Pages
▼
joi, 4 august 2016
Postul Sfintei Marii! Postul - arma impotriva tuturor problemelor.
Postul Sfintei Marii! Postul - arma impotriva tuturor problemelor
Postul se practica din cele mai vechi timpuri. Prima mentiune despre un post voluntar se refera la Regele David (1040 – 970 i.e.n.), care a refuzat sa manance atunci cand se ruga lui Dumnezeu sa il salveze pe fiul sau si al sotiei lui Urie (Regi, 12). Postul era practicat cand, in relatia cu Domnul, oamenii se pregateau pentru rezolvarea unor probleme grele, ca semn de doliu, de spaima sau mai ales ca semn de evlavie. Ulterior a aparut si postul legat de celebrarea unor sarbatori (Purim) si este vorba atat de post individual, cat si de post practicat de intreaga comunitate.
Toate posturile sunt inchinate Domnului ca o rugaciune. Postul este o arma impotriva tuturor problemelor.
Postul in Noul Testament
Insusi Iisus Hristos a postit timp de 40 de zile si nopti pe un munte pustiu, dupa care a fost ispitit de diavol (Matei 4,2). De altfel, Muntele Ispitirii de langa Ierihon se mai numeste si Muntele Carantania (cuarenta in spaniola, qarante in franceza inseamna patruzeci).
Atunci cand a vindecat un copil lunatic, apostolii au intrebat pentru ce ei nu au putut sa scoata demonul din copil, iar Iisus le-a raspuns: ”Pentru putina voastra credinta... dar acest neam de demoni nu iese decat cu rugaciune si cu post”. (Matei 17,21)
Iisus recomanda ucenicilor Sai: ”Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns. Si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.” ( Matei 6,17)
Postul in Biserica Ortodoxa
Porunca dumnezeiasca a postului este preluata de Biserica lui Hristos astfel: postim miercurea si vinerea si in cele patru posturi de peste an.
Postim miercuri pentru ca in aceasta zi carturarii au facut sfat sa Il prinda pe Mantuitorul, iar Iuda Iscarioteanul l-a vandut pentru 30 de arginti. Postind, ne desolidarizam de faptele lor.
Postim vinerea pentru ca in aceasta zi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a suferit patimile pe Cruce pentru mantuirea noastra, a omenirii celei cazute prin pacatul lui Adam (Raiul a fost inchis dupa alungarea lui Adam si a Evei din Gradina Edenului). Coborand la Iad, Iisus a biruit moartea si a redeschis Raiul, dandu-ne promisiunea vietii vesnice alaturi de Sfanta Treime. Postim vinerea pentru a fi partasi (macar simbolic) Sfintelor Sale Patimi si pentru a ne arata recunostinta fata de Mantuitorul nostru.
Cele patru posturi de peste an sunt: Postul Mare (Postul Pastelui, care inchipuie postul de 40 de zile al Mantuitorului); Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel; Postul Sfintei Marii; Postul Nasterii Domnului.
Postul Sfintei Marii
Postul Sfintei Marii (1-14 august) se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu, care inainte de Adormirea sa, a petrecut in neincetata rugaciune si post. Se mai numeste si Postul Santamariei, sau Postul lui August.
Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de peste an, fiind probabil instituit in sec V, cand cultul Maicii Domnului a capatat amploare, iar sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului a capatat o mai mare importanta. Durata acestui post a fost la inceput diferita: in Antiohia se postea o singura zi (6 august), in Constantinopol 4 zile, in Ierusalim 8 zile... In Rasarit se postea in august, in Apus in septembrie etc. Durata acestui post a fost uniformizata in toata Ortodoxia in sec XII, la Sinodul Local din Constantinopol (1166), cad Patriarhul Luca Crysoverghi a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze pana la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august).
In acest an, postul Sfintei Marii incepe luni 1 august , ultima zi de post fiind duminica 14 august. Luni 15 august sarbatorim Adormirea Maicii Domnului.
Postul Sfintei Marii este mai usor decat Postul Mare, dar mai greu decat Postul Sfintilor Apostoli si Postul Craciunului.
La sarbatoarea Schimbarii la Fata (sambata 6 august) este dezlegare la peste.
Cum postim?
Post inseamna abtinere, infranare de la toate produsele de origine animala (carne, lactate, oua), iar vara – cu abundenta sa de legume si fructe – este mai usor de urmat. Daca doriti sa tineti post, Domnul va va ajuta.
In acest post intensificam rugaciunea catre Maica Domnului, bucuria tuturor necajitilor, pentru noi calda mijlocitoare in rezolvarea tuturor problemelor noastre in fata Fiului sau si Dumnezeul nostru.
Dar este acesta un post care Imi place?
Zice Domnul prin Proorocul Isaia:
”Voi postiti ca sa va certati si sa va sfaditi si sa bateti furiosi cu pumnul; nu postiti cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru sa se auda sus.
Este oare acesta un post care Imi place, o zi in care omul isi smereste sufletul sau? Sa-si plece capul ca o trestie, sa se culce pe sac si in cenusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului?
Nu stiti voi postul care Imi place? - zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor.
Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge inaintea ta, iar in urma ta slava lui Dumnezeu.
Atunci vei striga si Domnul te va auzi; la strigatul tau El va zice: Iata-ma! ”
Asadar, la post fizic, alimentar, trebuie adaugata rugaciunea, infranarea de la patimi si fapte rele, milostenia...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu