Pages

luni, 20 iulie 2015

Imagini de la hram 2015

*Mănăstirea cu un singur călugăr* și-a sărbătorit cu mare fast hramul. Sfântul Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul a rânduit ca Schitul *SFÂNTUL ILIE* să devină Mănăstirea Sfântul Ilie - metoc chiriarhal.
În ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, peste o mie de credincioși din întreaga țară și străinătate au participat la slujba hramului schitului situat pe ”Dealul Trei hotare” din Berzunți, acolo unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie. În așezământul monahal care constituie metoc chiriarhal, asemenea celui situat la Valea Budului, comuniunea de rugăciune euharistică s-a împletit cu frumusețea cântărilor religioase, grație unui grup de tineri interpreți care, sosiți din nordul Moldovei, au interpretat pricesne specifice acestei perioade a anului bisericesc.



Sfințirea apei







coliva

Primirea Ierarhului - Duminică seara

Cei trei frați ai schitului în clopotniță

Primirea Ierarhului - Duminică seara

Primirea Ierarhului - Duminică seara

Alaiul de preoți și credincioși ce-l conduc pe Ierarh la scena amenajată pentru Sf Liturghie








enoriașii Parohiei Orbic au adus o pată de culoare la schit






























parastas

Rugăciune către SF Prooroc Ilie