Viata si patimirea Sfintilor Mucenici Cosma si Damian

Viata si patimirea Sfintilor Mucenici Cosma si Damian

Dupa rasarirea cea trupeasca a Domnului nostru Iisus Hristos, pretutindeni se auzea, ca un lucru oarecare de mirare, de viata tuturor sfintilor mucenici ai lui Hristos, pentru ca pu­terea Mantuitorului s-a facut minunata intru ei. Asemenea este de mirare tuturor indrazneala cu care ei se impotriveau ighemonilor.

Dintre unii ca aceia au fost si acestia, de care ne este acum cuvantul, Sfintii rabdatori de chinuri: Cosma si Damian, amandoi frati dupa trup. Ei s-au nascut in Roma cea veche, dintr-un tata si o maica, si au crescut in dreapta credinta. Acestia, invatand mestesugul doctoricesc, tamaduiau toate bolile si toate neputin­tele; caci la toate aveau impreuna ajutor darul lui Dumnezeu si, peste cati din oamenii cei ce patimeau si din dobitoace isi puneau mainile lor, indata aceia se faceau sanatosi desavarsit. Ei, bunii tamaduitori, de la nimeni nu luau pla­ta pentru tamaduiri; pentru care s-au si numit doctori fara de arginti. Numai de o plata ca aceasta prea scumpa aveau ei trebuinta: cei ce se tamaduiau sa creada in Hristos. Ei, nu nu­mai in Roma, ci si prin toate cetatile dimpre­jur si prin sate trecand si tamaduind pe cei bolnavi, pe multi ii intorceau la Hristos.


Pe langa darul cel tamaduitor si prin indu­rata daruire, ei mai faceau si bine popoarelor. Caci, avand de la parinti si de la stramosi mul­te averi adunate si ramase lor, le vindeau si le imparteau la saraci si la cei ce aveau trebuinta. Astfel, hraneau pe cei flamanzi, imbracau pe cei goi si aratau spre cei saraci si lipsiti de tot felul, mila si indurare. Cand tamaduiau pe cei bolnavi, graiau astfel catre ei: „Noi numai mai­nile punem pe voi, caci cu puterea noastra nimic nu putem face. Toate le lucreaza prin noi taria cea atotputernica a lui Hristos, Unul adevara­tul Dumnezeu, in Care, de veti crede cu neindoiala, indata veti fi sanatosi". Aceia, crezand, indata castigau sanatatea. Si astfel, in toate zilele intorcandu-se multi de la paganatatea in­chinarii la idoli, se apropiau de Hristos.

Sfintii acestia doctori aveau petrecere deo­sebita intr-un sat oarecare din hotarele Romei, unde erau averile parintilor lor. Acolo avand adapostirea lor, i-au luminat cu sfanta credinta pe toti cei dimprejur. Diavolul insa, nevoind sa vada viata lor care stralucea de faptele cele bune, a indemnat pe niste slujitori ai lor, ca sa mear­ga la imparat, sa parasca pe acesti nevinovati. Pe vremea aceea imparatea in Roma, Carin. Acesta, ascultand pe cei clevetitori, indata a tri­mis ostasi in satul acela, ca sa prinda pe doc­torii cei fara de plata, Cosma si Damian si sa-i aduca inaintea lui la judecata.

Mergand ostasii in satul acela si intreband de Cosma si Damian, credinciosii s-au adunat la sfinti si-i rugau sa se ascunda pana ce va trece mania cea imparateasca. Dar sfintii n-au voit sa-i asculte pe ei, ci mai mult se sarguiau sa iasa de voie la ostasii care ii cautau, dorind cu bucurie sa patimeasca pentru Hristos. Dar, dupa ce mai multi credinciosi s-au adunat la ei si dupa ce i-au rugat cu lacrimi si-i indemnau ca sa-si pazeasca viata lor, nu pentru sinesi, ci pentru mantuirea multora, atunci s-au supus lor fara sa vrea.

Deci credinciosii, luandu-i, i-au ascuns intr-o pestera. Ostasii, cautandu-i pretutindeni si neaflandu-i, s-au umplut de manie si, prinzand pe niste barbati cinstiti din satul acela, i-au legat cu lanturi si i-au dus la Roma. Instiintandu-se Sfintii Cosma si Damian de acest lucru, indata au iesit din pestera si au alergat de­graba in urma ostasilor. Deci, ajungandu-i pe ei pe drum, au zis catre dansii:

„Lasati in pace pe acesti nevinovati si ne luati pe noi. Pentru ca noi suntem aceia pen­tru care voi aveti porunca sa-i prindeti". Deci ostasii, liberandu-i pe acei barbati, au pus lan­turile pe Sfintii Cosma si Damian si i-au dus la Roma, unde au fost paziti pana a doua zi.

A doua zi, imparatul a sezut la obisnuita judecata inaintea poporului care venise la lo­cul de priveliste. Si, punand inainte pe Sfintii Cosma si Damian, a inceput a vorbi catre ei cu glas mare, zicandu-le: „Voi sunteti cei ce va im­potriviti zeilor parintilor nostri si tamaduiti bolile intre oameni si intre dobitoace fara de plata, cu oarecare mestesug de vraji, amagind prin aceasta poporul cel prost, ca sa se depar­teze de zei si de legile parintesti? Macar acum, intorcandu-va de la a voastra ratacire, ascultati sfatul meu cel bun si, apropiindu-va, aduceti jert­fa zeilor, care indelung v-au rabdat pe voi pana acum. Caci, facandu-li-se strambatate de catre voi, nu v-au rasplatit rau pentru rau, cu toate ca puteau sa va rasplateasca; dar au rabdat, asteptand intoarcerea voastra catre ei".

Sfintii cei placuti ai lui Hristos, ca si cu o gura raspunzand catre imparatul, au grait: „Noi pe nici un om nu l-am inselat, nici nu stim de vraji, nici am facut vreun rau cuiva, ci tama­duim bolile cu puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, precum Acela ne-a poruncit, zi­cand: „Pe cei bolnavi tamaduiti, pe cei leprosi curatiti". Aceasta o facem fara plata, de vreme ce Mantuitorul a poruncit, zicand: In dar ati luat, in dar dati. Noi nu avem trebuinta de averi, ci cautam mantuirea sufletelor omenesti si slu­jim neputinciosilor si saracilor ca Insusi lui Hris­tos. Acela socoteste ingrijirile cele facute pen­tru dansii, ca Lui, zicand catre bunii datatori: „Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; am insetat si M-ati adapat; am fost gol si M-ati im­bracat". Aceste porunci ale Lui ne sarguim a le implini, asteptand ca sa luam de la Dansul pla­ta in viata cea fara de sfarsit a Imparatiei cerului. Zeilor inchipuiti de tine, nicidecum nu voim sa le slujim; tu si ai tai slujiti-le lor, pentru ca noi stim cu adevarat ca aceia nu sunt dumne­zei. De voiesti, imparate, noi iti punem inainte un sfat bun; adica sa cunosti pe Unul si adevaratul Dumnezeu, Facatorul tuturor, Care rasa­re soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti. Pen­tru trebuinta noastra si spre slava numelui Sau cel mare, Aceluia sa-I slujesti, departandu-te de idolii cei nesimtitori si fara suflet!"

Atunci imparatul Carin a zis catre dansii: „Nu v-am chemat sa graiti filosofii, ci sa aduceti jertfa zeilor!" Sfintii au raspuns: „Noi aducem Dumnezeului nostru jertfa fara de sange sufle­tele noastre, Celui ce ne-a izbavit din cursele diavolului si a dat pe Fiul Sau Unul Nascut pen­tru mantuirea lumii. Acel Dumnezeu este nezi­dit, ziditor al tuturor; pe cand zeii tai sunt nis­te scorniri omenesti si sunt facuti de maini ome­nesti. De n-ar fi fost intre oameni mestesugul de a face pe zei, voi n-ati fi avut la ce sa va in­chinati". Carin a zis: „Nu batjocoriti pe vesnicii zei, ci mai ales, apropiindu-va, sa va inchinati lor cu jertfe, mai inainte de a primi muncile ce va asteapta!"

Atunci robii lui Hristos, umplandu-se de Duhul Sfant, au zis: „O, imparate, sa fii rusinat impreuna cu zeii tai, deoarece mintea ta se intoarce de la Dumnezeul Cel ce pururea este si vietuieste in veci! Deci, fata ta sa se intoar­ca de la locul sau, spre a ta infruntare, ca sa te deprinzi prin incercare ce poate Dumnezeul nostru!" Sfintii, zicand acestea, indata fata lui Carin s-a schimbat si s-a intors la spate, iar grumajii lui i s-au sucit, incat nu putea sa-i mai intoarca; deci, nimeni nu putea sa-i ajute cu ceva. Astfel el sedea pe scaun, avand grumajii si fata intoarsa, iar poporul care privea la el, striga cu glas mare: „Mare este Dumnezeul cres­tinilor si nu este alt Dumnezeu afara de Dan­sul!" Dintru acea vreme multi au crezut in Hristos si au rugat pe sfintii doctori sa-l tamaduiasca pe imparat. Chiar si imparatul singur se ruga catre dansii, zicand:

„Acum stiu cu adevarat ca sunteti robi ai adevaratului Dumnezeu. De aceea ma rog ca­tre voi ca, precum ati tamaduit pe multi, asa sa ma tamaduiti si pe mine, caci si eu cred ca nu este alt Dumnezeu afara de Dumnezeul pro­povaduit de voi, Care a facut cerul si pamantul!" Atunci sfintii au zis catre dansul: „De vei cunoaste pe Dumnezeul Cel ce ti-a dat viata si Imparatia si de vei crede intr-insul cu toata ini­ma, Acela poate sa te tamaduiasca pe tine". Im­paratul, auzind aceasta, a zis cu glas mare: „Cred in Tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevarat, miluieste-ma pe mine si nu pomeni nestiinta mea cea dintai!" Aceasta zicand impa­ratul, i s-au indreptat grumajii, asemenea si fata i-a venit la loc precum a fost mai inainte. Apoi, sculandu-se din locul sau, si-a ridicat ochii spre cer si, inaltandu-si mainile, a dat multu­mire lui Dumnezeu impreuna cu tot poporul, zicand: „Bine esti cuvantat Hristoase, Dumne­zeul cel adevarat, Care m-ai adus din intuneric la lumina prin acesti sfinti ai Tai!" Astfel tamaduindu-se, imparatul a cinstit pe Sf. doctori Cosma si Damian si i-a liberat pe ei cu pace; iar ei, plecand din Roma, s-au dus in satul lor. Locuitorii satului acela si cei de primprejur, auzind toate cele ce se facusera in Roma, au iesit in intampinarea placutilor lui Dumnezeu si i-au primit cu bucurie, veselindu-se si sla­vind pe Stapanul Hristos. Dar sfintii, dupa obi­ceiul lor, iarasi umblau primprejurul cetatilor si prin sate, tamaduind neputintele si luminand poporul cu sfanta credinta, apoi iarasi se intorceau in satul lor. Dar vrajmasul diavol, neputand prin mestesugirea sa cea dintai sa piarda dintre cei vii pe acesti sfinti, a scornit un alt mestesug. In partile acelea era un doc­tor slavit, de la care acesti oameni preaminunati invatasera mestesugul doctoricesc. Pe ace­la vrajmasul l-a indemnat sai ucida pe sfinti, deoarece nu putea suferi slava lor cea buna. Deci acel doctor, chemand pe sfinti la dansul prin inselaciune, i-a luat la un munte ca sa adune buruieni pentru doctori, dar in inima lui avea gandul lui Cain. De aceea, ducandu-i pe ei departe, a randuit ca deosebit fiecare sa adune buruieni. Astfel, pandind mai intai asu­pra unuia, l-a ucis cu pietre; apoi si pe celalalt. Dupa aceea, luand trupurile lor, le-a ascuns langa un izvor de apa ce era in apropiere.

Astfel sfintii rabdatori de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fara de plata, Cosma si Damian, si-au luat sfarsitul vietii si s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos Domnul si Mantuitorul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si Sfantul Duh, i se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune catre Sfintii Mucenici si Doctori fara de arginti Cosma si Damian
Slavitilor facatori de minuni si Doctori fara de arginti, Cosma si Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tineretile voastre, nu numai mestesugul doctorilor ati invatat, ci mai ales har neimputinat al tamaduirii tuturor bolilor ati primit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, si pe noi, care cadem inaintea cinstitei icoanei voastre, degrab auziti-ne. Pe copiii care cer ajutorul vostru la invatatura povatuiti-i cu rugaciunile voastre, ca, ravnind vietuirii voastre, sa afle nu numai cele pamantesti, ci mai ales sa sporeasca in cucernicie si in credinta cea dreapta. Celor ce zac de boala si s-au deznadajduit de ajutorul omenesc, dar alearga la voi cu credinta fierbinte si rugaciune osardnica, tamaduire daruiti-le cu cercetarea voastra cea milostiva si de minuni facatoare; asijderea si pe cei ce din pricina bolilor grele au cazut in trandavire, in putinatate de suflet si in cartire, cu harul cel dat voua de Dumnezeu intariti-i in rabdare si indrumati-i ca sa priceapa sfanta si desavarsita voie a lui Dumnezeu in ce ne priveste si sa se faca partasi ai harului mantuitor al lui Dumnezeu. Pe toti cei ce alearga la voi cu osardie ocrotiti-i de bolile cele crunte, si aparati-i de moartea naprasnica, si cu puternica voastra mijlocire inaintea lui Dumnezeu paziti-i neclintiti in dreapta credinta si ajutati-i in sporirea duhovniceasca, ca impreuna cu voi sa se invredniceasca in veacul ce va sa vina a lauda si a slavi numele cel preasfant si de mare cuviinta al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin.