Pages

joi, 6 octombrie 2016

VIATA SFINTILOR SERGHIE SI VAH

     Sfinţii mucenici Serghie şi Vah erau de neam roman, mari senatori şi cei dintâi nobili de la curtea împăratului Maximian, care îi iubea mult şi îi cinstea pentru priceperea şi vitejia lor în războaie, precum şi pentru credinţa în slujbă.

 Nimeni nu putea în nici un chip să se apropie de împărat şi să ceară ceva de la el, decât numai prin aceşti credincioşi sfetnici ai lui. În astfel de cinste împărătească erau, cinste pe care nimeni altul n-o avea. Însă ei nu aşteptau cinste de la împăratul cel pământesc, ci de la Împăratul cel ceresc, căci credeau în Domnul nostru Iisus Hristos şi se sârguiau să placă Lui prin viaţa cea sfântă şi prin osârdia cu care îi slujeau. Ei, însă, îşi tăinuiau credinţa de frica împăratului, căci mânia şi iuţimea lui Maximian împotriva credincioşilor erau neîmblânzite. Dar lumina credinţei în Hristos n-a rămas multă vreme ascunsă, căci a venit vremea să fie arătată...

Troparul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah,
Pe cei ce după fire nu au fost fraţi de trup, pe aceştia Darul Cel Dumnezeiesc a cugeta frăţeşte până la sânge i-a făcut, pe Sfinţii Mucenici Serghie şi pe Vah, cinstită şi cre­dincioasă pereche. Fără de arme şi fără de haine în locul nevoinţei pe vrăjmaşul au înfruntat, rugându-se neîncetat pentru sufletele noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu