Pentru inceput trebuie sa lamurim inca de la inceput ca nu preotii, calugarii, pustnicii, etc fac minuni, ci Dumnezeu. Ascunsi printre munti, deseori mancand cativa pesmeti uscati si roade al padurii, calugarii pustnici se roaga. Nu au asternuturi de matase, nici nu dispun de tehnologie de varf, etc dar ei dobandesc ceva la care multi dintre noi nici nu viseaza – clarviziunea, mai pe intelesul nostru. Nu toti au scoli inalte, nu au umblat prin alte tari, nu au IQ peste medie ci perseverenta, dorinta, chemare. Citind vietile sfintilor vom vedea ca multi dintre ei au trait toata viata in post si rugaciune, au luptat din rasputeri pentru Credinta lor, pentru Hristos.
Daca ar fi sa lupti cu toata forta si sacrificiul pentru ce ai lupta ? Nu putem fi toti pustnici, nu putem sta toti in post si rugaciune, lumea evolueaza… si cu ce ne ajuta ? Tehnologia nu ne-a facut nemuritori, medicina este ingenucheata in fata unor minuni facute de Sfinti ( vezi marturii Sf. Nectarie, Sf. Luca al Crimeii, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Parascheva, etc). Cand apar probleme in viata noastra lasam mandria si stiinta deoparte si ne intoarcem la ultima scapare – Dumnezeu. Ii cautam “ucenicii” ce stau feriti de ochii nostri, pe care altfel ii ignoram si ii sfidam. Ne minunam cand ei obtin ceva ce noi nu putem, puterea de a “vedea” dincolo de timp si spatiu.
Daca un sihastru “vazator cu duhul” dar in haine ponosite, ar trece pe bulevardul Magheru sau pe Calea Victoriei, multi dintre noi l-ar lua drept un cersetor si s-ar feri sa nu se murdareasca cumva. Poate cativa oameni simpli l-ar intreba de sanatate sau i-ar oferi un covrig, insa cei mai multi dintre noi l-ar ocoli de la distanta. Si daca cumva Hristos ar lua o astfel de infatisare ? Suntem oare mai buni decat cei ce l-au judecat, condamnat si ucis pe Mantuitor ?
Parintele Serafim de Sarov spunea intr-o discutie cu Nicolai Alexandrovici Motovilov, ca rolul nostru pe Pamant este dobandirea Duhului Sfant.
” Vi s-a spus: Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune – acesta este scopul vietii crestinesc. Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o asemenea curiozitate profana si v-au spus: Nu cerceta lucruri care te depasesca. Dar nu v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim va va explica care este cu adevarat acest scop.”
“Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: “In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).”
“Ce intelegeti prin dobandire?” l-am intrebat pe Sfantul Serafim. “Cumva, nu prea pricep.”
“Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie”, mi-a raspuns el. “Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea.
Sufletul graieste si discuta cu Dumnezeu in rugaciune, dar la pogorarea Sfantului Duh trebuie sa ramanem tacuti, pentru a putea auzi limpede si cu deplina intelegere toate cuvintele vietii vesnice pe care EL va binevoi atunci sa ne le aduca. In plus, sufletul si duhul trebuie sa se afle intr-o stare de extrema sobrietate, iar trupul intr-o stare de curatenie feciorelnica.
“Parinte”, am spus eu, “imi vorbiti mereu despre dobandirea harului Duhului Sfant ca scop al vietii crestine. Dar cum si unde il pot vedea? Faptele bune sunt vizibile, dar Duhul Sfant poate fi vazut? Cum pot sti daca El este sau nu cu mine?”
“In ziua de azi”, raspunse batranul, “datorita racelii noastre aproape universale fata de sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina. Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles; cand, de pilda, prin gura lui Moisi, Duhul Sfant glasuieste: “Si Adam L-a vazut pre Domnul Dumnezeu umbland prin Rai” (cf. Facerea 3:8), sau cand citim cuvintele apostolului Pavel: “Am mers in Ahaia, si Duhul Domnului nu a mers cu noi; ne-am intors in Macedonia, si Duhul Domnului a venit cu noi.” Infatisarea lui Dumnezeu catre om este mentionata de mai multe ori, in alte pasaje ale Sfintei Scripturi.
“De aceea unii oameni spun: “Aceste pasaje sunt de neinteles. Este intr-adevar cu putinta ca oamenii sa il vada pe Dumnezeu atat de limpede?” Dar nu este nimic de neinteles aici. Aceasta neputinta de a intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput. Chiar si intr-o convorbire obisnuita, ideea aparitiei lui Dumnezeu printre oameni nu parea ciudata. Astfel, cand prietenii l-au certat pe Iov pentru hula impotriva lui Dumnezeu, el le-a raspuns: “Cum poate fi asa cand eu simt Duhul Domnului in suflarea mea?” (cf. Iov 27:3). Adica, “Cum as putea sa Il hulesc pe Dumnezeu cand Duhul Sfant sta cu mine? Daca l-as fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfant s-ar fi departat de la mine; dar priviti! Ii simt suflarea in narile mele.”
“Se zice ca Avraam si Iacov L-au vazut pe Domnul si au stat de vorba cu El in acelasi fel, si ca Iacov chiar s-a luptat cu El. Moise si toti oamenii care erau cu el L-au vazut pe Dumnezeu atunci cand a primit de la El tablele legii, in muntele Sinai. Un stalp de nori si un stalp de foc, sau cu alte cuvinte, harul vadit al Duhului Sfant, i-au calauzit pe oamenii Domnului in pustie. Oamenii nu l-au vazut pe Dumnezeu si harul Duhului Sau Sfant in timp ce dormeau, in vise, sau in inflacararea unei imaginatii dezordonate, ci in realitate si trezvie.
“Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria mintilor noastre, nu ii ingaduiam sa se salasluiasca in sufletele noastre. De aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa.”
(Convorbirea lui Motovilov cu Sf. Serafim din Sarov)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu