Pages

duminică, 23 februarie 2014

Duminica Infricosatoarei Judecati

     În tot cursul anului nu există o Evanghelie mai zguduitoare ca aceasta pe care ne-o pune în faţă Sfânta Biserică astăzi. Această Evanghelie ne zguduie sufletul, căci ne vorbeşte despre acea cumplită zi care va însemna ultimul act al istoriei omeneşti, ziua arătării Fiului Omului, ziua împlinirii împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum zicem şi în Simbolul Credinţei: "... A cărui împărăţie nu va avea sfârşit�. Imaginea aceasta a judecăţii celei din urmă au avut-o în faţa ochilor întotdeauna creştinii adevăraţi din toate veacurile. ...
 O ploaie de foc şi pucioasă va îneca pământul şi tot ce se găseşte pe deasupra lui va ajunge într-un minut pradă flăcărilor şi va fierbe apa în mări şi în oceane cum fierbe apa în oală la foc. Îngrozite vor ieşi fiarele şi toate vietăţile răcnind de durere şi sfâşiind văzduhul cu ţipetele lor. Astfel nu va mai rămâne decât o grămadă de cenuşă fumegând, iar pământul va fi întocmai ca un mormânt luminat de un slab opaiţ. În acest întuneric va domni o tăcere adâncă şi posomorâtă. În această tăcere se va auzi un zgomot mai înspăimântător decât trăsnetele cele mai puternice. 
       Acesta va fi sunetul trâmbiţei cele de pe urmă de care vorbeşte Sfânta Scriptură, atunci îngerii judecăţii vor suna în cele patru colţuri ale lumii, căci acesta va fi glasul care va ieşi din gura Fiului lui Dumnezeu şi va porunci neamului omenesc zicând: "SCULAŢI-VĂ, MORŢILOR, IEŞIŢI LA ÎNVIERE!� La acest glas vor tresări toţi morţii din morminte şi din adâncurile mării, osemintele vechi se vor mişca, membrele risipite se vor apropia, ţărâna cea rece se va însufleţi şi toţi morţii vor scutura de pe fruntea lor ţărâna mormântului ca să se supună glasului Celui Atotputernic.  Citeste mai mult
"La Judecată, Domnul Hristos nu ne va întreba ce fel de casă am avut, sau câţi metri pătraţi a avut casa în care am locuit, dar ne va întreba câte persoane am primit cu dragoste în casa noastră şi le-am ospătat; nu ne va întreba ce maşină am condus, sau ce marcă a avut maşina noastră, ne va întreba, în schimb, pe câţi dintre cei ce nu aveau un mijloc de transport i-am luat în maşina noastră şi i-am dus să-şi rezolve treburile lor, rupând din timpul nostru;"(Preasfințitul Ioachim Băcăuanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului)
Infricosatoarea Judecata (VORONET)

Predica la Duminica Infricosatoarei Judecati - Visarion Iugulescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu