Sfinţii Anichit şi Fotie

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: păziţi-vă de oameni, pentru că ei vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă prinşi în sinagogi şi în temniţe, şi vă vor duce la împăraţi şi la dregători, din pricina numelui Meu. Şi vi se va întâmpla să mărturisiţi. Puneţi deci în inimile voastre să nu va gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi, şi de fraţi, şi de rudenii, şi de prieteni; şi unii dintre voi vor fi daţi la moarte. Şi veţi fi urâţi de toţi oamenii, din pricina numelui Meu. Dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră, vă veţi păstra sufletele voastre.

Păgânul împărat Diocleţian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mâniat pe creştini înaintea întregului sfat şi a pus de faţă în mijlocul cetăţii o mulţime de unelte spre muncire: săbii, cuţite, ţepi, unghii de fier, tigăi, roate, căldări şi toate cele scornite pentru muncirea cea cumplită. încă a gătit şi fiare înfricoşate, voind ca prin toate acelea să înfricoşeze pe cei numiţi cu numele lui Hristos. Şi a trimis îngroziri înfricoşate şi pe la toate marginile împărăţiei Romei, poruncind ca pretutindeni să gonească, să muncească şi să ucidă pe creştini; şi multe hule vorbea asupra Unuia născut Fiul lui Dumnezeu.

    În cetatea Nicomidiei era pe atunci un bărbat de neam bun, cinstit şi cu dregătoria comit, anume Anichit. Acela, umplându-se de râvnă pentru Domnul Dumnezeu, a venit înaintea împăratului şi cu îndrăzneală a mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, vorbind despre naşterea Lui cea dintâi fără de început şi despre întruparea cea de pe urmă, pe care a primit-o pentru mântuirea noastră. Toate acestea le-a arătat cu îndrăzneală şi a batjocorit înşelăciunea idolească, numind pe zeii păgânilor surzi şi nesimţitori şi ocărând pe cei ce li se închină lor. Iar la sfârşit a zis: „O, împărate, îngrozirile tale gătite împotriva creştinilor şi puse înainte nu ne înfricoşează de fel; pentru că nu luăm în seamă nici o muncă, nici nu ne vom închina idolilor celor fără de suflet".

    Iar împăratul, umplându-se de mânie şi nesuferind să audă mai mult cuvintele lui cele despre Dumnezeu, a poruncit ca îndată să-i taie limba. Dar Sfântul Anichit şi după tăierea limbii vorbea curat, slăvind pe Hristos. Deci a fost bătut cu vine de bou aşa de tare, încât şi oasele îi trecuseră prin piele. Iar el, răbdând acea muncire cu bărbăţie ca în trup străin, striga cu glas tare către poporul care privea la dânsul, propovăduind pe Hristos că este Unul adevăratul Dumnezeu. După aceea, împăratul a poruncit să-l dea spre mâncare fiarelor. Deci, a dat drumul asupra lui unui leu înfricoşat, care răcnea foarte tare; dar acela, apropiindu-se de mucenic, s-a făcut mai blând ca un miel şi se gudura la sfântul, iar sudorile care erau pe fruntea mucenicului le-a şters cu laba ca şi cu un burete. Iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că m-ai izbăvit din dinţii acestei fiare şi mă rog Ţie, Stăpâne, ca şi în cealaltă nevoinţă să-mi întinzi ajutorul dreptei Tale, ca să pot birui mânia chinuitorului şi să mă învrednicesc a lua cunună de la Tine".

    Astfel rugându-se sfântul, s-a făcut cutremur de pământ şi a căzut capiştea lui Eraclie cu idolul lui, iar o parte din zidurile cetăţii s-au prăvălit şi au ucis pe mulţi din păgâni. Atunci împăratul a poruncit să i se taie capul mucenicului cu sabia. Şi când călăul a ridicat sabia să taie pe mucenic, îndată i-au slăbit mâinile şi a căzut la pământ, şi astfel stătea nemişcat ca un nesimţitor. Văzând aceasta Diocleţian, a poruncit să lege pe mucenic de o roată de muncire, ce era aşezată între nişte fiare ascuţite, să pună foc dedesubt şi să întoarcă roata ca să fie tăiat bucăţi de ascuţişul fiarelor şi, arzându-se de foc, să moară. Iar sfântul mucenic, fiind legat de roată, a grăit: „Doamne, Iisuse Hristoase, dezleagă-mă din muncirea aceasta, pentru ca să nu se teamă cei ce privesc la mine; ci, văzând grabnicul Tău ajutor, să se întărească a sta cu bărbăţie împotriva muncitorului şi să ia de la Tine cununa biruinţei". Atunci îndată s-au dezlegat legăturile cu care era legat, roata a stat nemişcată şi focul s-a stins. După aceea chinuitorul a poruncit să umple o căldare cu plumb, s-o fiarbă şi să arunce pe pătimitor într-însa. Atunci s-a văzut îngerul Domnului intrând cu mucenicul în căldare şi îndată plumbul s-a răcit ca gheaţa.

