Îngâmfarea și mândria

Iar înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos care se căieşte decât un drept care se mândreşte. Fiecare atac al mândriei şi părere de sine socoteşte-le păcate mari, cazi înaintea lui Dumnezeu şi cere-I iertare şi ajutor să scapi de ele.

Îngâmfarea - această săgeată diavolească fină - răneşte în ascuns inima şi sămânţa ei este semănată în taină, astfel încât încetul cu încetul se dezvoltă în tine fariseul, iar apoi te dedai cu totul mândriei şi acesta este domeniul diavolului.

Luaţi seama, mai ales, să nu se strecoare în voi gândul hoţoman că trăiţi mai bine şi mai atent decât ceilalţi; el este atât de primejdios, încât, sălăşluindu-se ca bobul de mac în inimă, nici nu vezi cum creşte, până când ajunge la fariseul matur şi se dedă cu totul mândriei şi aşa mai departe. Iar înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos care se căieşte decât un drept care se mândreşte.

Fiecare atac al mândriei şi părere de sine socoteşte-le păcate mari, cazi înaintea lui Dumnezeu şi cere-I iertare şi ajutor să scapi de ele. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)