Copilul din noi nu moare niciodată

Părintele Isaia de la Berzunţi: „Copilul din noi nu moare niciodată;

Hramul mânăstirii de la Berzunţi este pe 20 iulie, de Sfântul Ilie. Locul de rugăciune se află la 978 de metri altitudine, în punctul numit Trei Hotare din Carpaţii Orientali. În urmă cu 25 de ani, misiunea de refacere a vechii vetre monahale din ţinutul Comăneştilor i-a fost încredinţată ieromonahului Isaia Adragăi. Treptat, biserica şi toate ale mânăstirii au fost reclădite; astăzi mulţi pelerini urcă până în acest punct pentru rugăciune şi sfat duhovnicesc. Părintele Isaia păstrează legătura cu fiii săi duhovniceşti împrăştiaţi prin lume şi prin metodele de comunicare on-line, mijloc prin care poate comunica direct cu mai bine de 5.000 de persoane.

Părinte Isaia, aţi avut o copilărie foarte frumoasă până într-un punct.

Copilul din noi nu moare niciodată; bucuria copilăriei este îmbinată cu bucuria călugăriei. Atât copil, cât şi ca adult, cât eşti în sânul Bisericii şi eşti cu Hristos, eşti mulţumit cu tot ce-ţi oferă viaţa.

Cum L-aţi descoperit pe Dumnezeu?

Treptat, în fiecare zi, câte puţin, până bunul Dumnezeu m-a călăuzit pe drumul cel bun.

V-aţi legat de un sfânt anume, de o icoană, de un loc, de un părinte în timpul şederii la mânăstirile pe la care aţi trecut?

Un rol important pentru plecarea la mânăstire l-a avut părintele meu duhovnic, prea cuviosul Părinte Visarion Coman, duhovnicul Mânăstirii Clocociov Slatina Olt. Referitor la convertire nu a fost cazul, căci m-am născut creştin ortodox. Călugărul nu trebuie să se lege de nimic pământesc – respectă cele trei voturi monahale. S-a unit prin botez cu Hristos.

Cum s-a întâmplat de aţi primit numele Sfântului Prooroc Isaia? Ce legătură aveţi cu acest sfânt al Vechiului Testament?

La călugărie primeşti un nume pe care ţi-l dă naşul de botez în călugărie şi îl accepţi şi îl respecţi fără cârtire, indiferent dacă îţi place sau nu. Sfântul Prooroc Isaia nu numai că nu este evitat, dar este menţionat zilnic la toate slujbele bisericeşti, având cele mai mari prorocii despre venirea Mântuitorului.

Povestiţi-ne cum aţi ajuns la Schitul Sfântul Prooroc Ilie de la Berzunţi. Ce se afla pe locul în care acum este schitul?

Am fost trimis cu ascultare de stareţul meu. Când am ajuns pe acest vârf de munte, mai era doar o troiţă ridicată de sătenii din jurul muntelui spre aducere aminte de vechiul schit desfiinţat acum aproape 200 de ani. În jurul anului 1800, mai mulţi ţărani răzeşi din comuna Poduri şi din satele învecinate l-au îndemnat pe ieromonahul Vasile Varnava (ctitorul Mânăstirii Sfântul Sava Berzunţi – Buda) să construiască un schit în vârful Muntelui Runcu Mare din comuna Berzunţi. După câteva decenii de existenţă, datorită iernilor deosebit de grele şi a deselor jefuiri de către tâlharii vestiţi de atunci, s-a hotărât la anul 1828 ca acest schit de la locul numit Capul Brazilor sau Runcu Mare să fie mutat la poalele muntelui, în satul Buda. Biserica de lemn a fost donată unor creştini din satul Prisaca, unde se află şi astăzi. Biserica Sfântul Ilie din Satul Prisaca este numită de localnici „biserica călătoare”, pentru că a fost adusă pe tălpi, trasă de boi, de la Mânăstirea Berzunţi, din vârful muntelui la baza acestuia, prin anul 1880, după cum spune Ortansa Tătaru, fost profesor de Istorie în comuna Bereşti – Tazlău şi primar al localităţii înainte de Revoluţie. Acum biserica din satul Prisaca face parte din patrimoniul naţional.

După aproape 200 de ani, în anul 1990, localnicii din satele Larga, Plopu şi Dofteana au avut iniţiativa de a propune Mânăstirii Sfântul Sava să reconstruiască metocul pe locul denumit Poiana Schitului, acolo unde se găsea o troiţă spre aducerea aminte a vechiului schit. Pentru ridicarea acestui aşezământ, am fost trimis cu ascultare şi împreună cu creştinii mobilizaţi de Toader Spoială din Dofteana am pornit la lucru. S-a ridicat mai întâi o clădire din lemn cu pereţi din scânduri (pe locul actualului dormitor), împărţită în două încăperi, una pentru mine ca preot şi una pentru muncitorii care au lucrat la ridicarea actualului corp de chilii (care cuprinde şi paraclisul). Sfinţirea corpului de chilii şi a paraclisului s-a făcut la 20 iulie 2001, de către Arhiereul-vicar Ioachim Băcăuanul, care după un an, la 20 iulie 2002, a sfinţit şi locul pentru biserica cu hramul Sfântul Ilie. Biserica a fost ridicată între anii 2002 şi 2010, cu multă osteneală. La iernile grele, cu zăpezi şi geruri aspre de până la minus 30 de grade şi lipsă de curent electric se adăugau şi drumurile greu accesibile: doar un drum de căruţă pe care se puteau căra numai pe perioada verii materialele de construcţie… S-a cărat şi cu spatele şi cu măgarul… Pictată şi pregătită ca o mireasă, biserica a fost sfinţită la data de 20 iulie 2010 de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, împreună cu un sobor de preoţi. Cu această ocazie, am fost ridicat la rangul de protosinghel. Cu ocazia hramului Sfântului Prooroc Ilie, în anul 2015, Schitul Sfântul Ilie a fost transformat în Mânăstirea Sfântul Ilie, metoc chiriarhal, de către Înalt Preasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Părintele Visarion de la Clocociov – un duhovnic sfânt

Aţi avut un om a cărui personalitate să vă fi atras şi chiar influenţat ca preot şi ca duhovnic?

Da, părintele meu duhovnic, prea cuviosul Visarion Coman, a reprezentat un model pe care am vrut să îl urmez. Părintele Visarion a fost vieţuitor multă vreme la Mânăstirea Clocociov şi unul dintre marii duhovnici români ai vremii noastre. Venit în mânăstire în anul 1976, Părintele Visarion avea să devină, în scut timp, un mare duhovnic al regiunii, mulţi alergând la chilia lui pentru mărturisire, mângâiere şi sfătuire. În această perioadă, având numai 28 de ani, părintele s-a îmbolnăvit de reumatism, suferinţă care îl va chinui mai apoi toată viaţa. După cinci ani de slujire în Mânăstirea Bogdana, Părintele Visarion este trimis la Mânăstirea Măgura, judeţul Bacău, ca preot duhovnic. După trei ani şi jumătate, în anul 1955, el va fi trimis la Schitul Înălţarea Domnului, spre a fi duhovnic maicilor de acolo. În anul 1959, în urma Decretului 410, care dispunea ca toţi călugării sub 55 de ani să fie scoşi din mânăstiri, părintele a trebuit să îşi găsească şi el o meserie. Astfel, îndeplinind serviciul de paznic al mânăstirii, părintele slujea în continuare ca preot, însă într-ascuns. Văzând însă că părintele îşi poartă în continuare haina monahală, comuniştii l-au arestat. Din cauza unor suferinţe pulmonare, atestate prin certificate medicale, instanţa nu l-a condamnat însă la închisoare. În iarna anului 1960 însă, cu numai trei zile mai înainte de Naşterea Domnului, Părintele Visarion a fost obligat de securişti să părăsească schitul de maici. Neavând unde să meargă, părintele se va retrage într-o căsuţă săracă din localitatea Buhoci, judeţul Bacău. În această „sihăstrie”, părintele se va nevoi, în post şi rugăciuni neîncetate, vreme de cinci ani. Spre a se putea întreţine, părintele slujea sătenilor – era cojocar. Maicile evacuate din schit, mai tinere decât vârsta hotărâtă de comunişti pentru a putea rămâne în obşte, se angajaseră în fabrica de materiale textile din aceeaşi localitate. Într-o asemenea smerenie şi tăcere a vieţuit părintele în căsuţa sărăcăcioasă de la marginea localităţii, încât abia după anul 1965 sătenii au aflat că bunul cojocar era preot. În pofida ordinelor comuniştilor, părintele îşi va îndrepta paşii spre Sfântul Altar pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Astfel, el este rânduit preot duhovnic la Mânăstirea Suceviţa, unde va păstori obştea de maici vreme de zece ani. Din cauza climei umede din regiune, care îi acutiza durerea de reumatism, cât şi datorită faptului că maicile de la Mânăstirea Măgura şi de la Schitul Înălţarea Domnului nu puteau fi primite în obştea maicilor de la Suceviţa (vârsta fiind un impediment), Părintele Visarion a hotărât să pornească la drum spre un loc mai cald, unde să poată aduna în jurul lui maicile risipite prin satul de lângă mânăstire. Pentru aceasta, maica Mihaela, stareţa de la Schitul Înălţarea Domnului, a primit binecuvântarea părintelui de a căuta o mânăstire potrivită dorinţei sale, în partea sudică a ţării. Înainte că maica să plece la drum, părintele i-a spus: „Vom merge într-un loc sărac, unde nimeni nu vrea să stea!”

În cele din urmă, paşii maicii se vor opri la Mânăstirea Clocociov, din judeţul Olt, o mânăstire veche, însă aproape părăsită la acea dată. În ziua de 24 mai 1976, Părintele Visarion avea să poposească în Mânăstirea Clocociov, împreună cu maicile din obştile amintite. Biserica mânăstirii, precum şi clădirile din jur, erau ruinate, vegetaţia abundentă crescând pretutindeni, ca într-o sălbăticie. În scurtă vreme, obştea monahală de la Clocociov avea să intre într-o rânduială bine pusă la punct. În ziua de 28 octombrie 2001, Părintele Visarion avea să împlinească 80 de ani, pentru ca numai în câteva luni el să se nască pentru viaţa cea veşnică. Astfel, în ziua de 25 martie, părintele avea să slujească ultima sa Sfânta Liturghie pe pământ. În noaptea zilei de 11 aprilie 2002, în urma unei boli la ficat, însoţită de multă durere nerostită, Părintele Visarion a adormit în Domnul.

Un rol mare l-a avut pentru mine şi Părintele Arsenie Papacioc, pe care l-am vizitat regulat în ultimii 15 ani ai vieţii sale; el mi-a fost duhovnic şi cald îndrumător. Când părintele n-a mai putut spovedi, din cauza bolii, pentru mulţimea de credincioşi sosită pentru hramul de la Mânăstirea Sfânta Maria din Techirghiol,am fost chemat eu să fac această lucrare, an de an.

E importantă legătura cu fiii duhovniceşti?

Sfântul Apostol Pavel a spus: „…tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii.” (I Corinteni 9, 22)

Dacă crezi în Hristos, niciodată nu vei fi singur

Cum influenţează internetul viaţa duhovnicească?

Internetul este un cuţit cu două tăişuri – depinde de tine cum îl foloseşti. Astăzi, când internetul este folosit de majoritatea creştinilor – de la copii până la bătrânii care ţin legătura oarecum gratuit cu copiii, nepoţii şi rudele care lucrează în afara ţării –, este normal să venim în ajutorul lor, dând hrană duhovnicească şi pe aceste canale.

De ce credeţi că tot mai puţini tineri aleg viaţa monahală?

Din păcate, aşa este: din ce în ce mai mult se reduce numărul tinerilor care aleg haina monahală. Unul dintre motivele care duc la aceasta este scăderea natalităţii (azi familiile au unul, cel mult doi copii). Fiecare părinte îşi canalizează copiii spre împlinirea unui destin lumesc şi un trai cât mai comod. În trecut, părinţii năşteau câţi copii le dădea Dumnezeu şi din cinci, şapte sau zece copii din familia respectivă unul era îndrumat, ajutat să ia drumul către mânăstire, conştienţi fiind că dacă se mântuieşte copilul lor se vor mântui şi ei cu toată familia. Numai Dumnezeu ştie, la milioanele de prunci avortaţi, câţi viitori călugări, preoţi sau ierarhi s-ar fi născut. Alta ar fi fost soarta mânăstirilor de azi…

Ce i-aţi spune unui tânăr care neagă existenţa lui Dumnezeu şi e convins de teoriile evoluţioniste?

Accepţi că eşti fiul unei maimuţe şi nu fiul lui Dumnezeu?

Multe cupluri duc o viaţă împreună o perioadă, apoi se căsătoresc. Sfinţii Părinţi susţin că după o astfel de viaţă cel mai bine este ca cei doi să se despartă. Ce ne puteţi spune despre acest fapt?

Biserica Ortodoxă îndeamnă pe tineri să se cunune, nu să se despartă.

Pare că timpul trece mai repede, abia mai e timp pentru pravilă. Simţiţi la fel în legătură cu timpul?

Se împlinesc unele prorocii cum că în vremurile din urmă vor trece anul ca luna, luna ca săptămâna, săptămâna ca ziua, iar ziua ca ceasul. Dacă am fi mai ordonaţi în viaţa de zi cu zi şi am înţelege sensul pravilei, am găsi timp şi pentru ea. Dacă am avea grijă de suflet precum avem de trup, am împărţi timpul frăţeşte şi am avea garantată mântuirea. Sfatul meu e să vă treziţi mai repede dimineaţa şi să vă faceţi rugăciunile, iar toată ziua va fi sub protecţia Domnului.

Bătrâneţea este o perioadă foarte grea pentru om, iar gândul că nu mai e suficient timp pentru toate câte ai mai vrea să faci, plus neputinţele trupeşti şi chiar psihice sunt deprimante. Cu ce cuvânt i-aţi mângâia pe aceşti bătrâni?

E bine să îţi aduni din tinereţe, precum albina, provizii pentru bătrâneţe. Dacă crezi în Hristos, Îl iubeşti şi te împărtăşeşti regulat, niciodată nu vei fi singur. Hristos va umple golul din sufletul nostru.

Isabela Aivăncesei