    Astfel nevoindu-se Sfântul Anichit pentru dreapta credinţă, o rudenie a lui, anume Fotie, văzând puterea lui Hristos care păzea pe robul Său, a lepădat toată frica şi, ieşind din poporul care privea la privelişte, a alergat la sfântul mucenic, cuprinzându-l pe dânsul cu dragoste şi sărutându-l; numindu-l părinte şi mijlocitor al mântuirii sale şi arătându-se gata ca, împreună cu dânsul, să pătimească toate muncile pentru Hristos. Iar către împărat a strigat, zicând: „Ruşi-nează-te, închinătorule de idoli, căci zeii tăi nu sunt nimic!" Atunci împăratul a strigat către slujitori: „Tăiaţi-l cu sabia!" Dar când unul din slujitori şi-a scos sabia să lovească pe mucenic, i s-au întors, prin puterea lui Dumnezeu, mâinile cu sabia spre sine şi, lovindu-se peste genunchi, a căzut la pământ şi a pierit. Iar Sfântul Fotie şi cu Sfântul Anichit au fost legaţi cu lanţuri de fier şi împreună închişi în temniţă.

    Apoi, după trei zile, Diocleţian scoţând pe mucenici, a zis către dânşii: „De mă veţi asculta pe mine şi de vă veţi închina zeilor, vă voi cinsti cu cinste mare şi vă voi îmbogăţi cu averi". Iar sfinţii au răspuns: „Cinstea şi bogăţia ta să fie cu tine întru pierzare!" Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit ca să-i spânzure goi la muncire şi cu unghii de fier să le strujească trupurile lor; apoi cu lumânări aprinse să le ardă şi după aceea să-i ucidă cu pietre. Dar întru toate muncile acelea, sfinţii se veseleau, mulţumind lui Dumnezeu, ca şi cum nu simţeau nici o durere, căci Domnul îi păzea pe ei nevătămaţi, pentru slava sfântului Său nume. După aceasta i-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici aşa nu au fost biruiţi de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziţi fără vătămare şi, fiind târâţi, mergeau ca într-o căruţă şi cântau puterea cea nebiruită a Domnului şi unul cu altul se întăreau prin cuvinte.

    Iar caii cei sălbatici deodată stând, picioarele sfinţilor s-au dezlegat şi s-au sculat sănătoşi. Atunci chinuitorul iarăşi a poruncit ca să-i bată pe ei foarte tare şi, amestecând oţet cu sare, să toarne pe rănile lor şi după aceea să-i arunce în temniţă. Astfel au petrecut sfinţii în temniţa aceea trei ani. Iar după ce a trecut acel timp, iarăşi i-a scos la muncire şi chinuitorul a poruncit ca trei zile să ardă baia poporului cea de piatră şi să închidă într-însa pe mucenici; dar sfinţii rugându-se lui Dumnezeu în baia aceea, deodată baia s-a despicat şi, izvorând apă, le-a fost lor spre răcorire.

    Iar după două zile, slujitorii deschizând baia, au văzut într-însa pe sfinţi vii, umblând şi cântând, şi au spus despre aceasta împăratului. Dar el, necrezându-i, s-a dus singur ca să-i vadă, iar sfinţii, văzând pe împărat, au strigat către dânsul: „Iată noi, o, muncitorule, în toate muncile ne-am arătat biruitori, iar tu eşti biruit şi ruşinat!" Atunci împăratul, întorcându-se cu ruşine, a poruncit să-i prindă pe mucenici şi să-i ţină legaţi, până ce va socoti cum îi va pierde. Apoi a făcut un cuptor mare şi l-a întărit cu patru stâlpi de fier, în care putea să încapă mulţime de oameni, şi l-a ars, precum a ars Nabucodonosor cuptorul Babilonului, vrând să arunce într-însul spre ardere, nu numai pe aceşti doi mucenici, ci şi pe toţi creştinii care i-ar fi aflat. Dar creştinii, cu femeile şi cu copiii, neaşteptând tragerea şi aruncarea în cuptor de către păgâni, singuri spre dânsul alergau cu grăbire şi cu mare glas strigau: „Creştini suntem şi cinstim pe Unul Dumnezeu!" Iar Sfinţii Mucenici Anichit şi Fotie au intrat cei dintâi în cuptorul acela; apoi şi toată mulţimea creştinească care se adunase acolo, ridicându-şi mâinile spre cer şi rugându-se, s-au aruncat în mijlocul cuptorului şi strigau din văpaie, zicând: „Mulţumim Ţie, Atotputernice Dumnezeule Tată, că prin Unul născut Fiul Tău, prin Domnul nostru Iisus Hristos ne-ai adunat pe noi la această cunună mucenicească. Rugămu-ne Ţie, Preamilostive, întinde de sus mâinile Tale şi primeşte sufletele noastre întru odihna cea veşnică, pe care ai gătit-o mărturisitorilor Tăi".

    Astfel rugându-se, s-au sfârşit, iar

Sfinţii Anichit şi Fotie au stat vii trei ceasuri în cuptorul acela. Apoi, rugându-se, şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Şi trăgând slujitorii cu cârlige de fier trupurile celor doi sfinţi, i-au văzut că erau atât de nevătămaţi de foc, încât nici de perii lor nu se atinsese focul. Deci mulţi din cei necredincioşi au crezut în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.