Ziua Duminicii imi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stapane, cu care ai zidit lumea si Ai rascumparat pe om. Tie, deci, Iubitorule de oameni Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce Ai facut si Le faci tuturor fapturilor Tale.
Inima mi se bucura si se desfateaza cand stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfant, Atotintelept, Atotputernic, Necuprins, incat nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in trei fețe: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat, Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea.
O ! Parinte Sfinte, indura-Te de noi!
O ! binecuvantate Fiule al lui Dumnezeu, miluieste-ne de iad!
O ! Duhule sfinte, da-mi Darul si acoperamantul Tau!
Mult indurate Stapane! Rogu-Te sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentru bunatatile ce-mi trimiti in toate zilele, mai vartos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertatoriu atotbun si indurat.
Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamana si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvantul si nici cu fapta, intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de a treia zi si a venirii Duhului Tau celui Sfant asupra Apostolilor.
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, preabunule Stapane, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indrept cu marturisirea; iar in ceasul mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de imparatia Ta cea vesnica. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu