Sfantul Ioan Rusul

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc. Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului. A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste ale Sfantului Ioan Rusul si le-a asezat in biserica "Sfantul Gheorghe”.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

SFANTUL FANURIE

Sfantul Fanurie s-a nascut in insula Rodos din Grecia, insa nu se cunoaste data nasterii sale. Sfantul Fanurie a avut doisprezece frati, iar el a fost cel mai mare. Dupa moartea tatalui sau, mama sa ajunge sa cante si sa joace prin diverse locuri. Cand Fanurie descopera acest lucru, decide sa fuga in pustiu. Primeste botezul si revine dupa un timp in orasul sau natal. Afla ca mama sa a murit in momentul in care a fost descoperita de el intr-un local si ca fratii sai s-au raspandit prin lume.

Revine in pustie si duce o viata aspra, manca odata la trei zile. Prin rugaciune a adus tamaduire surzilor, orbilor, botezandu-i si invatandu-i dreapta credinta. Cu toate ca savarsise atatea minuni, este nevoit sa parasesca cetatea, din cauza rautatii oamenilor. Acestia spuneau ca minunile savarsite de el nu sunt facute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare ca ajunge in Egipt, unde o readuce la viata pe fiica regelui. In urma acesti minuni, imparatul si slujitorii sai au primit botezul.

Dupa o vreme, vrajitorii din Egipt s-au ridicat impotriva lui Fanurie si astfel, sfantul a fost supsus la multe chinuri: i s-au taiat mainile si degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dintii, a fost batut cu pietre, ca in cele din urma sa i se taie capul.

Rugaciune catre Sfantul Fanurie

Catre tine, Sfinte Mucenice Fanurie, inltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta Sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica, si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre. Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici savarsim, si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si stramtorile, zidind in noi cuget curat, ca sa putem rupe cu viata noastra de pacat de pana acum, si privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu. Asa, Sfinte Mucenice Fanurie, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor. Amin!

Moastele Sfantului Fanurie au fost descoperite de cativa pastori, in jurul anului 1500, intr-o pestera. Alaturi de moastele sale, au gasit si o piele de animal pe care era scrisa viata Sfantului Fanurie.

Scrisoare de la Dumnezeu

M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi
cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie
măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această
placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori
pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Al tău Tată, Dumnezeu.

Grea slujbă!

Un credincios, care trăia cu adevărat Evanghelia, spunea odată între nişte oameni:
– Am un lucru foarte greu. Când vine seara, stau să cad mort de oboseală… abia apuc să mă dau odihnei.
– Şi ce lucru atât de greu vei fi având? – întrebară oamenii.
– Un lucru foarte greu. În fiecare zi păzesc doi şoimi, îngrijesc doi iepuri, asupresc doi săpători, biruiesc un leu, apăr o casă de foc, curăţ o fântână şi vindec un bolnav.
Ascultătorii zâmbiră. Credeau că omul lui Dumnezeu glumeşte.
– Desigur, dumneata glumeşti cu noi, căci unde s-a mai pomenit ca cineva să îngrijească iepuri şi să omoare lei. Astea-s poveşti!
– Nicidecum! – răspunse credinciosul. Ceea ce v-am spus e adevărat. Ascultaţi!
Cei doi şoimi sunt ochii mei, pe care trebuie să-i păzesc toată ziua, să nu „zboare“ pe acolo pe unde se rănesc inimile şi se strică sufletele.
Cei doi iepuri sunt picioarele mele, de care trebuie să grijesc neîncetat să nu alerge în căile pierzării şi să nu mă ducă şi pe mine în calea cea rea.
Cei doi săpători sunt mâinile mele, pe care trebuie să le „asupresc“ neîncetat cu munca, pentru a-mi câştiga traiul vieţii şi a ajuta, după puterile mele, şi pe cei săraci şi lipsiţi.
Leul, pe care trebuie să-l biruiesc, este vrăjmaşul diavol care „umblă neîncetat, răcnind ca un leu şi căutând să mă înghită“ (I Petru 5, 8).
Focul, de care trebuie să apăr casa, este limba mea, căci „foc este limba, care aprinde case şi păduri“ (Iacov 3, 5). De acest foc îmi apăr mereu casa sufletului, înfrânându-mi limba, ca să nu grăiesc decât ceea ce place lui Dumnezeu.
Iar fântâna, pe care trebuie să o curăţ în fiecare zi, este inima mea, care, una-două, o simt că se umple cu deşertăciune şi trufie. Şi trebuie să o curăţ mereu de acest „nămol“, pentru ca să Se sălăşluiască în ea Duhul lui Dumnezeu.
Şi, în sfârşit, bolnavul pe care trebuie să-l vindec este trupul meu, este lutul acesta neputincios care, oricât de mult m-aş îngriji eu, tot se mai strecoară destulă otravă în el şi trebuie să-l vindec mereu prin Sângele Domnului şi prin lacrimi de căinţă.
Iată, acesta este lucrul cel greu pe care îl fac în fiecare zi şi îl voi face mereu, până la sfârşitul vieţii, ca să dobândesc viaţa şi odihna cea veşnică.

Există trei feluri de a vedea oameni

Există trei feluri de a vedea oamenii. Pe cei pe care îi iubim îi vedem mai buni decât sunt. Pe cei pe care îi disprețuim îi vedem mai răi decât sunt. Pe cei care nu ne trezesc nici dragoste, nici ură, nu-i vedem deloc.
Acest fel de a vedea este propriu tuturor oamenilor. Și mai este vederea care nu exagerează în nicio direcție, ci vede pe fiecare așa cum este, fără să se tulbure și fără să se exalte – această vedere este proprie sfinților și oamenilor ajunși la înțelepciune.
Iată de ce oamenii care laudă ușor te vor vorbi de rău la fel de ușor, iar cei care îți păstrează o prietenie fără exaltare sunt prieteni mai sigur decât cei care te lingușesc.
Felul măsurat de a ne purta cu cei buni și cei răi este un pas spre înțelepciune.
Părintele Savatie Baștovoi

Sfantul Simon Zilotul Mirele din Cana Galileei,

Sfantul Simon Zilotul, numit si Natanael, este cel care si-a lasat casa, parintii si mireasa pentru Mirele cel ceresc. Sfantul Simon Zilotul, numit si Natanael, este cel care si-a lasat casa, parintii si mireasa pentru Mirele cel ceresc. Sfantul Simon Zilotul era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Odata cu Pogorarea Duhului Sfant, mirele cel din Cana a inceput a propovadui si el, alaturi de Apostoli, Evanghelia in toata lumea. El a propovaduit in Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind rastignit si ingropat., cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Odata cu Pogorarea Duhului Sfant, mirele cel din Cana a inceput a propovadui si el, alaturi de Apostoli, Evanghelia in toata lumea. El a propovaduit in Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind rastignit si ingropat.

Sfantul Prooroc Isaia

Sfantul Prooroc Isaia era de neam din Ierusalim şi se trăgea din seminţia împăraţilor iudei. El era fiul lui Amos, nu al Proorocului Amos, pentru că Proorocul Amos era de neam tecuntean şi păstor de dobitoace, fiind cinstit între sfinţii prooroci; iar nu ierusalimnean din casă împărătească. Iar Amos, tatăl lui Isaia, nu era numărat între sfinţii prooroci şi era dintre rudeniile împăratului Ierusalimului, frate bun cu Amesie, împăratul iudeu.

Isaia, fiul lui, crescând în frica lui Dumnezeu şi învăţându-se în legea Domnului, după ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, s-a însoţit cu o femeie după lege şi a născut fiu, precum singur zice de aceasta: M-am apropiat de proorociţă, adică de soţia mea, cea luată din ceata fecioarelor pentru împreună vieţuire; care, până la vremea nunţii slujea în biserica Domnului, cu fapte bune şi sfinte, deprinzându-se a se ruga neîncetat lui Dumnezeu, şi se învrednicise de darul proorociei, pentru viaţa ei cea plăcută Lui. Ea este numită proorociţă pentru două lucruri: întâi pentru că este soţie de prooroc, iar al doilea pentru că şi ea însăşi a luat darul proorociei de la Dumnezeu. Şi a zămislit în pântece de la bărbatul său, proorocul Isaia, şi a născut fii.

Şi iarăşi Isaia zice:Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Aici, după înţelegerea tâlcuitorilor, vorbeşte despre fiii săi cei fireşti şi se pomeneşte întru proorocia aceluia de Iasuv, fiul lui. Iar fericitul Ieronim spune despre proorocul Isaia, din povestire evreiască, şi aceasta: „El a fost, după maică, moş al împăratului Manase, chinuitorul său; pentru că din fiica lui, Ofovia, cea însoţită cu împăratul Ezechia, s-a născut Manase. Sfântul Isaia a început a prooroci în împărăţia lui Azaria, împăratul Iudeii, care, în Sfânta Scriptură, se numeşte şi Ozia.

Şi a fost acel împărat fiul al lui Amesia împăratul şi nepot al lui Amos, tatăl lui Isaia. Deci, Sfântul Isaia a proorocit în zilele împă­ratului Azaria, numit şi Ozia, fiul lui Amesia, şi în zilele împăratului Ioatam, fiul lui Ozia, în zilele împăratului Ezechia, fiul lui Ahaz, în zilele împăratului Ahaz, fiul lui Ioatam, şi în zilele împăratului Manase, fiul lui Ezechia, de la care a şi pătimit.

Iar cum şi ce a proorocit el, este destul de arătat în cartea lui cea prea largă, în care este arătată şi viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu. El a fost atât de bineplăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit şi a-L vedea pe Acela şezând pe scaun înalt şi preaînălţat, Căruia împrejur îi stăteau serafimii cei cu câte şase aripi, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot; plin este cerul şi pământul de slava Lui. Iar când Isaia proorocul a văzut aceasta, s-a umplut de mare spaimă şi a zis în sine:O, ticălosul de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, având buze necurate şi petrecând în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.

Şi s-a trimis la dânsul unul din serafimi, având în mâini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele din altar şi s-a atins de buzele lui, zicându-i:Iată, s-a atins acesta de buzele tale şi va şterge Domnul fărădelegile tale şi păcatele tale le va curăţi. După aceasta a auzit Sfântul Isaia glasul Domnului, grăind către dânsul:Pe cine voi trimite şi cine va merge la poporul Meu? Şi a zis Isaia:Iată, eu sunt Doamne. Trimite-mă pe mine!Şi l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să îndemne pe cei păcătoşi la pocăinţă şi să le spună lor cele ce vor să fie, adică multe feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă, milă şi iertare.

Deci a proorocit Sfântul Isaia despre multe feluri de lucruri, precum şi despre robirea Galileei şi a Samariei de către asirieni; despre năvălirea lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor ţări şi cetăţi cu multe feluri de războaie; dar, mai ales, a proorocit despre zămislirea şi naşterea lui Hristos din Preacurata Fecioară, pentru izbăvirea neamului omenesc. El a zis:Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui, Emanuel, care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu. Şi iarăşi:leşi-va toiag din rădăcina lui lesei - Preacurata Fecioară -şi floare din rădăcina lui va creşte - Hristos -şi va odihni peste dânsul Duhul lui Dumnezeu- Care din Tatăl iese şi spre Fiul Se odihneşte. Şi iarăşi:Prunc S-a născut nouă şi Fiul S-a dat nouă, a Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui; şi se cheamă numele lui, înger de mare sfat. Asemenea a proorocit şi despre patimile lui Hristos, zicând:Acesta poartă păcatele noastre şi pătimeşte durere pentru noi. Răpitu-S-a pentru păcatele noastre şi a fost muncit pentru fărădelegile noastre şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat. Ca o oaie spre junghie re S-a adus şi ca un miel fără de glas împotriva celui ce-L tunde pe El; aşa nu Şi-a deschis gura Sa...

Chiar şi despre Crucea lui Hristos mai înainte a vestit, zicând: Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu pevg şi cu cedru, ca împreună să preamărească locul cel sfânt al Meu, zice Domnul - şi locul picioarelor Mele îl voi preamări. El a mai vestit a doua înfricoşată venire a lui Hristos, zicând:Iată, Domnul va veni ca focul şi carele Lui ca viforul, ca să dea cu mânie izbândirea Sa şi certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pământul.

Proorocul Isaia petrecea întru defăimarea lumii; pentru că deşi era rudă cu împăraţii Iudeii şi putea să aibă multe bogăţii şi slava lumii acesteia, însă pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu şi petrecea cu soţia sa cea plăcută lui Dumnezeu, în sărăcie de bunăvoie şi smerenie, în înfrânare mare şi în viaţa cea aspră a trupului. Haina lui era un sac de păr peste trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorârea trupului, iar alta, ca să dea oamenilor celor păcătoşi chip de pocăinţă şi, cu un chip smerit ca acela, să roage pe Dumnezeu pentru dânşii.

Odată a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului, neraşinându-se de mulţimea poporului, nici cinstindu-şi neamul său cel bun. Aceasta a facut-o după porunca Domnului; pentru că întru împărăţia lui Ezechia, atunci când Sargon, zis şi Senaherim, împăratul asirienilor, a venit asupra Iudeei cu putere multă, Ezechia şi ierusalimnenii nădăjduiau mai mult spre ajutorul Egiptului şi al Etiopiei - pentru că se obişnuiseră iudeii de a câştiga ajutor mai mult de la egipteni şi de la etiopieni, decât a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Isaia a sfătuit pe împărat şi pe popor, ca să alerge spre Dumnezeu mai mult decât spre oameni şi de la Cel Preaînalt să ceară şi să nădăjduiască ajutor; iar nu de la aceia, care singuri nu pot să se apere, pentru că s-a apropiat şi risipirea şi pierzarea lor. El a proorocit şi de pieirea Egiptului şi a Etiopiei, care are să vină asupra lor, tot de la acelaşi împărat al asirienilor, Senaherim. Şi ca proorocia lui să fie încredinţată tuturor, a mers gol prin toată cetatea; pentru că s-a făcut către dânsul cuvântul Domnului, zicându-i:Mergi şi leapădă sacul de pe mijlocul tău şi scoate încălţămintele tale din picioare.

Iar proorocul a făcut aşa, umblând gol şi desculţ trei ani, spunându-le cu cuvintele şi arătându-le cu goliciunea sa că se vor goli iudeii de ajutorul Egiptului şi al Etiopiei, spre care în zadar se nădăjduiesc şi, cum că, cu un chip ca acesta, egiptenii şi etiopienii se vor duce în robie goi. Pentru că a grăit Domnul: „Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol şi desculţ, aşa va duce împăratul asirienilor pe robiţii Egiptului şi ai Etiopiei, pe tineri şi pe bătrâni, goi, desculţi şi descoperiţi spre ruşinea Egiptului".

Proorocul Isaia a mai închipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce în privirea tuturor, pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o în rai, după călcarea poruncii lui Dumnezeu.

Proorocia lui Isaia despre Egipt şi despre Etiopia s-a împlinit îndată; pentru că Senaherim, împăratul asirienilor, auzind că Terac, împăratul Etiopiei, vine asupra lui, ajutând iudeilor, s-a întors împo­triva lui şi, biruindu-l, a supus împărăţiei sale pământul Egiptului şi al Etiopiei; iar după aceea a mers asupra Iudeei, oştindu-se şi luând multe cetăţi. Şi se lăuda că va lua Ierusalimul şi pentru aceasta hulea pe Dumnezeul Cel Prea înalt prin voievodul său, Rapsac, pe care îl trimisese cu putere multă asupra împăratului Ezechia.

Proorocul Isaia era şi mare făcător de minuni, căci, fiind ameninţat Ierusalimul de înconjurarea celor de altă seminţie, din cauza lipsei de apă, el, cu rugăciunea sa - precum scriu despre aceasta Sfântul Epifanie şi Sfântul Dorotei al Tirului a scos un izvor de apă de sub muntele Sionului. Şi s-a numit izvorul acela "Siloam", adică trimis; căci de la Dumnezeu s-a trimis poporului cel însetat acel izvor, pentru prooroceştile rugăciuni. Izvorul acela era minunat, pentru că izvora apă numai iudeilor; iar celor de altă seminţie se făcea uscat.

Sfântul prooroc a izbăvit cu rugăciunea sa cetatea Ierusalimului de înconjurarea barbarilor; pentru că într-o noapte a ieşit îngerul Domnului şi a ucis din oastea asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii. Deci Senaherim, sculându-se dimineaţa şi văzând atâta mulţime de trupuri moarte, s-a înspăimântat şi a fugit cu ruşine de la Ierusalim şi s-a aşezat în Ninive, unde a fost ucis de fiii săi. Sfântul Isaia a tămăduit pe împăratul Ezechia de o boală de moarte; şi i-a spus aceluia de la faţa Domnului, că pentru rugăciunile şi lacrimile lui, i se mai adaugă la viaţă încă cincisprezece ani. Ca şi semn de adeverire, în timpul zilei soarele s-a întors înapoi cu zece trepte pe ceasornicul de pe zid.

Deci, ziua aceea a fost mare după asemănare; însă nu după asemănarea acelei zile, în care odată Isus al lui Navi a oprit soarele în loc, când a biruit pe vrăjmaşi. O minune ca aceasta a înspăimântat toată lumea, încât Merodah Valadan, fiul lui Valadan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi soli cu daruri în Ierusalim, la Ezechia, împăratul ludeei, întâi casă-l cerceteze pe el, căci auzise că afost foarte rău bolnav şi se sculase; iar al doilea, ca să întrebe de minunea ce se întâmplase, căsoarele s-a întors înapoi şi iarăşi s-a îndreptat în calea sa, deoarece se făcuse ştire despre aceea la împăratul Babilonului, că pentru Ezechia se făcuse acea minune. Iar Ezechia s-a bucurat foarte mult de trimişii împăratului Babilonului şi le -a arătat lor toate bogăţiile casei sale, care lucrun-a fost plăcut Domnului. Deci, a venit la el Sfântul Prooroc Isaia şi i-a zis: „Ce au văzut în casa ta bărbaţii ce veniseră din Babilon?" Ezechia a răspuns: „ Toate câte sunt în casa mea le-au văzut şi nu a fost în casă nici un lucru din cămările mele, pe care nu l-ar fi văzut".

Isaia i-a zis: „Ascultă cuvântul Domnului Savaot: Vor veni zile, când babilonienii vor lua toate cele din casa taşi toate câte au adunat părinţii tăi până în această zi, le vor duce în Babilon şi nu vor lăsa nimic; încă vor lua şi din fiii tăi pe care i-ai născut şi îi vor duce în Babilon, unde îi vor face servitori în casa împăratului Babilonului". Această proorocie a Sfântului Isaia s-a împlinit mai pe urmă, iar împăratul Ezechia s-a sfârşit în pace şi a fost îngropat împreună cu părinţii săi.

După sfârşitul împăratului Ezechia a luat împărăţia ludeei, Manase, Hui lui Ezechia, fiind în vârstă de doisprezece ani şi făcând vicleşug înaintea ochilor Domnului. Pentru că, după ce a venit în vârstă desăvârşită, a început a umbla nu după poruncile Domnului, ci după urâciunile păgâneşti. Fiindcă a zidit capişti idolilor şi altar lui Baal şi se închina idolilor celor ciopliţi, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idoleşti şi pe fiii săi i-a trecut prin foc, după cum făceau închinătorii de idoli. Şi se îndeletnicea cu vrăji şi basme, răzvrătind poporul Domnului şi ducându-i pe ei împreună cu sine la închinarea de idoli; iar pe cei ce nu se învoiau la voia lui cea păgânească, îi ucidea. El a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ce Ierusalimul s-a umplut de sânge; pentru care lucru, mustrat fiind şi ocărât de sfântul Prooroc Isaia, s-a pornit spre mânie. Asemenea şi boierii Ierusalimului şi mulţi din popor s-au umplut de mânie asupra proorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrându-i pentru acele păcate grele, îi numea boieri ai Sodomei şi ai Gomorei, zicându-le: Ascultaţi cuvântul Domnului, boieri ai Sodomului, luaţi aminte la legea luiDumnezeu, popoarele Gomorului.

Acestea le zicea pentru apucăturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemănau cu Sodoma şi cu Gomora. Deci, toţi, împreună cu împăratul, nesuferind o mustrare ca aceea, căutau să ucidă pe sfântul. Şi a fost tăiat la câmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Şi aşa, Isaia, marele prooroc al lui Dumnezeu, s-a sfârşit muceniceşte la adânci bătrâneţi, având o sută douăzeci şi şase de ani. El este lăudat de Isus al lui Sirah, astfel:Domnul a izbăvit pe poporul Său prin mâna lui Isaia; a biruit oştile asirienilor şi le-a sfărâmat pe ele îngerul Lui; căci Ezechia a făcut plăcere înaintea Domnului şi s-a întărit pe căile lui David, tatăl său, pe care le-a poruncit Isaia, proorocul cel mare şi credincios în vedeniile sale. în zilele lui soarele s-a tras înapoi şi a adaos viaţa împăratului; cu mare duh a văzut pe cele de pe urmă şi a mângâiat pe cei ce se tânguiau. în Sion până în veac a arătat pe cele ce vor fi şi pe cele ascunse.

Iar după uciderea proorocului Isaia, trupul lui cel cinstit luându-l unii din cei temători de Dumnezeu, l-au îngropat aproape de izvorul acela al Siloamului, pe care Sfântul Isaia l-a scos cu rugăciunea sa. Pentru aceasta l-au pus pe el acolo ca, cu rugăciunile proorocului lui Dumnezeu, Isaia, şi după moartea lui să izvorască neîncetat apa Siloamului. Iar lângă izvorul acela a fost zidită o scăldătoare, la care orbul din naştere a căpătat vedere, fiind trimis acolo de Domnul nostru Iisus, ca să-şi spele ochii lui de tina cea făcută cu scuipat. Chiar şi până astăzi apa aceea are o putere tămăduitoare, pentru că se povesteşte de cei ce cercetează Sfintele Locuri ale Ierusalimului că saracinii, care acum locuiesc acolo cu îngăduinţa lui Dumnezeu, fiind din firea lor puturoşi cu trupurile - ca şi caprele -, îşi spală copiii în apa Siloamului, şi chiar ei se spală, şi în parte gonesc acea putoare, încă şi celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugăciunile Sfântului Prooroc Isaia şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava în veci, Amin.

Sf. Mc. Varvar; Sf. Varvar tâlharul

Sfantului Varvar, care a fost mai inainte talhar si, prin mare pocainta, a placut lui Dumnezeu..
   Acest fericit Varvar a fost mai inainte talhar cumplit, in partile Lucaniei si mult sange omenesc a varsat. Si nu putea nimeni sa-l prinda, nici sa i se impotriveasca lui, ca era tare cu trupul. Iar bunul si iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosului, ci voieste sa se mantuiasca toti, precum oarecand pe Pavel, asa si pe acesta l-a chemat cu purtarea Sa de grija cea minunata. Ca, sezand acesta intr-o vreme in pestera si privind la multimea aurului adunat din talharie, s-a atins de inima lui darul lui Dumnezeu, care duce la pocainta pe cel pacatos. Deci, talharul umilindu-se cu sufletul si aducandu-si aminte de infricosatoarea judecata a lui Dumnezeu, a inceput a plange, zicand intru sine: "Vai mie, pacatosului, ce am facut, mult sange omenesc am varsat si pe multe femei cu pacatul cel trupesc le-am intinat, averile straine le-am rapit si multe rautati am facut. Si astazi sau maine voi muri, iar cele ce le-am castigat ale cui vor fi?" Si iarasi a zis: "Stiu ca pe talharul cel de demult, l-a primit Hristos intru milostivirea Sa; apoi, si pe mine, de ma voi pocai, ma va primi. Deci, ma pocaiesc si doresc si caut milostivirea Sa."
   Aceasta zicand-o intru sine, s-a sculat si n-a spus nimic insotitorilor sai, ci, luandu-si sabia sa pe sub haina si lasand toate, s-a dus noaptea in satul cel mai apropiat, in care era o biserica. Si a intrat in acea biserica, la vremea cantarii Utreniei, iar, dupa Utrenie, a cazut la picioarele preotului cu lacrimi, zicand: "Parinte sfinte, pe mine pacatosul cel pierdut, care am venit la sfintia ta, nu ma lepada, ca voiesc sa ma pocaiesc de toate rautatile cele facute de mine." Iar preotul, ridicandu-l pe el de la pamant, l-a dus la Sfantul altar si i-a zis: "Spune, fiule, inaintea lui Dumnezeu cele facute de tine, iar eu, smeritul, martor vor fi marturisirii si pocaintei tale." Si a zis cel ce se pocaia: "Eu parinte, sunt Varvar talharul, de care si tu, precum mi se pare, ai auzit. Ca m-am umplut de multe pacate, de necuratii trupesti, de jefuiri si de ucideri, pentru ca am ucis ca la trei sute de suflete, intre acestea inca si pe doi preoti i-am pierdut cu sabia, fiindca nu voiau sa ma primeasca pe mine la pocainta. Si acum, tu, parinte, daca stii ca ma va primi Dumnezeu pe mine, cel ce ma pocaiesc, apoi leaga-mi ranile mele, cu dumnezeiestile porunci, precum voiesti. Iar de nu, luand aceasta sabie a mea, porunceste sa ma ucida cineva cu ea." Iar preotul i-a zis lui: "Fiule, nu este pacat, care sa biruiasca milostivirea lui Dumnezeu, daca nu deznadajduiesti, ci, sa mergi la casa mea si ce-ti va porunci tie, tu sa implinesti cu fapta."
   Deci, iesind din biserica, preotul a luat aminte si a vazut pe Varvar tarandu-se pe coate si in genunchi dupa dansul si a zis catre el: "De ce faci aceasta, fiule?" Zis-a Varvar: "Parinte, m-am aruncat la pamant, inaintea Domnului Dumnezeului meu, impreuna cu pacatele mele, si nu ma voi ridica de la pamant, pana ce nu mi se vor ierta mie toate faptele cele rele." Zis-a lui preotul: "Fiule, te fagaduiesti, de buna voie, lui Dumnezeu, la aceasta? Atunci pazeste fagaduiala si se vor ierta tie toate." Iar, dupa ce au mers acasa, iarasi, a zis catre dansul preotul: "Iata, fiule, copiii mei si slugile mele si dobitoacele si cainii. Cu care voiesti sa fii asemenea, ca impreuna cu aceia sa primesti hrana?" Zis-a Varvar: "Eu, parinte, gandesc ca nici cu cainii nu sunt asemenea, insa, pentru nevoia cea trupeasca, ca unul ce are trebuinta de hrana, cu cainii sa ma randuiesti, sa gust hrana si afara sa petrec, fara de acoperamant, in toate zilele si noptile." Zis-a preotul: "Fa, dar, asa, fiule, precum graiesti inaintea lui Dumnezeu si sa nadajduiesti in milostivirea lui cea mare." Si a petrecut asa Varvar, la preotul acela, trei ani, ca animalul cel cu patru picioare, pe coate si in genunchi tarandu-se, si nici nu se scula de la pamant, nevrednic socotindu-se a fi impreuna cu oamenii, ci, impreuna cu animalele si cu cainii manca si cu ei afara salasuia, ziua si noaptea.
   Iar, dupa al treilea an, a zis catre dansul preotul: "De acum, fiule, sa incetezi a te hrani cu cainii, pentru ca s-a milostivit spre tine Domnul." Si a zis Varvar: "Vreau inca sa pasc, ca animalele." Si a zis catre dansul preotul: "Fiule, Dumnezeu vede si aceasta fagaduinta a ta, pe care o faci Lui, din smerenia ta, vrand sa patimesti, asa, pentru pacatele tale." Si a iesit Varvar cu animalele afara din sat cu verdeturi crude hranindu-se. Si, ajungand la o dumbrava, a petrecut acolo doisprezece ani, gol cu trupul, nici o zdreanta avand pe dansul, si s-a facut trupul lui ca scoarta finicului, arzandu-se de zaduful soarelui, crapandu-se de ger, si innegrindu-se ca si carbunele; si s-a facut fericitul Varvar mucenic de buna voie. Iar, dupa ce s-au implinit cei doisprezece ani ai patimirii lui in pustie, i s-a facut lui instiintare, prin dumnezeiasca descoperire, de iertarea pacatelor lui, si ca isi va sfarsi, muceniceste, prin sange, nevointa pocaintei lui.
   Deci, umbland el odata prin dumbrava, s-a apropiat de un drum, unde oprisera niste negutatori. Aceia, socotind ca se apropie vreo fiara, nestiind ce era in iarba inalta, au luat arcurile lor cele incordate si au tras intr-insul, lovindu-l cu trei sageti. Iar, dupa ce s-au apropiat de el, au vazut pe omul cel sagetat de dansii si s-au inspaimantat. Iar el, indemnadu-i sa nu se teama, nici sa se necajeasca, le-a spus toate despre sine si le-a poruncit sa spuna, despre sfarsitul lui, preotului din satul acela. Aceasta zicand-o, si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu.
   Si, preotul instiintandu-se de aceasta, de acei negutatori, a mers acolo si a vazut trupul fericitului Varvar stralucind ca o lumina, si, facand tanguirea cea obisnuita deasupra mortului, l-a ingropat pe el, acolo, in acelasi loc, unde a fost ucis. Dupa aceea, au inceput a se face la mormantul lui tamaduiri de toate neputintele. Iar, dupa cativa ani, adunandu-se poporul cu preotul, au descoperit mormantul si au aflat trupul Sfantului nu numai nestricat, ci, si mir de tamaduiri izvorand. Si, minunandu-se, au preaslavit pe Dumnezeu si au adus acele cinstite moaste ale Sfantului Varvar, cu mare cinste, in satul lor si in biserica l-au pus, mirandu-se de minunata lui iubire de oameni si milostivire a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, se cuvine cinste si slava in veci. Amin.

Viaţa Sfîntului şi Dreptului Iov, mult pătimitorul

Viaţa Sfîntului şi Dreptului Iov, mult pătimitorul
(6 mai)
Sfîntul şi dreptul Iov se trăgea din seminţia lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El îşi avea petrecerea sa în pămîntul Hus, într-una din laturile Arabiei, şi era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu. Dintre dobitoace avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se păşteau erau cinci sute şi slugi foarte multe, avînd el lucruri mari pe pămînt, pentru că era bărbatul acesta de bun neam şi cu cinste mare între toţi cei ce vieţuiau la răsărit.

Acesta era om adevărat, fără prihană, drept şi credincios, depărtîndu-se de la tot lucrul rău. El avea şapte feciori şi trei fete. Şi feciorii, văzînd pe tatăl lor că face milostenie veşnic la mii de săraci, au început să facă la fel ca tatăl lor; şi mulţi oameni erau chemaţi la masă şi ei slujeau la masa celor necăjiţi acolo. Deci, într-o zi, se ospătau toţi împreună la cel dintîi frate, într-altă zi la celălalt frate şi aşa pînă la cel din urmă, cînd începeau iarăşi de la cel dintîi. Iar după ce se sfîrşeau cele şapte zile ale ospeţelor lor, Iov trimitea la dînşii, sfătuindu-i şi învăţîndu-i, ca fiecare să-şi cerceteze conştiinţa sa cu de-amănuntul, dacă n-a greşit ceva cu cuvîntul sau cu gîndul împotriva Domnului; pentru că se temea dreptul Iov de Dumnezeu foarte mult, nu cu temerea firii celei de rob, ci cu temerea dragostei celei de fiu şi cu dinadinsul se păzea pe dînsul şi pe toată casa sa, ca să nu facă vreo supărare Domnului Dumnezeu.

Şi acest om al lui Dumnezeu, aducea jertfă de curăţire, cum se aduceau jertfe sîngeroase atunci, socotind în sine: ca nu cumva copiii mei, fiind tineri, să fi greşit ceva cu gîndul lui Dumnezeu. Aşa făcea dreptul Iov în toate zilele.

Şi a fost ca în ziua de astăzi: Fost-a întru una din zile şi au venit îngerii Domnului înaintea Domnului. Îngerii lui Dumnezeu cei puşi ca să păzească neamul omenesc, au venit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i aducă Lui rugăciunile oamenilor şi nevoile lor cele de multe feluri. Cu dînşii a venit şi diavolul, ispititorul şi clevetitorul oamenilor; nu că putea să stea împreună cu îngerii înaintea lui Dumnezeu la cer, de unde s-a lepădat, ci a stat departe, afară din cer, înaintea ochiului Celui Atotvăzător al lui Dumnezeu. Şi atunci a venit şi satana, iar Dumnezeu L-a întrebat: "Dar tu de unde vii?" Dar Dumnezeu i-a pus întrebarea, ca să ne răspundă nouă cum a fost istoria lui Iov.

Şi, răspunzînd diavolul către Domnul, a zis: "Înconjurînd pămîntul şi străbătînd partea cea de sub cer, şi iată sînt de faţă". Şi i-a zis lui Domnul: "Oare socotit-ai în gîndul tău de robul Meu Iov, că nu este asemenea lui, cineva din oamenii cei ce sînt pe pămînt, fiind fără de prihană, drept şi credincios, depărtîndu-se de toate lucrurile cele rele?" Şi asta o spunea Dumnezeu, nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat.

Răspuns-a diavolul şi a zis Domnului: Oare Iov în deşert cinsteşte pe Dumnezeu? Oare nu ai îngrădit Tu pe cele dinlăuntru şi pe cele din afară ale casei lui şi pe toate cele ce sînt împrejurul lui; lucrurile mîinilor lui nu le-ai binecuvîntat şi dobitoacele lui nu le-ai înmulţit pe pămînt? Dar trimite mîna Ta şi Te atinge de toate cele ce are şi să vedem dacă nu Te va blestema pe Tine în faţă! Ca şi cum ar fi zis: "Cum nu s-ar teme, dacă i-ai dat atîta avere şi cinste? Dar, dă-l pe mîna mea, să vedem nu Te va blestema în faţă?"

Atunci Domnul a zis diavolului: Toate cîte sînt ale lui, le dau în mîinile tale; dar de el să nu te atingi! Vedem că diavolul nu poate face nimic fără voia lui Dumnezeu şi fără îngăduinţa Lui. Putea el să se ducă peste Iov şi mai înainte, că avea mare ură pe el, că era drept; însă, pînă n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu, nu s-a dus. Pentru că numai unde îi îngăduie Dumnezeu se duce; căci puterea drăcească este îngrădită de puterea Atotţiitorului Dumnezeu şi nu-i îngăduie să facă mai mult decît vrea El.

Şi a venit diavolul la Iov. Şi prima dată, cînd a ajuns asupra gospodăriei lui Iov, a pogorît foc din cer. Atunci un vestitor a venit la Iov şi i-a spus: "Foc a căzut din cer pe pămînt şi a ars oile tale, asemenea şi pe păstori i-a mistuit, iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun". Pe cînd acesta grăia, a venit un alt vestitor şi a zis către Iov: "Perechile de boi arau şi asinele păşteau aproape de dînşii, cînd, venind hoţii, le-au furat pe ele, iar pe slugi le-au omorît cu sabia; şi, rămînînd eu singur, am venit ca să-ţi spun despre acestea". În acelaşi timp un alt vestitor a venit la Iov şi i-a grăit lui: "Haldeii, făcînd trei tabere, au năvălit asupra noastră şi au înjugat cămilele şi le-au robit, şi slugile le-au ucis cu sabia; iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun".

La urmă a venit alt vestitor, grăind către Iov: "Feciorii tăi şi fetele, mîncînd şi bînd la fratele lor cel mai mare, deodată a năvălit dinspre pustie un vînt mare cu vifor şi s-a atins de cele patru unghiuri ale casei şi a căzut casa peste copiii tăi şi toţi au murit; iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun".

Acesta i-a rupt inima, dar tot n-a îndrăznit să zică cuvînt de rău împotriva lui Dumnezeu. Atunci Iov s-a sculat, şi-a rupt hainele sale, şi-a tuns perii capului, şi-a presărat ţărînă peste capul şi, căzînd cu faţa pe pămînt, s-a închinat Domnului şi a zis: Gol am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă; Domnul a dat, Domnul a luat! Precum a voit Domnul, aşa a făcut. Fie numele Domnului binecuvîntat de acum şi pînă-n veac! De toate acestea cîte i s-au întîmplat, Iov n-a greşit înaintea Domnului nici cu inima, nici cu gura; pentru că n-a zis nimic fără de minte împotriva Domnului. Atît de tare se temea Iov de Dumnezeu.

Atunci satana, văzînd că i-a luat totul şi nu l-a biruit, s-a dus iar la Dumnezeu. Şi a fost că în ziua aceasta, îngerii lui Dumnezeu au venit, ca să stea înaintea Domnului şi împreună cu ei a venit şi diavolul. Şi a zis Domnul către diavol: "Dar tu de unde vii?" Iar el a zis: "Străbătînd partea cea de sub cer şi înconjurînd tot pămîntul am venit". Atunci Domnul a zis către dînsul: "Oare gîndit-ai la robul Meu Iov? Că nu este nici un om ca acesta din cei de pe pămînt, care i-ar fi fost lui asemenea: fără de prihană, drept, credincios, ferindu-se de tot răul şi neţinîndu-se de răutate; iar tu în zadar i-ai cerut averile, slugile şi fiii lui, ca să le pierzi".

Răspunzînd diavolul, a zis către Domnul: "Piele pentru piele; toate cîte le are omul, le va da pentru sufletul său! Deci, nu aşa! Ci trimite mîna Ta şi Te atinge de trupul şi de oasele lui; atunci vei vedea, de nu Te va blestema în faţă!" Iar Domnul a zis către diavol: "Iată, ţi-l dau ţie, dar să nu te atingi de sufletul lui". Iată ce este mai scump la om! Sufletul. Că sufletul este mai scump decît tot ce există în lumea aceasta. De aceea îi atîta luptă pentru mîntuirea sufletului.

Şi a venit diavolul, cu voia şi cu îngăduinţa lui Dumnezeu, şi l-a lovit pe Iov, de la cap pînă la picioare cu lepră. Atunci Iov, cînd s-a văzut lepros din creştet pînă-n talpă, a căzut la pămînt de durere; şi, a ieşit afară din cetate, unde şedea pe gunoi, curăţindu-şi rănile cu un hîrb. Şi n-a fost bătaia lui Iov o zi, o lună sau un an, ci şapte ani şi jumătate l-au mîncat viermii de viu pe Iov! Aşa a răbdat. Iar soţia lui, rămînînd sănătoasă, pentru că pe ea n-a lovit-o diavolul, că era mai slabă în credinţă, se ducea cu traista prin sat, la cerut; şi îi aducea cîte ceva de hrană. Singurul ajutor îi era soţia lui; singura mîngîiere, ca să nu moară de foame.

Trecînd multă vreme şi văzînd diavolul că nu l-a biruit pe Iov, a încercat prin femeie, cu care biruise în rai pe Adam. Ştia că femeia e mai slabă. Şi a zis către dînsul femeia lui: "Iată, acum te mănîncă viermii de viu în gunoi, ţi-a luat toată averea şi copiii de atîţia ani şi tu nu zici nici un cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi nu-ţi pierzi răbdarea! Pînă cînd vei răbda acestea? Iată, voi mai îngădui încă puţin timp, aşteptînd nădejdea mîntuirii mele; că s-a pierdut pe pămînt pomenirea ta, fiii şi fetele tale; durerile şi ostenelile pîntecelui meu, pe care în zadar i-am născut cu chinuire; iar tu singur şezi afară, fără acoperămînt, pe gunoi şi plin de viermi, iar eu rătăcesc slujind şi trecînd din loc în loc şi alergînd din casă în casă, aşteptînd apusul soarelui, ca să mă odihnesc de ostenelile mele şi de durerile cele ce acum mă cuprind. Deci, zi vreun cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi mori".

Iar Iov îi spunea cu blîndeţe, că vedea că diavolul vorbeşte prin gura ei: "Pentru ce grăieşti aşa, ca o femeie din cele nebune? Nu sînt eu Iov care eram ca împăraţii de bogat şi cinstit în lume? Nu-ţi aduci aminte ce cinste am avut noi pe pămînt şi cîtă avere şi cîte slugi aveam? Apoi, cum am primit cele bune din mîna Domnului, oare pe cele rele să nu le suferim?"

Auzind trei prieteni ai lui de toate răutăţile care au venit asupra lui, au mers la dînsul fiecare din ţara sa: Elifaz, împăratul Temanului, Bildad, stăpînitorul Savheilor şi Ţofar, împăratul Mineilor. Aceştia erau ca nişte împăraţi de bogaţi, boieri mari din alte ţări, care cumpărau mii de vite de la Iov, miei şi lînă. Ei auziseră de bătaia lui Iov, dar nu credeau că-i chiar aşa; şi se sfătuiseră între dînşii, ca să-l cerceteze pe Iov şi să-l mîngîie.

Văzîndu-l de departe, cum îl ştiau ce om cinstit era, ce palate şi ce slugi avea, nu l-au cunoscut şi au strigat cu glas mare şi au plîns, rupîndu-şi hainele şi presărîndu-şi ţărînă peste capetele lor. Ei au stat la dînsul şapte zile şi şapte nopţi şi nimeni dintre dînşii n-a vorbit către dînsul vreun cuvînt, pentru că vedeau rănile lui cumplite şi foarte mari. Şi gîndeau, ce va fi asta? Ce fel de bătaie a lui Dumnezeu este asta?

Şi la şapte zile a deschis cuvîntul Elifaz şi, în loc să-l mîngîie pe Iov în rănile şi în durerea lui, în loc să-l îmbărbăteze, că erau prieteni de altădată, au început să-l rănească cu cuvîntul: "Iov, mi se pare că te-a retezat Dumnezeu ca pe un copac tomnatic, care nu face roadă. De ce-ai ajuns tu aşa? Ai oprit plata văduvelor şi simbria lucrătorilor! Ai fost nemilostiv şi aspru! Ai fost mîndru! Ai uitat de Dumnezeu! Ai făcut fărădelegi înaintea Lui!" Şi aşa mereu l-a mustrat. La fel şi al doilea prieten şi al treilea.

Iar Iov a început a le spune lor cu blîndeţe: "Dragii mei; prietenii mei, spre dosadă aţi venit aici şi spre rană mie. Mai bine ziceam eu gropii, "muma mea", şi viermilor, "voi sînteţi fraţii şi surorile mele", decît să vină prietenii mei şi să mă rănească cu cuvinte". Adică, mai bine mă mîngîiam cu viermii şi cu gîndul la groapă, decît să aud din gura voastră acestea.

Şi le-a spus Iov: "Voi mă învinuiţi că am oprit plata slugilor şi că am făcut nedreptate. Eu nu mă laud, dar adevărul voi vorbi. Eu am fost tatăl sărmanilor şi maica văduvelor; eu am fost ochiul orbilor şi urechea surzilor; piciorul şchiopilor şi mîna ciungilor. Tunsura mieilor mei a încălzit umerii săracilor. Uşa mea nu s-a închis la tot străinul şi toată averea mea am socotit cu putere s-o împart la cei necăjiţi. Deci, nu-i adevărat ce vorbiţi voi. Adevărat că mîna Domnului mă ceartă pentru păcatele mele, dar ceea ce mă învinuiţi voi nu este adevărat".

Văzînd Dumnezeu răbdarea lui Iov, după ce-au plecat cei trei prieteni, a apărut Dumnezeu în nori şi în vifor deasupra lui. Iov zăcea acolo de şapte ani jumătate, numai oasele şi inima rămăsese - căci carnea lui era mîncată de viermi. Şi cînd a venit Ziditorul cerului şi al pămîntului, Iov era acum rănit şi de prietenii lui, ocărît şi defăimat şi de soţia lui şi de toţi. Deodată aude glasul lui Dumnezeu din nori: "Iov, scoală-te ca un bărbat, ia veşmîntul tău - că i-a trimis un veşmînt din cel mai alb ca zăpada -, încinge-te şi să stăm de vorbă amîndoi!"

S-a sculat Iov, sănătos ca la 30 de ani şi frumos şi vesel, s-a îmbrăcat cu veşmîntul dat de Dumnezeu. Şi a spus Dumnezeu către el: "Iov, unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune-mi Mie care-i lăţimea cea de sub cer? În ce loc locuieşte întunericul şi ce loc are lumina? Unde erai tu cînd am măsurat Eu munţii cu aşezămîntul cunoştinţei, văile cu cumpăna şi dealurile; cînd am pus mării hotar nisipul şi am îngrădit marea cu nisip şi I-am spus: "Pînă aici să stai şi întru tine să se sfărîme valurile tale"? Eu am întins crivăţul pe uscat. Eu am făcut cuvîntători pe pămînt. Eu am măsurat greutatea vînturilor. Eu am însemnat calea fulgerilor sub cer. Eu am rînduit naşterile fiarelor din codri, naşterea dobitoacelor pămîntului şi a oamenilor. Eu am făcut orionul şi rariţa cea de miazănoapte şi am împodobit cerul cu stele, cu soare şi lună, şi lumină am dăruit zidirii Mele. Spune-Mi, unde erai tu atunci? Iov, Eu pe tine Te-am turnat ca laptele în pîntecele maicii tale, Te-am închegat ca brînza, Te-am ţesut ca pînza, Ţi-am făcut inimă şi oase şi te-am făcut făptura Mea în pîntecele maicii tale şi Eu am zidit inima ta şi am ştiut că nu-ţi vei pierde răbdarea. Eu am întemeiat inima ta întru tine şi credinţa şi răbdarea ta.

Şi acum, Iov, fiindcă ai aşteptat cu răbdare venirea Mea şi n-ai zis vreun cuvînt rău în atîtea scîrbe şi necazuri şi boale, iată, Eu îţi dăruiesc ţie de acum înainte încă 140 de ani de viaţă; şi vor fi averile tale îndoite. Şi vei ajunge să trăieşti pînă la al cincilea strănepot şi vei adormi plin de zile şi vei veni la Mine să te veseleşti cu Mine în veci".

După ce l-a vindecat Domnul de bube, a binecuvîntat şi cele de pe urmă ale lui Iov, mai mult decît pe cele dintîi; şi erau dobitoacele lui paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie asini de herghelie. I s-au născut lui iarăşi şapte fii şi trei fete, precum avea şi mai înainte. Deci, Domnul a îndoit dobitoacele lui Iov, iar copiii nu i-a îndoit, ca să nu soco-tească cineva, cum că copiii lui cei dintîi au pierit ca şi dobitoacele; pentru că dobitoacele au pierit cu totul, iar copiii cei morţi n-au pierit, ci se vor afla la învierea drepţilor. Fetele lui erau atît de frumoase, încît nu se aflau sub cer alte fecioare mai frumoase ca fetele lui Iov, cărora le-a dat moştenire între fraţii lor.

Iov a trăit de toţi anii, 248, văzînd pe fiii fiilor săi, pînă la a patra seminţie; şi s-a sfîrşit întru adînci bătrîneţi. Iar acum petrece în viaţa cea neîmbătrînitoare unde anii nu se împuţinează, în Împărăţia Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh, a Unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cele patrusprezece semne, prin care lumea se va strica

SA LUAM AMINTE! 14 zile de foc si intuneric! Nici ingerii din ceruri nu stiu cand vor veni aceste clipe groaznice…

„NU vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: O sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil.”

După acestea am văzut, mulţime multă, pe care nimeni nu putea să o numere; din toate neamurile şi seminţiile şi popoarele şi limbile pământului, stând înaintea Scaunului şi înaintea Mielului îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu finice în mâinile lor.

Şi strigau cu glas mare, zicând: „Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, care şade pe Scaun şi de la Mielul.” * După căderea turcilor vor veni toate neamurile la credinţa Ortodoxă şi se vor uni cu Biserica Răsăritului.

Aproape de venirea lui Antihrist, cu trei ani şi jumătate mai înainte, va trimite Domnul pe Enoh şi pe Ilie Tezviteanul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul, ca să propovăduiască dreapta credinţă, ca lumea să nu primească propovăduirea lui Antihrist, căci înşelător este şi potrivnic lui Hristos. În vremea propovăduirii se vor întoarce numai din seminţia lui Iuda o sută patruzeci şi patru de mii. Socotiţi deci, dacă numai din Iuda se va întoarce atâta mulţime, apoi din celelalte neamuri, câtă mulţime de popoare are să creadă în Hristos, şi câte minuni au să facă aceştia? Cât foc are să se coboare din cer şi cât război va fi ca apele să se prefacă în sânge?!

Şi Antihrist are să facă minuni, încât şi munţii o să-i mute din loc cu farmecele şi cu vrăjitoriile lui, dar va fermeca numai vederea oamenilor, iar munţii nicidecum nu se vor muta.

Căci zice: „Iar trupurile celor trei propovăduitori ai lui Hristos vor şedea trei zile şi jumătate aruncate în uliţă, apoi va veni glas din cer şi vor învia şi se vor urca la cer. Atunci toţi antihriştii îşi vor trimite daruri unul altuia, zicând că aceştia trei ani au pedepsit pământul cu tot felul de pedepse.”

SUFLETUL unui om drept, cu voinţa lui Dumnezeu, a fost purtat prin vămile văzduhului, prin iad şi prin rai; şi fiind el purtat pe la toţi Sfinţii, a fost dus şi la aceşti trei Sfinţi: la Enoh, la Ilie şi la Sfântul Ioan Evanghelistul, căci aceşti trei Sfinţi sunt la un loc. Purtat fiind de Arhanghelul Mihail, i s-au arătat lui toate cetele Sfinţilor. Iar la aceştia trei era o masă foarte frumoasă, care avea o prescură pe dânsa. Atunci a zis Arhanghelul Mihail: „Fericiţi vor fi toţi câţi se vor învrednici a mânca din prescura aceasta. Căci, în vremea lui Antihrist va înceta de a mai fi Sfânta Liturghie pe pământ şi vor veni aceşti trei Prooroci, în vremea lui Antihrist, şi vor sluji Sfânta Liturghie şi vor împărtăşi pe creştinii care se vor afla în vremea aceea, şi care vor primi propovăduirea acestor trei Prooroci,” după cum zice la Apocalipsa (7, 4): „Şi am auzit numărul celor pecetluiţi, o sutăpatruzeci şi patru de mii, pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil ” (adică din tot neamul jidovilor). Aceştia au să creadă în propovăduirea acestor Prooroci, afară de alte limbi şi neamuri care vor primi propovăduirea acestor trei, şi vor fi omorâţi de Antihrist, pentru că nu l-au primit pe dânsul (după cum zice Sfântul Ioan Damaschin despre venirea lui Antihrist).

Cele patrusprezece semne, prin care lumea se va strica, vorfi în patrusprezece zile. Va certa Dumnzeu lumea cu dânsele, aşa cum ne-au arătat Sfinţii Părinţi. Ele nu vor urma una după alta, în fiecare zi la rând, ci, precum scrie la Apocalipsa Sfântului Ioan, se vor împărţi zilele acelea în oarecare vremi. Şi vor fi semnele acestea la sfârşitul lumii:

În ziua dintâi, se vor înălţa toate apele mărilor în sus de patruzeci de coţi şi vor sta ca nişte ziduri.

În ziua a doua, vor scădea apele mărilor în adânc, încât abia se vor vedea şi, de sunetul valurilor, toată lumea se va îngrozi; iar care vor fi aproape de mare, vor muri de groaza vuietelor valurilor.

În ziua a treia, toate fiarele cele spurcate şi veninoase şi toate jivinele mării, cele necurate şi veninoase, vor ieşi la ţărmurile mării şi vor urla şi vor ţipa cu glas mare, încât se vor înspăimânta toţi oamenii din lume.

În ziua a patra, se vor aprinde apele mărilor şi toate celelalte ape (curgătoare şi stătătoare) şi vor arde din fund până deasupra şi vor clocoti ca para de foc şi ţărmurile se vor face de smoală şi de catran, şi va fi mare groază şi spaimă în toată lumea.

În ziua a cincea, marea şi izvoarele şi tot pământul, se vor umple de sânge, după cum zice Isaia, Proorocul, la cap. 24, şi Ioan, la Apocalipsa: „Am văzut, zice, pe al treilea înger că a vărsat cupa cea de aur, ce o luase din mâinile lui Dumnezeu, peste izvoarele apelor, şi s-au prefăcut în sânge. Atunci a zis îngerul: Drept eşti, Doamne şi drepte sunt judecăţile Tale; că pentru vărsarea sângelui Proorocilor, sânge le-ai dat să bea, căci vrednici sunt! ”

În ziua a şasea, va fi cutremur mare în tot pământul (atât de mare şi de groaznic, cum n-a mai fost de la începutul lumii), încât se vor sfărâma munţii şi se vor topi ca ceara la foc, după cum zice David: „Munţii, ca ceara, s-au topit de faţa Domnului” (Psalmul 96, 5), şi Miheia: „Şi se vor cutremura munţii sub dânsul şi văile se vor topi ca ceara de faţa focului şi

ca apa vor curge în jos ” (l, 4).

În ziuaa şaptea, va fi iar cutremur mare peste tot pământul: stâncile şi pietrele se vor sfărâma lovindu-se una de alta. Oamenii şi dobitoacele vor muri zdruncinaţi, iar mai marii lumii acesteia, adică domnii şi împăraţii, ca nişte oameni beţi, se vor legăna. Şi cine, aflându-se în atâta primejdie, va putea să stea?

În ziua a opta se vor aduna toate păsările cerului la un loc, vor ţipa şi vor striga cu mare jale, arătând că, peste puţină vreme, se apropie sfârşitul lor!

În ziua a noua, toate fiarele pământului, fiecare după firea ei, se vor aduna şi vor striga, fiecare în glasul ei. În lume va fi frică mare şi spaimă, arătând şi ele că, în curând, va veni sfârşitul lor.

În ziua a zecea, vor fi oamenii la fel şi deopotrivă, în necazul cel mare, că împăraţii, domnii şi cei bogaţi, nu se vor cunoaşte dintre cei săraci, şi, toţi în aceleaşi amărăciuni şi necazuri fiind, nimenea nu se va arăta mai mare; nici unul nu va căuta la aur, la argint şi la mărgăritare sau la pietre scumpe, ci toate acestea vor fi lepădate de toţi, ca nişte gunoaie pe drumuri şi nimeni nu le va mai lua, că nici nu vor avea trebuinţă atunci de ele. Toată pofta va pieri de la oameni în vremea aceea, şi feţele celor vii vor fi ca şi ale morţilor, în acea vreme nu-i va mai trebui nimănui frumuseţea femeilor, căci numai amar şi vai va fi în toată lumea: de o parte de groaza stihiilor, iar de altă parte de înfricoşarea lui Antihrist.

În ziua a unsprezecea, vor ieşi toţi din casele şi lo-cuinţele lor, şi cei ce vor fi ascunşi se vor îmbrăca cu saci şi vor presăra cenuşă pe capetele lor şi vor plânge cu amar, toţi, şi se vor usca de frică. Atunci vor striga, toţi oamenii împreună, zicând: „O, voi, munţilor şi dealuri! Cădeţi asupra noastră şi ne acoperiţi şi ne ascundeţi de mânia lui Dumnezeu, că nu mai putem răbda scârbele ce ne-au cuprins;” şi foarte tare se vor înfricoşa.

În ziua a douăsprezecea va fi după cum zice cuvântul în Evanghelia lui Hristos: „Soarele se va întuneca şi luna în sânge se va schimba şi stelele cerului vor cădea.” Vai şi amar, de frica care va fi atunci oamenilor celor ce se vor închina lui Antihrist, căci, atunci, vor cunoaşte că au fost înşelaţi de vicleanul! Atunci însuşi Antihrist se va întrista, cu toate slugile lui, văzându-şi pierzarea lor. Atunci, va plânge cerul şi pământul, de amarul şi jalea oamenilor celor ce s-au înşelat de Antihrist şi s-au închinat lui.

În ziua a treisprezecea se vor trimite îngerii, dumnezeieştile oşti ale cetelor cereşti, a celor de foc, peste toată faţa pământului, şi vor prinde pe toţi cei ce au fost pecetluiţi de Antihrist cu 666, şi îi vor aduna ca vântul. Şi după cum spulberă vântul pleava de pe faţa pământului, aşa vor lua pe Antihrist şi pe toate slugile lui. Şi îi vor arunca în iezerul cel de foc, în muncile cele veşnice, iar cei drepţi vor fi ridicaţi în întâmpinarea Domnului în văzduh şi vor împărăţi cu Iisus Hristos, în vecii vecilor.

În ziua a paisprezecea, cerul şi pământul se vor aprinde de foc. Vor arde munţii şi dealurile şi toate măgurile, ca ceara se vor topi şi tot pământul se va preface în şes şi se va curaţi de toată spurcăciunea şi se va face alb ca zăpada şi curat precum cristalul, pentru ca să vină Făcătorul său pe dânsul.

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de DUMNEZEU la vreme de necaz şi de întristare

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de DUMNEZEU
la vreme de necaz şi de întristare
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.
Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.
Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tuturor credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului.
Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.
Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii! Amin. (alcătuită de episcopul Nicolae Velimirovici)

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Matrona

O, fericită maică Matrona, cu sufletul în cer, în fața Tronului lui Dumnezeu stând, iar cu trupul pe pământ odihnind și cu binefacere de sus înzestrată multe minuni săvârșind; coboară ochii tăi milostivi spre noi, păcătoșii, cei ce în scârbe, dureri și păcate viața ne-o petrecem, alină-ne pe noi, cei deznădăjduiți, vindecă-ne de bolile noastre cumplite pe care pentru păcatele noastre de la Dumnezeu le primim; izbăvește-ne de mulțimea necazurilor și a primejdiilor, roagă-L pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne ierte toate păcatele și fărădelegile pe care din tinerețile noastre și până acum le-am săvârșit, ca, primind cu rugăciunile tale binefacere și mare milă, să slăvim pe Dumnezeu Cel Unul în Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.