In părţile Africii era un om numit Petru. Acesta era casier comunal, având multă avere şi mulţi robi. Era fără milă şi foarte zgârcit. Nici un sărac nu a fost miluit din toată averea lui.
Într-o zi, s-au adunat toţi cerşetorii la un colţ de stradă şi vorbind între ei, lăudau pe cei milostivi şi binecuvântau pe Dumnezeu pentru ei, şi pe cei nemilostivi îi ocărau, printre care se număra şi Petru. Petru a auzit de vorba lor, dar nu l-a deranjat. Unul dintre acei săraci s-a ridicat şi a spus: „Să ştiţi că eu n-am să mă las de el până nu mă va milui” şi s-a pornit în văzul tuturor spre casa lui Petru. A stat multă vreme înaintea porţii şi nu a primit nimic, însă nu s-a dus de acolo.
Iată că Petru iese cu un catâr pe care a pus nişte saci cu pâine, pentru a-i duce la vânzare. Atunci cerşetorul s-a luat după el şi în zadar căuta Petru o piatră sau altceva ca să arunce în cerşetor, căci nu găsea. Atunci, cu multă mânie, a luat o pâine şi a aruncat-o în el. Cerşetorul, a ridicat-o de jos şi mulţumind lui Dumnezeu, se ruga pentru Petru şi a plecat la ceilalţi, bucuros de izbândă.
Peste noapte i-a venit un rău lui Petru încât numai în piept i-a mai rămas puţină viaţă. Atunci, a văzut că vin spre el nişte necunoscuţi şi-i poruncesc să meargă cu ei. Pe drum i se arătau o mulţime de chipuri hidoase care-l cereau la ei. Însă aceia ce-l duceau le-au spus că merg cu el la judecată. Au ajuns într-un loc în care era o balanţă unde acei hidoşi au pus scrise toate faptele lui cele rele făcute din copilărie şi până atunci. De cealaltă parte a balanţei, talgerul ei era gol pentru că cei îmbrăcaţi frumos ziceau că ei n-au ce pune, că Petru nu a făcut fapte bune.
Când era ca să-l răpească cei întunecaţi, unul din cei luminaţi la chip îşi aminteşte că are o pâine dată unui sărac, însă cu mânie. După milostivirea lui Dumnezeu, i s-a socotit aceasta ca faptă bună şi atunci Îngerul a pus pe talger acea pâine de a cumpănit balanţa tragând în jos ceva mai mult, ridicând talgerul cu faptele rele. Deodată, Petru s-a trezit. Stând şi judecând despre cele ce le-a văzut şi cum i-au fost cântărite toate faptele rele din viaţa lui, a gândit că toate sunt adevărate. Din acel ceas a început a da milostenie cât mai multă la toţi câţi cereau. Lumea care îl vedea atât de schimbat a început să se mire iar el le povestea ceea ce a văzut.
Odată a văzut Petru pe un cerşetor dezbrăcat şi tremurând de frig. Atunci s-a dezbrăcat de haina lui cea bună şi l-a îmbrăcat pe cerşetor. Cerşetorul văzând că nu-i şade bine cu o astfel de haină, a vândut-o.
Pe când se întorcea Petru de la muncă, a văzut haina pe care a dat-o cerşetorului agăţată într-un cui la un negustor pentru vânzare. A început să se întristeze şi să-l judece pe cerşetor pentru această faptă rea. Noaptea în vis a venit din nou acel bărbat luminos îmbrăcat peste haina cea luminoasă cu haina lui şi îl întrebă de ce este trist? Iar el i-a spus motivul întristării sale. Acel bărbat luminos i-a spus: „Nu te mâhni, Petre, iată că de când ai dat haina săracului, eu am îmbrăcat-o, şi eu o port, şi-ţi laud buna ta shimbare, că m-ai îmbrăcat pe mine, cel ce răbdam frig.”
Trezându-se din somn, s-a mirat Petru de ceea ce a văzut, a crezut şi a zis: cu adevărat săracii sunt Hristos, adică, când îmbraci pe un sărac îl îmbraci pe Dumnezeu. Fiind convins de lucrul acesta s-a hotărât Petru să coboare şi el în rândul celor săraci. Astfel, a împărţit toată averea săracilor; pe robi i-a eliberat şi i-a încărcat cu daruri. Pe unul dintre robi l-a oprit şi, cu jurământ, l-a făcut să-i îndeplineacă o dorinţă şi anume: să-l vândă ca rob la Ierusalim şi să nu spună nimănui nimic. După multe împotriviri, robul i-a îndeplinit dorinţa de l-a vândut la un aurar din Ierusalim pe 30 de galbeni. Robul a luat banii, a plecat la Constantinopol şi i-a împărţit la săraci, iar el a rămas liber.
La noul stăpân, Petru a început să lucreze la bucătărie, la grajd, la câmp, ceea ce nu a mai făcut niciodată. Din acea clipă gospodăria acelui stăpân a început să fie îmbelşugată. Stăpânul se minuna de hărnicia noului rob şi de belşugul casei încât într-o zi îi propune lui Petru să-l elibereze, că şi-a scos însutit banii cu care l-a cumpărat, însă Petru nu a voit. Noaptea în vis, i se arătă iar bărbatul cu chip luminos ce ţinea în mână cei 30 de galbeni, preţul robiei lui, l-a binecuvântat şi i-a spus că va sta acolo până va fi descoperit. Nu peste multă vreme au venit nişte cunoscuţi de-ai lui din Africa, pe care i-a primit stăpânul său în găzduire. Petru i-a servit la masă. Acei musafiri şi foşti cunoscuţi ai lui Petru au început să zică unul către altul: „Ce bine seamănă robul acesta cu Petru de care nu se mai ştie nimic!” Auzind Petru ce vorbesc a ieşit afară ca să mai aducă un rând de mâncare. De data aceasta Petru i-a auzit pe musafiri vorbind cu stăpânul său: „e un om foarte priceput şi mare robul pe care îl ai, te rugâm să ni-l vinzi nouă!” şi s-a învoit stăpânul să-l vândă lor. Atunci, Petru a lăsat vasele cu mâncare şi a fugit spre poartă şi portarului, care era surd şi mut, i-a strigat: „În Numele lui Iisus Hristos, deschide!”, iar mutul şi surdul a auzit, a vorbit şi a deschis poarta.
Petru a plecat, iar portarul cel ce a fost surd şi mut, s-a dus la stăpân de i-a spus ce minune a făcut Petru cu el de poate vorbi şi auzi, încât s-au mirat cu toţi. Si aşa Petru a plecat din robie într-o pustie, nevoindu-se.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu