Pages

miercuri, 3 mai 2017

OCROTITORII SI PROTECTORII FAMILIEI CRESTINE

                              Sfinții Constantin și Elena sunt protectorii familiei

La 21 mai, credincioșii ortodocși și catolici laolaltă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, “cei întocmai cu apostolii”. Sfinții Constantin și Elena şi-au dedicat vieţile credinţei creştine și sunt ocrortitorii familiei.

Cine s-ar fi gândit că rodul iubirii dintre un general roman și o frumoasă hangiță va ajunge, într-o bună zi, împărat și, peste veacuri, alături de mama sa, sfânt prăznuit cu mare fast în lumea creștină?! Este vorba despre Constantin cel Mare, care a ajuns împărat la Imperiului Roman, la numai 21 de ani.

Semnul crucii aduce biruință
Potrivit istoricilor bisericeşti, victoria armatei lui Constantin cel Mare împotriva oştilor mult mai numeroase ale lui Maxentiu, în anul 312, s-a datorat unui vis al împăratului, în care i s-a înfăţişat însuşi Iisus Hristos. Iisus i-a arătat semnul crucii luminos pe cer, spunându-i că dacă va pune crucea pe steaguri, prin acest semn va învinge. Minunea a avut loc şi Constantin a devenit adept al creştinismului. Cu aceeaşi credinţă puternică, mama sa, Elena, a mers la Ierusalim, în căutarea locurilor sfinte din Evanghelii. Ea a descoperit Sfântul Mormânt şi lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Acolo, Elena a zidit biserica Sfântului Mormânt, bisericile din Betleem, din Nazaret şi alte sfinte locaşuri. Tot ea a contribuit la mutarea capitalei imperiului, în vechiul Bizanţ, numit apoi Constantinopol, făcând ca oraşul să strălucească mai puternic decât Roma antică, în semn de preţuire şi ca rod al credinţei în Dumnezeu.

Sfinții Constantin și Elena au eliberat credința
Constantin a rămas în istorie drept împăratul care a dat libertate creştinismului, transformându-l în religie permisă de lege, în anul 313, prin Edictul de la Milano. Sub conducerea lui au fost adoptate măsuri favorabile Bisericii, după o lungă perioadă de interdicţii şi persecuţii. Preoţii au primit subvenţii si au fost scutiţi de anumite obligaţii. Spiritul creştin şi-a pus amprenta şi asupra legilor, renunţându-se la pedepsele prea aspre, îmbunătăţindu-se viaţa în închisori, simplificându-se eliberarea sclavilor prin declararea libertăţii lor de către episcopi şi preoţi în biserici, protejându-i pe sărmani, orfani şi văduve. Împăratul Constantin e cel care a decretat duminica zi de odihnă, sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii mergeau la biserică. Şi tot el a luptat pentru unitatea credinţei, fiind autorul unei mari părţi a Crezului rostit astăzi de toţi creştinii. Constantin cel Mare a murit la zi mare, în Duminica Rusaliilor, fiind înmormântat într-una dintre ctitoriile sale religioase.

Rugăciune
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, Voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri. Voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, Voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioara Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin

Rugăciunea a doua către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Daţi-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri; Voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii nosştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim; ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi-Vă milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către Voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor. Amin

                                                                *******
                                              Sfinţii mucenici Adrian şi Natalia
Pentru fericirea familială se fac rugăciuni către Sfinţii mucenici Adrian şi Natalia. Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia din Nicomidia sunt un alt model de căsnicie creştină. Adrian era secretar la curtea împărătească. El trebuia să-i scrie în catastif pe creştinii condamnaţi la moarte de împăratul Maximian şi, văzând dârzenia lor în mărturisirea Domnului, s-a făcut şi el creştin şi s-a dus la pătimire pentru Domnul. Foştii lui tovarăşi îi spuneau: „Nu cumva ai înnebunit şi tu şi vrei să mori? Du-te, şterge-ţi numele din catastif şi adu jertfă zeilor!" Sfântul Adrian le răspundea: „Nu am înnebunit, ci am venit la înţelegerea sănătoasă." Pe chezăşia cunoscuţilor, lui Adrian i s-a dat drumul din închisoare ca să-şi vestească soţia cu privire la ziua caznei - dar, când a călcat pragul casei, Natalia a crezut că s-a lepădat de Hristos şi n-a vrut să-i dea drumul. Adrian a încredinţat-o pe Natalia că nu fuge de chinuri, ci a venit să o vestească despre ziua sfârşitului său, după care s-a dus la muncile cele cumplite. Sfântul Adrian avea douăzeci şi opt de ani. Natalia, tânăra văduvă iubitoare de Dumnezeu, a devenit muceniţă fără sânge, sprijinindu-şi soţul în pătimirile pentru Hristos. In curând s-a mutat şi ea la Domnul şi, la fel ca Adrian, a fost numărată în rândul sfinţilor. Pomenirea lor se face pe 26 august (8 august pe stil vechi).

In tradiţia creştină se face rugăciune pentru buna stare a familiei, precum şi „dacă bărbatul o urăşte fără vină pe femeia sa", Sfinţilor mucenici Gurie, Samon şi Aviva. Şi iată de ce: un oarecare ostaş got, trimis la slujbă în Efes, a luat-o de soţie pe evlavioasa fecioară Eftimia, după ce se jurase mamei acesteia, la mormântul Sfinţilor mucenici Gurie, Samon şi Aviva, că nu-i va face soaţei sale nici un rău, că nu o va jigni niciodată, ci o va iubi şi o va cinsti. După ce şi-a încheiat stagiul militar, a luat-o pe Eftimia cu el şi s-a întors în patria sa, unde s-a dovedit că o amăgise, deoarece acolo avea deja soţie. Eftimia i-a devenit roabă şi a avut de îndurat multe batjocuri şi înjosiri. Când i s-a născut un copil, soţia, gota, geloasă, i l-a otrăvit. Eftimia s-a rugat sfinţilor mucenici care fuseseră martori jurământului amăgitorului, şi Domnul a izbăvit-o de suferinţe şi a mutat-o în chip minunat la Efes, unde s-a întâlnit cu mama sa. Pomenirea Sfinţilor Gurie, Samon şi Aviva se prăznuieşte pe 28 noiembrie (15 noiembrie pe stil vechi).

Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria. Sfântul Hrisant se trăgea dintr-o familie de vază. Părinţii lui se închinau zeilor păgâni. In această credinţă şi-au crescut şi fiul, însă a plăcut înaintea Proniei lui Dumnezeu ca Hrisant să dea peste Sfânta Scriptură, care i-a luminat sufletul înţeleptului tânăr. Acesta a crezut şi s-a botezat. Tatăl lui Hrisant s-a străduit din răsputeri să-şi abată fiul de la creştinism şi l-a căsătorit cu frumoasa Daria, preoteasă a zeiţei Pallas Atena. Totuşi, Sfântul Hrisant s-a priceput să-şi aducă soţia la Hristos, şi tinerii soţi, prin bună învoială, au hotărât să trăiască în feciorie. Hrisant a adunat în jurul său câţiva tineri creştini, iar în jurul Dariei s-au adunat femei şi fete evlavioase. Unii orăşeni s-au plâns eparhului Cellerip că Hrisant şi Daria propovăduiesc necăsătorirea. Sfântul Hrisant a fost chinuit ca să se lepede de Hristos, dar chinurile n-au clintit statornicia mucenicului. Puterea lui Dumnezeu îl ajuta în chip vădit. Sfânta Daria a fost dată de chinuitori într-o casă de desfrânare, însă acolo a păzit-o un leu trimis de Dumnezeu. Pe toţi câţi încercau s-o spurce pe sfântă leul îi trântea la pământ, dar îi lăsa în viaţă. Daria le propovăduia pe Hristos şi-i aducea pe calea mântuirii. înfuriat, împăratul a poruncit ca Sfinţii Hrisant şi Daria să fie omorâţi. Sufletele sfinţilor mucenici s-au înălţat la Domnul. Pomenirea lor se săvârşeşte pe 1 aprilie (19 martie pe stil vechi).

Cuvioşii schimonahi Chiril şi Măria. Chiril şi Măria, boieri din Rostov, erau oameni buni şi plăcuţi lui Dumnezeu: îi ajutau pe cei săraci şi bolnavi, îi primeau pe străini. Soţii aveau un fiu, cu numele de Ştefan, când Dumnezeu le-a mai dăruit unul - pe viitorul întemeietor al Lavrei Sfintei Treimi din Radonej, Cuviosul Serghie. Cu mult înainte de naşterea lui, Pronia dumnezeiască a dat despre el semn că va fi ales al lui Dumnezeu. Odată, când Măria, însărcinată cu el, era în biserică, pruncul, spre marea mirare a tuturor, a strigat de trei ori cu mare glas din pântecele mamei în vremea Liturghiei - şi iată că dreapta Măria, împreună cu soţul său, a dat făgăduinţă că dacă i se va naşte băiat îl va închina lui Dumnezeu.

                                                                            *******
                                          Sfinţii Gurie, Samon şi Aviv (protectorii căsătoriei)

Ştiindu-vă pe voi mijlocitori şi făcători de minuni, locuitorii oraşului Edesa au construit o biserică în cinstea voastră, în care au pus sfintele voastre moaşte, ca toţi cei ce suferă să capete ajutorare; iar noi, având aceeaşi nădejde tare în ajutorul vostru, vă aducem cântările acestea:
Bucuraţi-vă, că de neputinţe trupeşti şi sufleteşti ne vindecaţi;
Bucuraţi-vă, că pe demoni, în numele Domnului, îi alungaţi;
Bucuraţi-vă, ai harului evanghelic binevestitori;
Bucuraţi-vă, ai darului dumnezeiesc cinstiţi purtători;
Bucuraţi-vă, că pentru Domnul multe chinuri aţi pătimit;
Bucuraţi-vă, că întru sfinţii Lui minunat aţi strălucit;
Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători!.


                                                                  *******
                              Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor şi al familiei creştine
Sfantul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor si al familiei crestine, este praznuit pe 26 noiembrie. Sfantul Stelian s-a nascut in secolul al VI-lea, la Adrianopolis, in provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie foarte bogata.

Luand sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de intristare si de boala, arata-te grabnic vindecator al suferintelor si al bolilor sufletesti si trupesti ale celor ce te lauda pe tine. Bucura te, Sfinte Steliane, mare facator de minuni !

Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind sa se adanceasca in rugaciune si in cunoasterea lui Dumnezeu, a plecat in pustie. A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli. Din viata sa aflam ca intr-o zi,  a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii. Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti.
Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor şi al familiei creştine, s-a născut în sec. VI la Adrianopolis, într-o familie înstărită din ţinutul Paflagoniei, Asia Mică (Turcia de astăzi).

                                                           *******

                                    Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi


Acesta s-a născut în insula Naxos, din părinţi binecredincioşi, primind la botez numele Nicolae. Din fragedă pruncie a avut o aleasă înclinaţie spre cele duhovniceşti, fiind adesea găsit în paraclisul Sfântului Nicolae, aflat pe moşia părinţilor, unde, înfăşurat într-un cearşaf, petrecea timp îndelungat cântând toate cântările bisericeşti ştiute de dânsul.

După adormirea tatălui său, pe când Nicolae avea 19 ani, se mută împreună cu mama şi sora sa în Atena, iar la vârsta de 28 de ani se căsătorește, dobândind un copil. În 1879, este hirotonit diacon, iar în 1884, preot.

După plecarea soţiei sale la cele veşnice, vreme de 50 de ani a liturghisit zilnic, timp în care nu s-a îmbolnăvit niciodată, de la opt dimineaţa, până la două sau trei după-amiaza. Frânt de oboseală, mergea pe la casele celor apropiaţi ai săi şi se odihnea puţin, aşezat într-un fotoliu. Seara, la ora nouă, ajungea la una dintre biserici unde începea privegherea. Mânca în fiecare zi doar seara, iar în toate posturile mânca fără untdelemn. De praznice, cânta paraclisele lor până la Odovanie.

Bucuria şi viaţa sa au fost să slăvească pe Dumnezeu ziua şi noaptea, să săvârşească Liturghii, privegheri, Vecernii, Paraclise, agheazmă, Sfinte Masluri, Parastase. Diferitele bisericuţe unde liturghisea Sfântul Părinte erau pentru mulţi mângâiere şi scăpare.

Ani întregi purta cu sine pomelnicele primite în fiecare zi. Din nemăsurata sa iubire pentru cei trecuţi la cele veşnice, avea pomelnice îngălbenite de vreme, la care adăuga mereu altele, pe toate citindu-le cu purtare de grijă părintească, la fiecare Liturghie. Astfel, prin râvna sa, mulţi vor fi dobândit loc în Împărăţia Cerurilor.

Ajuta familii nevoiaşe, văduve, orfani, mai ales pe văduvele tinere, deoarece sărăcia le împingea la stricăciune, tineri să-și plătească studiile. Şoferii de taxiuri îl duceau fără bani, ştiind că acela care îl ducea pe Sfântul Părinte se bucura de mult câştig în ziua aceea.

Din tot ce făcea şi vorbea, se vedea că nu are nici o idee despre sfinţenia sa, căci lacrimile pentru păcatele lui nu lipseau din ochii lui, deşi încerca să trăiască ascuns şi singur.

Toate neajunsurile din partea oamenilor le primea cu îndelungă răbdare, tăcere şi rugăciune, Dumnezeu de multe ori săvârşind minuni cu nevoitorul său plin de simplitate.

Astfel petrecu Sfântul Părinte o jumătate de veac, fără zgomot, neştiut de nimeni, însă avându-i în inima sa pe toţi, făcând din inima Atenei adevărată pustie şi umplând-o cu mireasma rugăciunii, precum sihaştrii de odinioară pustia.

În anul 1932, Sfântul Nicolae Planas pleacă la cele veşnice, fiind înmormântat, iar la vreme rânduită fiind aflat nestricat, răspândind bună mireasmă şi săvârșind mulţime de minuni celor ce i se roagă cu credinţă.

Trecerea sa în rândul sfinţilor s-a săvârșit la 23 iulie 1992.


                                                                   *******
                                 Sfântul Apostol Simon Zilotul mirele din Cana Galileii
Ocrotitorul căsătoriei  Sfântul Apostol Simon Zilotul, mirele din Cana Galileii.

Sfantul Apostol Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii. Este cinstit pe 10 mai. La nunta acestuia, Iisus a facut prima minune - prefacerea apei in vin. I s-a dat numele de "Canaanitul" si de "Zilotul" spre a-l deosebi de Sfantul Petru si de Sfantul Simeon "fratele Domnului", urmasul Sfantului Iacob la Episcopia Ierusalimului.

Sfantul Simon Zilotul, numit si Natanael, este cel care si-a lasat casa, parintii si mireasa pentru Mirele cel ceresc. Sfantul Simon Zilotul era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Odata cu Pogorarea Duhului Sfant, mirele cel din Cana a inceput a propovadui si el, alaturi de Apostoli, Evanghelia in toata lumea. El a propovaduit in Mauritania, Africa si Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind rastignit si ingropat.

                                                                    *******

         Sfântului Mare Mucenic Eustaţie, ale soţiei sale Teopista şi ale fiilor lor, Agapie şi Teopist.


In zilele împărăţiei lui Traian (98-117), petrecea în Roma oarecare dregător, anume Plachida, de neam bun, slăvit, mai bogat decât alţii şi atâta de viteaz în războaie încât chiar şi numai numele lui era înfricoşat vrăjmaşilor. Acesta a fost ales povăţuitor al oştirilor romanilor, atunci când împăratul Romei, Ţiţ (79-81), a mers cu oaste în pământul Iudeei, şi a arătat multă bărbăţie în războaie.

    Deşi era închinător de idoli cu credinţa, arăta în viaţa sa lucruri creştineşti, hrănindu-i pe cei flămânzi, îmbrăcându-i pe cei goi, ajutându-le celor căzuţi în primejdii, şi liberându-i pe mulţi din legături şi din temniţe. Şi mai mult se bucura de aceasta, când făcând bine cuiva, îi da mâna de ajutor fiind în primejdie, decât atunci când biruia cu mâna pe vrăjmaşi. Era ca un alt Cornelie, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, în toate lucrurile bune desăvârşit, afară numai că nu avea sfânta credinţă, cea în Domnul nostru Iisus Hristos, fără de care toate lucrurile cele bune sunt moarte. Şi avea soţie tot aşa cu fapte bune, ca şi dânsul, cu care a născut doi fii. Plachida şi femeia sa erau foarte buni şi milostivi spre toţi. Îi lipsea aceasta numai, să cunoască pe unul, adevăratul Dumnezeu, pe care neştiindu-l, prin lucruri bune Îl cinstea.

    Deci, iubitorul de oameni, Dumnezeu, Cel ce vrea ca toţi să se mântuiască şi nu trece cu vederea pe cei ce fac cele bune, n-a trecut cu vederea nici pe acest bărbat virtuos şi nu l-a lăsat pe el ca să piară în întunericul înşelăciunii idoleşti, ci acela (Care în toate neamurile, cel ce se teme de Dumnezeu şi face dreptate, este primit) l-a făcut pe el primit, şi a vrut ca să-i arate lui calea mântuirii cu un chip ca acesta: Plachida, fiind într-o zi, după obiceiul său, la vânătoare de fiare cu slugile sale, a găsit o cireadă de cerbi, şi, rânduindu-şi călăreţii, au început a urmări pe cerbi.

    Şi văzând un cerb mai mare din toată mulţimea, alerga după el. După ce s-a osebit cerbul din grămadă, s-a despărţit şi Plachida de ostaşii săi, cu puţini tovarăşi alergând după el; iar slugile cele ce îi urmau lui, obosind, au rămas departe. Plachida singur, având calul mai iute, a alergat mai departe după cerb în pustie. Alergându-l pe el mult şi fugind departe, cerbul s-a suit pe o piatră înaltă, şi stă pe dânsa; şi sosind aproape Plachida singur, cugeta în sine cam cum ar putea să vâneze cerbul, şi privea la el. Iar înduratul Dumnezeu, Cel ce rânduieşte în toate chipurile mântuirea oamenilor, şi cu judecăţile care ştie povăţuieşte la calea cea adevărată, Acela a vânat pe vânătorul, nu ca pe Cornelie prin Petru, ci ca pe Pavel prin arătarea sa. Căci, stând Plachida mult şi privind la cerb, i s-a arătat lui Hristos, Domnul, astfel: Era o cruce foarte luminoasă între coarnele cerbului, spre care Plachida privind, a văzut asemănarea trupului celui răstignit pe cruce pentru noi, Iisus Hristos. Deci, minunându-se de acea înfricoşată vedenie, a auzit de acolo un glas zicând către dânsul: "De ce mă prigoneşti, Plachido?!" Şi îndată, odată cu acest dumnezeiesc glas, a căzut frică peste el, şi căzând de pe cal la pământ, zăcea ca un mort. Apoi, abia venindu-şi în sine, a zis: "Cine eşti tu, Doamne, cel ce grăieşti cu mine?" Iar Domnul i-a zis lui: "Eu sunt Iisus Hristos, care Dumnezeu fiind, pentru mântuirea omenească îmbrăcându-mă în trup, de voie am pătimit, şi cruce am răbdat; iar tu, neştiindu-Mă, Mă cinsteşti, pentru că lucrurile tale cele bune, şi milosteniile cele multe s-au suit înaintea Mea, şi Mi-am adus aminte să te mântuiesc pe tine. De aceea, M-am arătat ţie prin această vieţuitoare, ca să te vânez întru cunoştinţa Mea, şi să te unesc cu credincioşii robii Mei, pentru că nu vreau ca omul cel ce face lucruri drepte, să piară încurcându-se în cursele vrăjmaşului".

    Şi sculându-se Plachida de la pământ, n-a văzut pe nimeni, şi a zis: "Acum, Doamne, cred că Tu eşti Dumnezeul cerului şi al pământului, şi Făcătorul a toate făpturile. Deci, Ţie unuia mă închin, iar pe alt Dumnezeu, afară de Tine, de acum nu voi să ştiu, ci Ţie Doamne mă rog! Povăţuieşte-mă pe mine, ce să fac!" Şi s-a făcut un glas către dânsul, zicându-i: "Să mergi la un preot creştin şi să te botezi de către dânsul, şi acela te va învăţa pe tine calea mântuirii". Acestea auzindu-le Plachida, s-a umplut de bucurie şi de umilinţă, şi căzând la pământ, s-a închinat cu lacrimi Domnului Celui ce i s-a arătat lui, şi se căia că până atunci n-a ştiut dreptatea, şi n-a cunoscut pe Dumnezeu Cel adevărat. Dar se bucură cu duhul că s-a învrednicit de un dar ca acela, care l-a adus pe el la cunoştinţă, şi la calea cea dreaptă l-a povăţuit. Apoi, încălecând pe cal, s-a întors la ai săi veselindu-se cu duhul, şi nespunând nimănui ceea ce se întâmplase.

                                                                         *******  
                                                                  
                                                                   Sfinții Ioachim și Ana


Sfintii Ioachim și Ana și-au dorit foarte mult copii, însă nici după 50 de ani de căsătorie nu au reușit să dea naștere unui prunc. Dumnezeu s-a îndurat de ei și le-a oferit o fiica, pe nume Maria, despre care Arhanghelul Gavriil le-a zis că este „vas ales lui Dumnezeu”. Pentru a-i mulțumi Domnului pentru milostenie, Părintii Ioachim și Ana au dus-o pe Maria la Templu la vârsta de 12 ani, pentru a intra în serviciul religios.

Sfinții Ioachim și Ana sunt considerați octrotitorii familiei și cei ce îi ajută pe parinți să aibă copii sănătoși. Preoții spun că cei care se roagă la acești doi mari Sfinți primesc acest dar: un copil.

Piciorul stâng al Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria și bunica lui Hristos, se păstrează în Schitul Sfânta Ana Mare, cel mai însemnat schit din întreg Sfântul Munte. Potrivit mărturiei lui Procopius, în vremea domniei împăratului Iustinian cel Mare (527-565), în capitala bizantină – Constantinopol – a fost ridicată o biserică închinată Sfintei Ana.

Potrivit tradiției Bisericii, Sfânta Ana, bunica lui Hristos, a trăit 69 de ani, iar Sfântul Ioachim, bărbatul ei, a trăit 80 de ani. La vârsta de numai 12 ani, Fecioara Maria era deja orfană de ambii părinți, în vremea în care ea viețuia în Templu. Sfânta Ana este mijlocitoare pentru nașterea de prunci.

Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului și bunica Mântuitorului Iisus Hristos, se află păstrate în Schitul Sfânta Ana, în Munte Athos.


Moaștele Sfintei Ana au fost aduse, din Țara Sfântă în Constantinopol, în anul 710, acestea fiind păstrate în biserica Sfânta Sofia, până în anul 1333. Prăznuirea sfintei, în întreaga Biserică Ortodoxă, se face în ziua de 9 septembrie, imediat după Nașterea Maicii Domnului.

În bisericile Sfântului Munte se mai află și alte Moaște ale Sfintei Ana. Astfel, în biserica din Mânăstirea Cutlumus se află întregul picior drept al Sfintei Ana. În biserica din Mânăstirea Stavronikita se păstrează mâna Sfintei Ana. Părți din trupul Sfintei Ana se mai află și în Catedrala Patriarhatului din Ierusalim și Antiohia, în Mânăstirea Kykkos, din insula Cipru, cât și în alte biserici și mânăstiri din lume.

                                                                           *******

                                Sfinții Petru și Fevronia model de căsătorie creștină

Sfinții Petru și Fevronia sunt un model de căsătorie creștină, motiv pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Rusia i-a declarat ocrotitori ai familiei, în special ai tinerilor proaspăt căsătoriți.
finții Petru și Fevronia de Murom sunt prăznuiți pe 25 iunie (ziua adormirii în Domnul) și pe 23 iunie (Soborul Sfinților din Vladimir).

Sfântul Petru a fost al doilea fiu al Cneazului Iuri Vladimirovici de Murom. În anul 1203, după moartea fratelui său, Petru a moștenit tronul din Murom.

Cu câțiva ani înainte de aceasta, tânărul Cneaz s-a îmbolnăvit de lepră, și nimeni nu a putut să-l vindece. Într-una din zile i s-a descoperit în vis că fata unui apicultor l-ar putea vindeca.

Tânăra Fevronia era o fecioară smerită și evlavioasă care locuia în casa părinților săi din satul Laskova, din gubernia Ryazan. Ea era foarte înțeleaptă și cunoștea proprietățile plantelor, cu ajutorul cărora vindeca diverse boli.

Cneazul și-a trimis îndată emisarii la locul indicat în vis.

În clipa în care a văzut-o pe Fevronia, Cneazul s-a îndrăgostit de ea. Cunoscând-o și văzându-i evlavia, virtutea și înțelepciunea, Petru i-a promis că se va căsători cu ea după ce se va vindeca. Tânăra l-a vindecat pe Cneaz, dar acesta nu s-a ținut de cuvânt. Apoi, el s-a îmbolnăvit din nou, și venind rușinat că nu și-a ținut promisiunea, a rugat-o pe Fevronia să-l vindece din nou. Ea i-a prescris același tratament ca și mai înainte.

Când s-a vindecat complet, Cneazul Petru s-a căsătorit cu tânăra Fevronia, trăind în evlavie și ascultând poruncile lui Dumnezeu. Soții au trecut cu dragoste și smerenie prin toate încercările.

Boierii din orașul Murom nu au găsit-o pe Cneaghina Fevronia potrivită pentru Petru, cerându-i să o părăsească. Ei, influențați de soțiile lor, respingeau pe tânără datorită originilor sale. Auzind de intențiile lor, Cneazul Petru a preferat să renunțe la putere și bogății, plecând în exil cu soția sa, navigând de-a lungul râului Oka.

Curând, mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra orașului Murom, iar poporul a cerut revenirea Cneazului Petru și a Cneaghinei Fevronia.

După ce s-au întors, Sfinții Petru și Fevronia au ajutat foarte mulți oameni cu daruri și rugăciuni. Ei și-au tratat toți supușii ca și cum ar fi fost proprii lor copii: îi adăposteau pe pelerini, îi hrăneau pe cei flămânzi, îi îmbrăcau pe cei goi și îi ajutau pe săraci în necazurile lor.

Petru și Fevronia și-au strâns comorile lor nu pe pământ, ci în ceruri.

Când au simțit că li se apropia moartea, Petru și Fevronia s-au rugat lui Dumnezeu ca să moară împreună. De asemenea, ei au cerut ca să fie înmormântați în același mormânt și în același sicriu. Apoi au mers împreună și au luat voturile monahale, Cneazul Petru devenind călugărul David, iar Cneaghina Fevronia - Eufrosina.

Au murit în aceeași zi și la aceeași oră, pe 25 iunie 1228.

După moartea lor, unii oameni au decis că nu se poate ca un călugăr să fie înmormântat în același sicriu cu o călugăriță. Astfel, au așezat trupul Sfântului Petru în Catedrala Nașterea Maicii Domnului, care se afla în interiorul orașului Murom, iar trupul Cneaghinei Fevronia a fost așezat în Biserica Înălțării Sfintei Cruci, ce se afla înafara zidurilor orașului.

În dimineața următoare, poporul a găsit sicriele Sfinților Petru și Fevronia goale, iar trupurile lor erau așezate împreună în sicriul de piatră pe care și-l comandase când erau în viață. Neînțelegând sensul celor întâmplate, oamenii au așezat din nou trupurile în sicrie separate. În dimineața următoare, trupurile Sfinților Petru și Fevronia au fost găsite iarăși în sicriul de piatră.

Din acel moment, nimeni nu a mai îndrăznit să atingă trupurile lor sfinte, lăsându-le în mormântul din Catedrala Nașterea Maicii Domnului din Murom.

Oricine se atinge cu credință de mormântul în care se află Sfintele Moaște ale Sfinților Petru și Fevronia, primește ajutor și vindecare în ispite și boli.

Sfinții Petru și Fevronia sunt un model de căsătorie creștină, motiv pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Rusia i-a declarat ocrotitori ai familiei, în special, ai tinerilor proaspăt căsătoriți.

                                                                 ********

                                               Sfintii Mucenici Timotei si Mavra

Sfintii Mucenici Timotei si Mavra au dobandit moarte Martirica la anul 286 , in vremea persecutiilor din timpul imparatului Diocletian.
Sfintii Mucenici Timotei si Mavra erau casatoriti de numai doauzeci de zile atunci cand au fost prinsi si dusi inaintea guvernatorului cetatii Tebaida, Arianus.
Acesta intrebandu-l pe Timotei cine este, Mucenicul a raspuns ca este Crestin si ca fusese citet in biserica .
Atunci guvernatorul a incercat sa-l intimideze, aratandu-i toate instrumentele de tortura ce se gaseau la fata locului.
Insa Timotei , l-a intrebat la randul sau pe guvernator cum de nu vede Multimea Ingerilor din jurul sau care il Intaresc .
Din acea clipa, Arianus a poruncit ca Timotei sa fie supus la numeroase chinuri .
La patimirile Sfantului a fost de fata si sotia sa Mavra , Care a Marturisit la randul Ei Credinta in Hristos .
Dupa multe alte torturi , Timotei si Mavra au fost Rastigniti fata in fata .
Au ramas astfel timp de zece zile , graind Unul catre Celalat si Intarindu-se , iar apoi au Trecut la Cele Vesnice .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu