„Nimic rău nu te atinge, dacă ai trei lucruri… Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face”
Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face.
Odată ce te-ai mărturisit şi eşti sub canonul duhovnicului ai intrat în taina lui Iisus Hristos.
De aceea când se întâmplă ceva, o sfadă în casă la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, ştii care biruieşte? Ia să-mi spuneţi! Mânca-v-ar raiul! Cel care va zice întâi: „Iartă-mă, mamă, că am greşit” sau „Iartă-mă, bărbate, că am greşit” sau „Iartă-mă, femeie”, acela a biruit pe draci. În măsura în care iartă, e şi el iertat de Dumnezeu.
Nu când ţi-a zice unul „Iartă-mă”, tu să-i zici: „Du-te de aici, lasă că te ştiu eu cine eşti!”, că atunci eşti mai rău decât toţi dracii. Când lui Petru apostolul i se părea că e milostiv, L-a întrebat pe Mântuitorul, Doamne, de câte ori voi ierta pe fratele meu? Până la şapte ori într-o zi? Mântuitorul i-a curmat pentru veşnicie părerea asta: Petre! Nu de şapte ori, ci de şaptezcci de ori câte şapte într-o zi. Adică întotdeauna.
Chiar dacă te-a bătut unul, dacă îi zici „iartă-mă”, ai biruit şi pe diavolul şi pe el. Ţi-ai luat cununa de mucenic, dacă ai cerut iertare. Se întâmplă în viaţa omului, în casă, câte nu se întâmplă? Care îşi cere iertare întâi, acela a biruit. Şi el are plată mare la Dumnezeu şi îl linişteşte pe celălalt.
Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa, Vol. 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, pag. 108
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu