Pages
▼
vineri, 27 decembrie 2013
marți, 24 decembrie 2013
Craciun Fericit!
Din mii de falnice regine ,ce stapaneau peste pamant a fost aleasa "O Fecioara "sa intrupeze Duhul sfant .sa vestim cu ajutorul colindelor,nasterea lui Iisus, sa vorbim de bucuria pastorilor, de inchinarea magilor, sa inchidem usa sentimentelor de ura si sa o deschidem pe cea a iubirii. Nasterea pruncului sa fie calauza spre calea mantuirii ,sa va aduca pacea din ieslea Betleemului ,sa fie inima voastra locul Nasterii lui Iisus sa va umple sufletul de bucurie si lumina ,caci harul pururi se revarsa ,peste cel sarac ,cinstit si bun ,fiti gata sa primiti pe Domnul in ziua Sfantului Craciun. La multi ani! Pr isaia
luni, 23 decembrie 2013
Acatistul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos
Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele nostre, Stapane, iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
Condacul 1:
Cela ce din veci Te-ai nascut din Tatal si la plinirea vremii Te-ai intrupat de la Duhul Sfant si Te-ai nascut cu trup din Sfanta Fecioara Maria ca sa ne mantuiesti din robia pacatului, pace lumii Tale daruieste si ne izba-veste pe noi de toate ispitele si necazurile, ca sa cantam Tie cu usurinta asa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, miluieste-ma.
Icosul 1:
Ingerii din cer mirandu-se, ziceau: Cum Te va incapea pe Tine, Cela ce esti necuprins, cum Te va hrani cu lapte pe Tine Fecioara, Cela ce esti hranitorul tuturor. Iar noi de o taina ca aceasta minunand-ne, cantam Tie :
Iisuse, Cela ce din pestera Te-ai nascut, da-ne noua har sa ne nastem spre viata de veci.
Iisuse, Cela ce prunc Te-ai facut, da-ne noua nevinovatia pruncilor.
Iisuse, Cela ce cu lapte Te-ai hranit, hraneste-ne si pe noi cu bunatatile Tale cele duhovnicesti.
Iisuse, Cela ce cu scutece Te-ai infasat, dezleaga-ne si pe noi de blestemul pacatului.
Iisuse, Cela ce in brate Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului.
Iisuse, Cela ce de stea ai fost aratat, fa sa straluceasca si peste noi lumina dumnezeirii Tale.
Iisuse, Soarele Dreptatii, scoate-ne din intunericul pacatului.
Iisuse, Pastorul cel bun, cauta-ma pe mine, oaia cea ratacita.
Iisuse, Cela ce din cer Te-ai pogorat, smerindu-Te pentru mine, da-mi si mie smerenie ca sa ma inalt la cer.
Iisuse, Cela ce ai luat chipul robului, scoate-ma din robia pacatului.
Iisuse, Cela ce ai venit sa mantuiesti lumea, mantuieste-ma pe mine, dintre toti cel mai pacatos.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 2:
Iata vine Hristos, pe cel viclean sa-l sfarme, pe cei din intuneric sa-i lumineze si sa-i dezlege pe cei legati de pacate, Caruia, cu ingerii intampinandu-L, sa-I strigam: Aliluia!
Icosul 2:
Cu suflete curate, cu buze nespurcate, cu inima smerita, veniti sa ma-rim pe Hristos, Mantuitorul nostru, care Se naste cu trup pentru mantuirea noastra, strigand:
Iisuse, Cela ce pe pamant Te-ai pogorat, inalta-ne pe noi la cer.
Iisuse, Cela ce ai luat trup ca al nostru, scapa-ne pe noi de patimile trupesti.
Iisuse, Cela ce esti Domnul Pacii, da-ne noua, celor invrajbiti, pacea Ta.
Iisuse, Cela ce ai fost laudat de toata faptura cea necuvantatoare, da-ne noua, celor necuvantatori, sa Te laudam neincetat.
Iisuse, Cela ce pe pastori, prin ingeri, i-ai chemat la Tine, chema-ma si pe mine, smeritul.
Iisuse, Cela ce darurile magilor le-ai primit, primeste si rugaciunile noastre, pornite din inimi smerite.
Iisuse, Cela ce la nastere n-ai avut locas de salasluire, fa-Ti locas din inimile noastre.
Iisuse, Cela ce toate usile le-ai gasit incuiate, deschide inima mea, cea zavorata de pacat.
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut la marginea cetatii, da-ne noua sa fugim de desertaciunile lumii acesteia.
Iisuse, Cela ce prima data ai venit la miezul noptii, cand vei veni a doua oara la aceeasi ora, miluieste-ma.
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut in taina noptii, viata mea cea plina de pacate in taina noptii o ascunde, miluindu-ma.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 3:
Steaua a vestit magilor pe Soarele Dreptatii, Cel ce S-a nascut negrait, in pestera, ca sa ma mantuiasca pe mine, cel ce m-am facut pestera a toata necuratia, prin calcarea poruncilor Lui, pentru care, pocaindu-ma, cant: Aliluia !
Icosul 3:
Cuvantul Tatalui, prin care toate s-au facut, fara patimire si fara stricaciune Se naste cu trup, din Sfanta Fecioara Maria, ca sa mantuiasca lumea, Caruia, intampinandu-L, asa sa-I strigam:
Iisuse, Cela ce cu Tatal si cu Sfantul Duh esti laudat de ingeri, miluieste-ma.
Iisuse, Cela ce de ingeri esti laudat, fa ca si noi pe pamant, neincetat sa Te marim.
Iisuse, Cela ce pe pamant nascandu-Te, de cer nu Te-ai despartit, cu smerenie Iti slujim.
Iisuse, care ai impreunat prin Nasterea Ta, pe ingeri cu oamenii, pe Tine Te laudam.
Iisuse, Cela ce prin Nasterea Ta, ne-ai deschis usile raiului, inchise prin neascultarea lui Adam, Tie Iti multumim.
Iisuse, Cela ce ai omorat moartea, prin Nasterea Ta facandu-ne partasi vietii celei vesnice, Te preamarim.
Iisuse, Cela ce ai departat vrajba si lumii pace ai adus prin Nasterea Ta, Tie Iti slujim.
Iisuse, Care prin Nasterea Ta, mantuire lumii ai adus, da-ne noua iertare de pacate.
Iisuse, Cela ce ne-ai descoperit noua, prin Nasterea Ta, pe Dumnezeu in Treime, Tie ne inchinam.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 4:
Ca sa ma izbavesti din robia celui viclean, ai binevoit a Te imbraca in chip de rob, Cuvinte cel fara de inceput si de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant, pentru care, slavind milostivirea Ta, cantam neincetat: Aliluia !
Icosul 4:
Dumnezeu oamenilor asemenea S-a aratat si in pestera S-a nascut si a saracit cu trupul, ca noi sa ne imbogatim in har; pentru aceasta credinciosii cu gand curat sa-L primim, cantandu-I:
Iisuse, nascandu-Te Tu, imparatia pacatului s-a nimicit.
Iisuse, cugetele cele rele, nascandu-Te Tu, din multe inimi s-au descoperit.
Iisuse, venind Tu, puterea diavolului a slabit si oamenii asupra lui s-au intarit.
Iisuse, nascandu-Te Tu, de ispitele ce vin de la lume ne-am izbavit.
Iisuse, trup luand, de ispitele trupului ne-am mantuit.
Iisuse, nascandu-Te Tu, trupurile si sufletele de patimi le-am curatit.
Iisuse, prin intruparea Ta, trupul nostru cel stricacios cu nestricaciunea l-ai impodobit.
Iisuse, pogorandu-Te Tu, din oameni pamantesti, prin har, ingeri ai facut.
Iisuse, rasarind Tu, lumina adevarului peste toti a stralucit.
Iisuse, nascandu-Te Tu, Dreptatea si Adevarul pe pamant s-au pogorat.
Iisuse, aratandu-Te Tu, pe Dumnezeu Cel intr-o fiinta am cunoscut.
Iisuse, lumea, prin Nasterea Ta, de bucuria mantuirii s-a umplut.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 5:
Hristos, cu trupul aratandu-Se, Se salasluieste in noi in chip negrait. Veniti, credinciosii, sa vedem slava Lui, slava ca a Unuia nascut din Tatal si sa-I cantam: Aliluia !
Icosul 5:
Cel ce a facut cerul si pamantul, astazi Se naste trupeste ca un om, din tine, Maica Donului, pazindu-te si dupa nastere fecioara, pentru care, bucurandu-ne, asa-I strigam:
Iisuse, nascandu-Te cu trup din Sfanta Fecioara Maria, o ai facut Nascatoare de Dumnezeu si plina de har.
Iisuse, Cela ce Te-ai incredintat spre ingrijire Maicii prea curate, prunc fiind, incredinteaza-ne si pe noi purtarii ei de grija.
Iisuse, Cela ce in brate Te-ai purtat, deschide si noua pacatosilor, bratele milostivirii Tale.
Iisuse, Cela ce cu scutece Te-ai infasat, incinge-ne si pe noi cu puterea Crucii Tale, ca sa biruim pe vrajmasii nostri.
Iisuse, Cela ce cu lapte Te-ai hranit, hraneste-ne si pe noi, flamanzii si insetatii, din darurile Tale.
Iisuse, Cela ce la sanul Sfintei Fecioare Te-ai odihnit, da-ne si noua sa aflam liniste in sanul Bisericii Tale.
Iisuse, Cela ce Te-ai aratat supus Sfintei Fecioare, da-ne si noua sa ne supunem voiei Tale celei dumnezeiesti.
Iisuse, Cela ce ai primit dragostea Maicii Tale, primeste si de la noi aceasta putina dragoste si o inmulteste inaintea Ta.
Iisuse, Cela ce ai primit daruri de la magi, primeste si de la noi aceste putine lacrimi, prin care curateste pacatele noastre.
Iisuse, Cela ce primesti pe toti pacatosii care se pocaiesc, primeste-ma si pe mine cel cufundat in pacate, pentru Sfanta Nasterea Ta.
Iisuse, Cela ce voiesti sa mantuiesti pe toti oamenii, mantuieste-ma si pe mine, dupa mare mila Ta.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 6:
Cu gura si cu inima, pe Hristos Cel ce S-a nascut cu trupul in pestera, din curata Fecioara, veniti credinciosii, cu un gand sa-L laudam, cantand impreuna cu ingerii: Aliluia !
Icosul 6:
O, minune noua, o, bunatate! O, nespusa rabdare, ca iata, ca un prunc se socoteste Cel ce locuieste in Cele de Sus, pe Care, de bunavoie primindu-L in casa sufletului nostru, asa sa-I strigam:
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut, de rautatea lui Irod, fereste-ma.
Iisuse, Cela ce Te-ai intrupat, de fariseismul lui Irod, izbaveste-ma.
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut in pestera, de pacatul lui Irod pazeste-ma.
Iisuse, Cela ce in pestera Te-ai culcat, de necredinta lui Irod, scapa-ma.
Iisuse, Cela ce ai descoperit gandurile cele rele ale lui Irod, descopera gandurile rele ale vrajmasilor nostri.
Iisuse, mielul cel nevinovat, nu-mi da mie, ca prin pacatele mele, sa fiu ucigas ca Irod.
Iisuse, Cela ce cunosti gandurile oamenilor, mintea mea de gandurile cele rele o curateste.
Iisuse, Cela ce Te-ai ascuns de Irod cel rau, nu Te ascunde de mine, pacatosul.
Iisuse, Cela ce ai fugit de mania lui Irod, acopera-ma si pe mine de mania oamenilor, care se pornesc cu rautate asupra mea.
Iisuse, Cela ce pe Irod, ca pe un facator de rele l-ai aratat, arata si pe cei ce in ascuns imi fac mie rau.
Iisuse, Cela ce iubesti pe toti oamenii, da-mi si mie sa iubesc pe toti, si chiar pe vrajmasii mei.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 7:
Steaua pe magi i-a trimis la Cel ce S-a nascut, ca sa mantuiasca lumea de pacate, iar Irod cel rau, ostasi a trimis ca sa ucida pe dumnezeiescul Prunc, de a carui rautate fugind, ca si magii, neincetat sa cantam: Aliluia !
Icosul 7:
Pentru mantuirea noastra, Bunule Doamne, ai venit in Betleem si in pestera Te-ai nascut, Cela ce ai cerul scaun si in iesle Te-ai culcat, prunc fiind, Cela ce esti necuprins, cu scutece Te-ai infasat si cu lapte Te-ai hranit, din dragoste pentru noi, pentru care, cu smerenie laudandu-Te, strigam Tie:
Iisuse, Cela ce in pestera Te-ai nascut, vino si in pestera sufletului meu si ma mantuieste.
Iisuse, Cela ce esti necuprins si Te-ai lasat cuprins de o iesle mica, fa ca puterea Ta sa cuprinda si inima cea micsorata de patimi.
Iisuse, Cela ce n-ai socotit locasul acesta modest, nedemn de maretia Ta, fa-ti locas smeritul meu trup.
Iisuse, Cela ce nu Te poate cuprinde cerul si pamantul, iar prin Nasterea Ta Te-ai lasat cuprins de fiecare dintre noi, miluieste-ma.
Iisuse, Cela ce prin Nasterea Ta ai luat firea noastra cea cazuta, ridica-ma si pe mine cel cazut in adancul rautatilor.
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut in chip dumnezeiesc, fa ca si sufletul meu sa nasca lucruri duhovnicesti.
Iisuse, Cela ce Te-ai purtat de trup fecioresc, curateste si trupul meu cel intinat de patimile desfranarii.
Iisuse, Cela ce ai facut ca Sfanta Fecioara, nascandu-Te, sa nu simta dureri, tamaduieste toate durerile trupului meu.
Iisuse, Cela ce nascandu-Te, Maica Prea Curata a ramas fecioara, pastreaza sufletul si trupul meu in feciorie duhovniceasca.
Iisuse, Cela ce ai ales spre a Te naste, pe cea mai curata dintre pamanteni, cu harul Tau ajuta-ma sa-mi pastrez curatenia sufletului si trupului.
Iisuse, Cela ce pentru a Te naste, pe Sfanta Fecioara o ai umbrit cu puterea Sfantului Duh, pe acesta salasluieste-L in sufletul meu.
Iisuse, Cela ce prin Nasterea Ta s-a biruit randuiala firii, da-mi sa biruiesc firea mea cea stricata prin pacate.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 8:
Sa alergam, credinciosii, la Betleem si inaintea ieslei celei de Dumnezeu primitoare, sa aducem lauda impreuna cu ingerii si cu pastorii, lui Iisus, Cuvantul lui Dumnezeu, care din dragoste pentru noi, trup S-a facut, cantand: Aliluia !
Icosul 8:
Smereniei Tale inchinandu-ne Hristoase, Cela ce din Tatal mai inainte de veci Te-ai nascut, iar pentru mantuirea noastra, la plinirea vremii, cu trup Te-ai nascut din Sfanta Fecioara, cu cantari ca acestea Te laudam:
Iisuse, Cela ce pentru mine Te-ai smerit, de pacatul mandriei scapa-ma si in haina smereniei ma imbraca.
Iisuse, Cela ce pe magi i-ai chemat la inchinarea Ta, cheama-ma si pe mine, ca neincetat, cu smerenie sa ma inchin Tie.
Iisuse, care pe pastori de la oi i-ai chemat la marita Nasterea Ta, cheama-ma si pe mine, care stau departe de Tine, pazind turma pacatelor.
Iisuse, care prin Nasterea Ta Te-ai fagaduit sa fii cu noi totdeauna, fii si cu mine, pacatosul si intunecatul.
Iisuse, care Te-ai nascut din Tatal fara mama si din mama fara tata, miluieste-ma si pe mine cel nascut in pacate.
Iisuse, Cela ce Te-ai zamislit de la Duhul Sfant in pantecele Fecioarei, curateste-ma si pe mine, cel zamislit in faradelegi.
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut peste fire, de pacatele cele peste fire, izbaveste-ma.
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut, nu din pofta trupeasca, ci de la Duhul Sfant, potoleste toata pofta cea trupeasca de la robii Tai.
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut in noapte, din intunericul pacatului scoate-ma.
Iisuse, Soarele Dreptatii, cu lumina cunostintei de Dumnezeu lumineaza-ma.
Iisuse, prin Nasterea Ta, bucuria a venit la toata lumea, caci cu noi este Dumnezeu.
Iisuse, prin Nasterea Ta, raiul s-a deschis, satana s-a biruit si noi ne-am mantuit.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 9:
Cea negraita smerenia Cuvantului lui Dumnezeu, cu ochii mintii, mai inainte vazand-o, Avacum a strigat: de la miazazi va veni Dumnezeu Mantuitorul nostru, Caruia, intampinandu-L, sa-I cantam: Aliluia !
Icosul 9:
Asa a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unicul Sau Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, L-a trimis sa mantuiasca de pacate lumea, pe care vazandu-L in pestera nascut cu smerenie, sa-L laudam, strigand:
Iisuse, Cela ce din dragoste pentru noi Te-ai nascut, umple inima mea de dragoste pentru Tine.
Iisuse, Cela ce pe pamant Te-ai aratat ca sa izbavesti lumea de pacate, da-mi mie sa urasc toate pacatele.
Iisuse, Cela ce din dragoste pentru oameni Te-ai smerit in chip de rob, da-mi dragoste si ravna pentru binele aproapelui.
Iisuse, Cela ce Te-ai aratat ascultator voiei Tatalui, da-mi si mie ascultare de toate poruncile Lui.
Iisuse, Cela ce prunc Te-ai adus de Sfanta Ta Maica in Biserica, da-mi sa iubesc Biserica Ta.
Iisuse, Cela ce prin stea ai luminat pe magi, lumineaza si inima mea, pe care o a intunecat pofta cea rea.
Iisuse, Cela ce pentru binele omenirii ai venit in lume, nu ma lipsi pe mine de binele Tau ceresc.
Iisuse, Cela ce ai aparat pe magi de rautatea lui Irod, apara-ma si pe mine de toata rautatea omeneasca.
Iisuse, inflacareaza-mi inima de dor pentru Tine, precum ai inflacarat inima celor trei magi.
Iisuse, condu-ma pe calea cea sigura, care duce la Tine, precum ai condus pe magi prin stea.
Iisuse, da-mi si-n viata aceasta, si-n cea viitoare, sa aud corul cel dulce al ingerilor.
Iisuse, Care pentru mantuirea noastra Te-ai nascut om, mantuieste-ma pe mine, pacatosul.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 10:
Pruncule, Iisuse, da-ne noua sa Te iubim pe Tine mai mult decat am iubit pacatul si sa facem de acum numai voia Ta cea sfanta, cantand neincetat: Aliluia !
Icosul 10:
Pe Hristos Cel ce S-a nascut din Fecioara Maria in chip negrait, cu in-gerii toti sa-L laudam, stigand:
Iisuse, curatenia desavarsita, de toata intinaciunea curateste-ma.
Iisuse, izvorul vietii, da-mi viata cea vesnica.
Iisuse, frumusetea desavarsita, da-mi frumusetea cea dintai, pe care din cauza pacatelor am pierdut-o.
Iisuse, blandetea desavarsita, da-mi sa fiu bland cu semenii mei.
Iisuse, izvorul intelepciunii, intelepteste-ma.
Iisuse, lumina cea pururea vesnica, lumineaza-ma.
Iisuse, facatorul meu, nu ma lasa sa pier.
Iisuse, de bolile cele trupesti, care vin pentru pacatele mele, tamaduieste-ma.
Iisuse, de patimile cele sufletesti, curateste-ma.
Iisuse, de gandurile cele rele, izbaveste-ma.
Iisuse, de nalucirile diavolesti, fereste-ma.
Iisuse, de obiceiul cel rau al patimilor, mantuieste-ma.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 11:
Slava intru cei de sus, cetele ingeresti in Betleem, inaintea pastorilor au statut cantand, la Nasterea Ta, Hristoase, iar noi, pacatosii pe pamant Te laudam, strigand: Aliluia !
Icosul 11:
Dumnezeu oamenilor S-a aratat, asemenea si in pestera S-a nascut cu trup, ca pe noi cei cazuti in pacate, sa ne faca fiii Lui, pentru care, cu multumita, asa-I cantam:
Iisuse, Cela ce ai venit in lume cu trupul, da-mi sa Te iubesc mai mult decat am iubit placerile lumii.
Iisuse, Cela ce ai luat trup pentru mine pacatosul, da-mi sa Te iubesc mai mult decat indulcirile trupesti.
Iisuse, Cela ce pentru pacatosi Te-ai nascut, fa-ma sa urasc din tot sufletul pacatul.
Iisuse, Cuvantul lui Dumnezeu cel intrupat, da-mi sa nu spun niciodata cuvinte necuviincioase.
Iisuse, Cela ce voiesti sa se mantuiasca toti oamenii, fa sa nu piara nici un suflet din cauza purtarii mele celei rele.
Iisuse, Cela ce prin Intruparea Ta ne-ai dat noua spre viata vesnica Sfantul Trup si Cinstitul Sange al Tau, fa-ne vrednici impartasirii acestora.
Iisuse, Cela ce Te-ai nascut in pestera saraca, nu Te scarbi nici de saracia sufletului meu, cand vii sa locuiesti in el prin impartasirea cu Sfintele Taine.
Iisuse, cand ma apropii de Tine, in Sfintele Taine, fa-ma sa vin cu toata cucernicia, cu frica, cu credinta si cu dragostea.
Iisuse, cand ma apropii de Tine, fereste-ma de rautatea lui Irod.
Iisuse, pe preotii Tai, cand slujesc Sfanta Liturghie, curateste-i de toata necuratia si-i fa vrednici slujirii acestei Taine dumnezeiesti.
Iisuse, pe credinciosii Tai, care iau parte la Sfanta Liturghie, de darurile Tale cele ceresti ii impartaseste.
Iisuse, pe cei ce iubesc buna cuviinta Bisericii Tale, cu darurile cele vesnice ii rasplateste.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 12:
Tatal bine a voit, Cuvantul trup S-a facut si Fecioara a nascut pe Dumnezeu intrupat, cu umbrirea Sfantului Duh, Steaua vesteste, magii se inchina, pastorii se minuneaza si toata faptura se bucura, cantand: Aliluia!
Icosul 12:
Iata, a venit chemarea tuturor, Hristoase, curatirea, lumina, izbavirea, pacea, sanatatea, bunatatea, pe care primindu-le credinciosii cu inimi curate, sa-I strigam :
Iisuse, Domnul pacii, potoleste razboaiele si da lumii pacea Ta.
Iisuse, izvorul pacii, impaca pe toti care sunt invrajbiti.
Iisuse, facatorul pacii, pe sotii care sunt despartiti, uneste-i iarasi in pace si in dragoste.
Iisuse, Cela ce pe pamant Te-ai aratat ascultator Parintelui Tau, intoarce pe fii cu dragoste catre parintii lor.
Iisuse, Cela ce Te-ai aratat prunc, pe copiii nostri ii ocroteste.
Iisuse, pe cei tineri ii intelepteste si pe calea invataturilor Tale ii calauzeste.
Iisuse, pe batrani ii sprijineste si cu darul rabdarii si al intelepciunii ii impodobeste.
Iisuse, pe cei buni, in bunatate ii pazeste.
Iisuse, pe cei rai, de la rautatea lor ii intoarce.
Iisuse, pe cei rataciti de la adevar, pe calea cea dreapta ii intoarce cu bunatatea Ta.
Iisuse, pe cei bolnavi si suferinzi ii tamaduieste.
Iisuse, pe Sfanta Biserica Ta in pace si liniste o pazeste.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 13:
O ! Prea dulce Iisuse, Cela ce in pestera Te-ai nascut cu trupul, primes-te si de la noi aceasta smerita rugaciune, precum ai primit daruri de la magi si cantare de la pastori, si departeaza de la noi toata rautatea, cearta, vrajmasia, obiceiul cel rau si toate ispitele si necazurile ce vin asupra noastra, ca traind in pace si buna intelegere unii cu altii, cu un gand sa Te laudam pe Tine, Dumnezeu Cel de Sus, cantand : Aliluia ! (de 3 ori).
Apoi se zice iarasi
Icosul 1
Ingerii din cer mirandu-se, ziceau: Cum Te va incapea pe Tine, Cela ce esti necuprins, cum Te va hrani cu lapte pe Tine Fecioara, Cela ce esti hranitorul tuturor. Iar noi de o taina ca aceasta minunand-ne, cantam Tie :
Iisuse, Cela ce din pestera Te-ai nascut, da-ne noua har sa ne nastem spre viata de veci.
Iisuse, Cela ce prunc Te-ai facut, da-ne noua nevinovatia pruncilor.
Iisuse, Cela ce cu lapte Te-ai hranit, hraneste-ne si pe noi cu bunatatile Tale cele duhovnicesti.
Iisuse, Cela ce cu scutece Te-ai infasat, dezleaga-ne si pe noi de blestemul pacatului.
Iisuse, Cela ce in brate Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului.
Iisuse, Cela ce de stea ai fost aratat, fa sa straluceasca si peste noi lumina dumnezeirii Tale.
Iisuse, Soarele Dreptatii, scoate-ne din intunericul pacatului.
Iisuse, Pastorul cel bun, cauta-ma pe mine, oaia cea ratacita.
Iisuse, Cela ce din cer Te-ai pogorat, smerindu-Te pentru mine, da-mi si mie smerenie ca sa ma inalt la cer.
Iisuse, Cela ce ai luat chipul robului, scoate-ma din robia pacatului.
Iisuse, Cela ce ai venit sa mantuiesti lumea, mantuieste-ma pe mine, dintre toti cel mai pacatos.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma.
Condacul 1:
Cela ce din veci Te-ai nascut din Tatal si la plinirea vremii Te-ai intrupat de la Duhul Sfant si Te-ai nascut cu trup din Sfanta Fecioara Maria ca sa ne mantuiesti din robia pacatului, pace lumii Tale daruieste si ne izbaveste pe noi de toate ispitele si necazurile, ca sa cantam Tie cu usurinta asa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, miluieste-ma.
RUGACIUNE
Stapane, Doamne Dumnezeule, Atottiitorule, cand Te-ai nascut din Fecioara Maria in Betleemul Iudeii, cu spaima fapturile s-au minunat si lumea s-a bucurat de Nasterea Ta, Cela ce ai facut pe om dupa chipul si asemanarea Ta si i-ai dat botezul spre pocainta; Care ne-ai adus pe noi la prea curatele zilele acestea pentru infranarea patimilor, spre nadejdea Invierii si ne indreptezi pe noi spre adevarul dumnezeirii Tale si ai lumi-nat mintea noastra spre a Te cunoaste pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, Care ridici pacatele a toata lumea.Tu si acum, Stapane, Iubitorule de oameni, primeste pe robii Tai precum ai primit pe Petru, care se afundase in mare, iar mai pre urma, lepadandu-se de Tine, dar plangand cu amar, iarasi l-ai primit. Ca am auzit glas graind si magii inchinandu-se cu daruri si ingerii cantand, iar Irod tulburand-se, ca Dumezeu in trup S-a aratat spre mantuirea noastra. Pe Tine acum, Stapane, Iubitorule de oameni, toata faptura Te lauda, graind:
Hristos Se naste, mariti-L !
Hristos din ceruri, intampinati-L !
Hristos pe pamant, inaltati-va !
Puterile ingerilor se bucura, cetele mucenicilor se veselesc vazand marita si cinstita serbare, si toti dupa vrednicie o lauda cu inima si cu buzele. Si acum Bunule, Iubitorule de oameni, primeste pe robii Tai precum si plecarea genunchilor si umilinta noastra, ca plinind poruncile Tale, curati si neprihaniti, ajungand acum la cinstita Nasterea Ta, sa ne impartasim cu Prea Curatul trup si Cinstitul Sange al Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine marirea, cinstea si inchinaciunea impreuna si Tatalui si Duhului Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
joi, 19 decembrie 2013
Sf Ignatie Teoforul
In fiecare an pe 20 decembrie sarbatorim Ignatul sau pe Sfantul Ignatie.
Viata Sfantului Ignatie
Traian, luând sceptrul împărăţiei romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfântul Ignatie, cel cu numele şi cu lucrul purtător de Dumnezeu, care a primit scaunul după Sfântul Evod şi care a fost după Sfântul Clit sau Climent, cel dintâi episcop al Romei.
Se povesteşte despre acest sfânt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea când era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia într-acea vreme cu oamenii pe pământ şi învăţa pe popoare despre împărăţia lui Dumnezeu, atunci şi părinţii acestui prunc, stând acolo aproape în popor şi ascultând cuvintele cele dumnezeieşti din gura Mântuitorului şi având cu dânşii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dânşii şi, chemând la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzându-l, l-a luat pe mâini zicând: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi că pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte.
Pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu şi pentru aceasta că şi el purta pe Dumnezeu în inima şi în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor şi împăraţilor.
Sfântul Ignatie_a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. După aceasta cu sfatul tuturor Sfinţilor Apostoli s-a aşezat episcop al Antiohiei, unde a început a se spune mai întâi numele de creştin. Luând el ocârmuirea Bisericii, cu multe osteneli şi sudori semăna propovăduirea bunei-credinţe, arătând întru totul râvna apostolească.
Acest sfânt ierarh a aşezat în biserică să se cânte dumnezeieştile cântări în două cete, asemănându-le cetelor îngereşti. Fiind el întru vedenie şi învrednicindu-se de vederea dumnezeieştii descoperiri, a văzut cetele îngereşti cântând astfel. Adică atunci când cântă o ceată, cealaltă tăcea, iar când cântă cealaltă, cea dintâi ascultă. După ce săvârşea aceea cântarea sa, începea cealaltă şi aşa neîncetat preamăreau pe Preasfânta Treime. Văzând aceasta Sfântul Ignatie întru descoperire, a pus orânduiala aceasta, mai întâi în Biserica Antiohiei şi de acolo au luat toate Bisericile acea orânduială frumoasă. Acest arhiereu era purtător de Dumnezeu, bun îndreptător al orânduielilor bisericeşti şi desăvârşit slujitor al Tainelor lui Hristos; iar mai pe urmă s-a sfârşit ca mucenic, fiind dat spre mâncarea fiarelor, despre care ne va arăta cuvântul ce ne stă înainte.
Împăratul Traian având mare război cu sciţii, a dobândit biruinţă asupra lor şi a voit pentru aceea să mulţumească necuraţilor idoli cu jertfe, prin toată împărăţia sa, părându-i-se că a biruit cu ajutorul lor şi-i rugă pe dânşii ca să chivernisească oştile sale şi împărăţia. Atunci s-a ridicat cu multă prigoană asupra creştinilor, pentru că a fost înştiinţat că aceştia nu mai aduc jertfă zeilor şi-i hulesc, arătând înşelăciunea lor. Pentru aceea a poruncit ca pretutindeni să omoare pe creştinii care nu se supun poruncii lui.
Mergând Traian la alt război împotriva perşilor, s-a întâmplat a trece prin Antiohia şi a fost pârât către dânsul şi Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, că cinsteşte ca pe un Dumnezeu, pe Hristos cel osândit de Pilat spre moarte şi răstignit pe Cruce şi că aşează legi pentru păzirea fecioriei, pentru trecerea cu vederea a bogăţiilor şi a tuturor celor ce sunt spre dulceaţa vieţii.
Acestea auzindu-le Traian, a chemat pe Sfântul Ignatie şi în faţa suitei sale i-a zis: "Tu eşti cel ce te numeşti purtător de Dumnezeu, care te împotriveşti poruncilor noastre şi răzvrăteşti toată Antiohia, ducând-o pe urma Hristosului tău?" Dumnezeiescul Ignatie a zis: "Eu sunt". Iar împăratul l-a întrebat: "Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?". Sfântul i-a răspuns: "Cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu". Dar împăratul a zis: "Oare tu porţi în tine însuţi pe Hristosul tău?". Sfântul a răspuns: "Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălăşui întru dânşii şi voi umbla". Împăratul a zis: "Dar de noi ce crezi? Nu ţi se pare că purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noştri şi-i avem pe aceia ajutători asupra vrăjmaşilor?" Purtătorul de Dumnezeu a răspuns: "Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei! Căci unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfiră, coroana şi scaunul împărăţiei tale".
Împăratul a zis: "Lasă acestea ce grăieşti Ignatie şi ia seama la cuvintele mele de voieşti a te face plăcut mie şi a fi ridicat în cinstea prietenilor mei. Apoi să aduci împreună cu noi jertfă zeilor noştri şi îndată vei fi la noi arhiereu al marelui Die şi te vei chema părinte al suitei noastre". Răspuns-a sfântul: "Ce trebuinţă am eu a fi arhiereu al lui Die, când sunt arhiereul lui Hristos, Căruia în toată ziua îi aduc jertfă de laudă şi mă sârguiesc să mă jertfesc cu totul Aceluia şi să mă asemăn morţii Lui celei de bună voie". Zis-a împăratul: "Cui voieşti a te jertfi pe tine? Aceluia care a fost pironit pe cruce de Pilat din Pont?"
Sfântul a răspuns: "Aceluia să-I fiu jertfă, Care a pironit păcatul pe cruce, a sfărâmat pe diavol, aflătorul păcatului şi a zdrobit cu crucea toată puterea lui". Zis-a împăratul: "Mi se pare, o! Ignatie, că nu ai minte sănătoasă şi judecată dreaptă. Căci nu te-ai fi înşelat aşa cu scripturile cele creştineşti dacă ai fi priceput bine cât de bun lucru este a te supune poruncilor împărăteşti şi, împreună cu toţii, a aduce jertfă zeilor". Purtătorul de Dumnezeu, luând mai multă îndrăzneală, a zis: "Chiar de mă vei da fiarelor spre mâncare, chiar pe cruce de mă vei răstigni şi sabiei şi focului de mă vei da, niciodată nu voi jertfi diavolilor, nici nu mă tem de moarte, nici nu caut bunătăţile cele vremelnice ale vieţii acesteia de acum, ci numai pe cele veşnice le doresc şi în tot chipul mă îngrijesc ca să trec către Hristos, Dumnezeul meu, Care a voit a muri pentru mine".
Atunci suita, vrând să mustre pe Sfântul Ignatie pentru rătăcire, a zis: "Iată, tu zici că Hristos a murit; deci cum poate cel mort a ajuta cuiva şi încă Acela care a murit cu moarte defăimată? Zeii noştri sunt fără moarte şi grăiesc". Iar purtătorul de Dumnezeu a zis: "Domnul şi Dumnezeul meu Iisus Hristos S-a făcut om pentru noi şi pentru mântuirea noastră. El a voit a pătimi pe cruce, moarte şi îngropare, apoi a înviat a treia zi, surpând şi stricând puterea vrăjmaşului şi S-a înălţat la cer, de unde S-a pogorât; iar pe noi din cădere sculându-ne şi iarăşi ducându-ne în rai, din care am fost scoşi, ne-a dăruit mai multe bunătăţi, decât cele ce am avut întâi. Însă dintre zeii cei cinstiţi de voi, niciunul n-a făcut ceva asemenea, fiind răi şi nelegiuiţi, făcând multe fapte de pierzare şi lăsând puţină credinţă oamenilor celor fără de minte. După aceea, luându-se acoperământul înşelăciunii, s-au cunoscut ce au fost, cum s-au dus rău din viaţa aceasta şi s-au dat morţii celei veşnice, pentru pierderea multora. Die, cel dintâi zeu al vostru, s-a îngropat în Creta, iar Asclipie, a pierit fiind lovit de fulger. Mormântul Venerei se spune că este în Pafa, iar Eraclie a fost ars cu foc. Căci, fiind răi, au dobândit acel sfârşit de care au fost vrednici".
Acestea fiind grăite de Sfântul Ignatie şi împăratul cu suita temându-se ca să nu se dea de ruşine zeii lor cu mai multe cuvinte de ale lui, a poruncit să-l ducă în temniţă. Iar împăratul toată noaptea aceea n-a dormit, cugetând cu ce fel de munci să-l pedepsească pe Sfântul Ignatie. Şi a socotit să-l osândească spre mâncarea fiarelor, căci i se părea acea moarte că este cea mai cumplită. Deci, dimineaţa a spus aceasta suitei şi toţi l-au sfătuit aşa, însă au zis să nu-l dea fiarelor în Antiohia, ca să nu se facă mai slăvit între cetăţenii săi, primind sfârşit mucenicesc pentru credinţa sa, că nu cumva şi alţii, privind la dânsul, să se întărească în credinţă. Pentru aceea ziceau că i se cade să fie dus la Roma legat şi acolo să se dea spre mâncarea fiarelor, ca astfel, ostenindu-se de lungimea drumului, mai grea pedeapsă să primească. Romanii să nu ştie cine este, ci, ca un tâlhar pierind, să nu rămână după dânsul nici o pomenire.
Acest sfat a plăcut împăratului şi a dat asupra Sfântului Ignatie hotărâre de moarte, ca să fie dat spre mâncarea fiarelor în Roma, în vreme de praznic, înaintea adunării poporului. Astfel s-a osândit sfântul de păgâni, ca să fie privelişte a îngerilor şi a oamenilor.
Luând asupra sa acest răspuns, purtătorul de Dumnezeu Ignatie, cu glas mare a mulţumit lui Dumnezeu şi cu mulţumire primea lanţurile cu care îl legau. Împăratul a mers cu oştile sale la război, iar dumnezeiescul pătimitor, cu lanţuri grele fiind legat şi fiind dat la zece ostaşi aspri şi nemilostivi, era dus la Roma. Ieşind din Antiohia mult s-a rugat pentru Biserică şi şi-a încredinţat lui Dumnezeu turma să. Plângeau pentru dânsul credincioşii şi se tânguiau cu amar, iar alţii, care cu multă dragoste fiind legaţi de dânsul, mergeau cu el în cale.
Venind ostaşii cu sfântul în Seleucia, s-au suit în corabie şi de acolo plutind au sosit în Smirna. Acolo a sărutat pe dumnezeiescul apostol, Sfântul Policarp, episcopul Smirnei şi s-a mângâiat împreună cu dânsul în vorbe de Dumnezeu insuflate, bucurându-se de legăturile sale şi înfrumuseţându-se cu lanţurile. Pentru că ce împodobire mai bună putea să-i fie lui, decât acele lanţuri, cu care era înfăşurat pentru Domnul său? Apoi s-a sărutat şi cu ceilalţi episcopi, preoţi şi diaconi, căci s-au adunat la dânsul mulţi de pe la bisericile Asiei şi de prin alte cetăţi, vrând să-l vadă şi dorind să audă dumnezeieştile cuvinte care ieşeau din gura lui. Sfântul le zise să se roage pentru dânsul, ca mai curînd să fie dezlegat prin dinţii fiarelor din legătura cea trupească şi să se arate Domnului său cel dorit.
Apoi, văzându-i pe dânşii foarte tulburaţi şi nerăbdînd despărţirea lui, s-a temut că nu cumva şi credincioşii ce sunt în Roma să se tulbure şi să nu sufere a fi dat spre mâncarea fiarelor. Căci atunci îi vor face lui împiedicare, dacă cumva şi-ar pune mâinile asupra acelora cărora era poruncit ca să-l dea spre mâncarea fiarelor şi astfel îi vor închide lui uşa cea deschisă a muceniciei şi a morţii celei preadorite.
Deci a socotit să trimită la dânşii scrisoare, poftindu-i ca şi aceia să se roage pentru dânsul şi să nu i se facă împiedicare de la alegerea lui cea mucenicească, ci prin fiare să fie dezlegat şi să treacă la preaiubitul său Stăpân. Şi a scris aşa: "Ignatie, care este şi purtător de Dumnezeu, scrie Bisericii celei miluite cu mărirea Tatălui celui Preaînalt şi a lui Iisus Hristos, a Unuia Născut Fiului Său, Bisericii iubite şi luminate cu voia Celui ce a voit toate după dragostea lui Iisus Hristos, Dumnezeului nostru; biserică ce este întâi în ţara romanilor şi care este vrednică de Dumnezeu, vrednică de cuviinţă, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de dobândire, vrednică de curăţenie, care mai întâi este în dragoste, numită cu numele lui Hristos, numită cu nume de Părinte, pe care o şi sărut întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Părintelui ceresc, fiilor celor uniţi după trup şi după duh cu porunca Lui, celor plini de darul lui Dumnezeu fără îndoială şi păziţi de orice credinţă străină, fără de prihană întru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să se bucure:
1) Fiindcă m-am rugat lui Dumnezeu, am dobândit a vedea feţele voastre cele vrednice de vedere. Legat fiind întru Iisus Hristos, nădăjduiesc a vă săruta, dacă va fi voia lui Dumnezeu, ca să mă învrednicesc aşa până în sfârşit. Începutul este bine economisit, dacă voi dobândi darul ca să-mi câştig moştenirea fără împiedicare. Căci mă tem de dragostea voastră, să nu mă împiedice de la aceasta. Că vouă este lesnicios lucru a face ceea ce voiţi voi, iar mie greu îmi este a dobândi pe Dumnezeu, dacă voi mă veţi cruţa.
2) Nu voiesc ca voi să plăceţi oamenilor, ci lui Dumnezeu, precum îi şi plăceţi. Eu niciodată nu voi avea o vreme bună ca aceasta pentru a câştiga pe Dumnezeu, nici voi nu puteţi a arăta un lucru mai bun decât dacă veţi tăcea. Că dacă veţi tăcea şi nu veţi vorbi despre mine, eu mă voi face al lui Dumnezeu, iar dacă veţi iubi trupul meu, iarăşi voi fi alergând. Mai mult nu puteţi a-mi da, decât a mă jertfi lui Dumnezeu, până încă jertfelnicul este gata. Cu dragoste să cântaţi Tatălui întru Iisus Hristos, căci pe episcopul Siriei l-a învrednicit Dumnezeu a se afla la apus, fiind trimis de la răsărit. Bine este a apune eu din lume, că întru Dumnezeu să răsar.
3) Niciodată n-aţi pizmuit pe nimeni, ci pe alţii aţi învăţat. Şi eu voiesc ca cele ce învăţaţi, să le şi faceţi. Deci mie să-mi cereţi putere şi dinlăuntru şi dinafară, că nu numai să zic, ci să şi voiesc; că nu numai să mă numesc creştin, ci să fiu şi în faptă. Că dacă mă voi afla aşa, voi putea fi credincios. Nimic din cele ce se arată este veşnic. Cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veşnice, pentru că Dumnezeul nostru Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veşnic. Creştinătatea este lucru nu numai al sfătuirii, ci şi al mărimei de suflet. Când creştinul cu adevărat se urăşte de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea. Petreceţi întru dragostea Mea.
4) Eu scriu Bisericilor şi poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi opri. Rogu-vă să nu aveţi către mine dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putinţă a câştiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine aţiţaţi pe fiare ca să mi se facă mormânt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, când nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine că, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru şi Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sunt apostoli, iar eu osândit; aceia slobozi, iar eu până acum sunt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos şi voi învia întru El. Acum învăţ când sunt legat, ca nimic lumesc sau deşert să poftesc.
5) De la Siria până la Roma cu fiare mă lupt pe pământ şi pe mare, noaptea şi ziua, legat fiind cu zece leoparzi, care este o ceată de ostaşi şi care din ce în ce mai răi se fac. Însă în neîndreptăţirile lor mai mult mă învăţ, dar nu dintr-acestea mă îndreptez. O! de-aş dobândi fiarele cele pregătite mie, pe care le voi zădărî, ca degrabă să mă mănânce, nu precum s-a întâmplat altora, de care, temându-se, nu s-au atins. Şi, deşi ele nu vor voi, eu le voi sili. Iertaţi-mă, eu cunosc ce-mi este de folos. Acum încep a mă face ucenic. Nimic din cele văzute şi din cele nevăzute să nu-mi pizmuiască, ca pe Iisus Hristos să-L dobândească. Foc şi cruce adunării de fiare, tăieturi, despărţiri, risipiri ale oaselor, tăieri ale mădularelor, măcinături a tot trupul, munci rele ale diavolului să vină asupra mea, numai pe Iisus Hristos să-L dobândesc.
6) Nimic nu-mi vor folosi cele înveselitoare ale lumii, nici împărăţiile acestui veac. Mai bine îmi este a muri pentru Iisus Hristos, decât a împărăţi peste toate marginile pământului. Căci ce va folosi omul, de ar câştiga toată lumea, iar sufletul său îl va pierde? Pe Acela îl caut, care pentru noi a murit. Pe Acela îl voiesc, Care pentru noi a înviat. El dobânda îmi este. Iertaţi-mă, fraţilor, să nu mă împiedicaţi de a trăi, căci viaţa este a fi cu Hristos. Să nu-mi doriţi a muri; căci moarte este viaţa cea fără de Hristos. Pe cel ce voieşte să fie al lui Dumnezeu, să nu-l despărţiţi. Lăsaţi-mă să iau lumină curată; acolo ducându-mă, voi fi om al lui Dumnezeu. Daţi-mi voie ca să mă fac următor al patimei Dumnezeului meu. Dacă cineva pe Dânsul în sine Îl are, să înţeleagă ceea ce voiesc eu şi să-mi fie milostiv, ştiind cele ce mă ţin pe mine.
7) Stăpânitorul acestui veac voieşte să mă răpească şi să-mi strice judecata mea cea pentru Dumnezeu. Deci nimeni din voi să nu-i ajute, ci mai vârtos ai mei să vă faceţi, ca să fiţi fii ai Dumnezeului meu. Nu vă lăudaţi cu numele lui Iisus Hristos, iar lumea să o poftiţi. Zavistia între voi să nu locuiască. Chiar dacă aş fi de faţă, v-aş ruga să nu vă plecaţi mie, ci mai vârtos pentru cele ce vă scriu să vă plecaţi. Viu fiind, vă scriu această, dorind să mor. A mea dorinţă s-a răstignit şi nu este întru mine foc iubitor de materie, ci apă vie şi care grăieşte în mine, zicându-mi: Vino la Tatăl. Nu mă îndulcesc cu hrană stricăcioasă, nici cu dezmierdările acestei vieţi. Pâinea lui Dumnezeu voiesc, pâine cerească doresc, pâinea vieţii, care este trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, al Celui ce a fost mai pe urmă din seminţia lui Avraam şi a lui David. Băutura lui Dumnezeu voiesc, adică sângele Lui, care este dragoste nestricăcioasă şi viaţă de-a pururea vie.
8) Nu voiesc a trăi după om şi aceasta va fi dacă voi veţi voi. Voiţi ca şi voi să fiţi primiţi? Puţine cer de la voi: credeţi-mi mie. Iar Iisus Hristos vă va arăta aceasta, cu adevărat zis, căci El este gura cea nemincinoasă, prin care Tatăl a grăit cu adevărat. Cereţi pentru mine ca să dobândesc acestea. Nu după trup am scris vouă, ci după voia lui Dumnezeu. Dacă voi pătimi, dovedeşte că aţi voit voi; dacă voi fi lepădat, apoi voi m-aţi urât.
9) Pomeniţi în rugăciunea voastră biserica cea din Siria, care în locul meu are ca păstor pe Dumnezeu. Singur Iisus Hristos şi dragostea voastră să o cerceteze pe dânsa. Iar eu mă şi ruşinez a mă numi dintre cei de acolo. Căci nu sunt vrednic, fiind cel mai de pe urmă al lor şi lepădătură, însă voi fi miluit, dacă pe Dumnezeu voi dobândi. Vă sărută pe voi duhul meu şi dragostea bisericilor, care m-au primit în numele lui Iisus Hristos, căci toţi fraţii, în calea mea cea trupească, m-au petrecut din cetate în cetate.
10) Scriu vouă acestea din Smirna, prin efesenii cei vrednici de fericire. Şi este împreună cu mine, cu alţi mulţi şi Crocos, numele cel dorit. Pe cei ce au venit mai înainte de mine, de la Siria la Roma, spre slava lui Dumnezeu, cred că i-aţi cunoscut. Să le arătaţi că aproape sunt şi eu, că toţi sunt vrednici lui Dumnezeu şi vouă, pe care se cuvine că întru toate să-i odihniţi. Am scris această, în ziua cea mai înainte de nouă calende ale lui septembrie, care este în douăzeci şi trei ale lunii august. Fiţi sănătoşi până în sfârşit, întru răbdarea lui Iisus Hristos. Amin".
Această scrisoare a trimis-o înaintea sa în Roma şi, după puţină vreme, a ieşit şi el din Smirna, dus fiind de ostaşi. Şi, venind în Troada şi în Neapoli, au trecut pe jos prin Filipopoli şi Macedonia, cercetând bisericile cele din cale, învăţând, sfătuind şi întărind pe fraţii cei neputincioşi şi poruncind tuturor să fie deştepţi şi treji. După ce a trecut Epirul şi a plutit pe Marea Adriatică şi a Tirului, a sosit în Putioli, unde a fost primit cu dragoste de ostaşii şi de credincioşii ce erau acolo. De acolo a venit în Roma şi s-a dat în grija eparhului cetăţii, împreună cu scrisorile cele împărăteşti. Iar acela, văzând pe purtătorul de Dumnezeu şi citind scrisoarea împărătească, îndată a poruncit să pregătească fiarele şi, sosind o zi de praznic, a adus pe sfântul în privelişte, unde s-a adunat toată cetatea. Căci a străbătut vestea despre dânsul, cum că episcopul Siriei se va da să fie mâncat de fiare.
Sfântul Ignatie adus în mijlocul priveliştii s-a întors către popor cu suflet bărbătesc şi cu faţa luminată şi binevoind acea moarte de ocară primită pentru Hristos, cu mare glas a strigat: "Bărbaţi romani, care priviţi la această nevoinţă a mea, să ştiţi că nu pentru oarecare facere de rău primesc această muncă, nici pentru oarecare nelegiuire sunt osândit la moarte. Ci numai pentru singur Dumnezeul meu, de a cărui dragoste sunt cuprins şi pe Care fără de saţ Îl doresc, căci sunt grâu al Lui şi voiesc să mă macin prin dinţii fiarelor, ca să mă fac Lui pâine curată". Acestea zicând sfântul, au venit asupra lui leii, care îndată l-au sfâşiat şi l-au mâncat rămânând numai oasele.
Deci s-a împlinit dorinţa sfântului care a voit că fiarele să fie mormânt al trupului său, Dumnezeu voind aşa, după dorinţa plăcutului Său. Pentru că putea să astupe gurile fiarelor înaintea lui, ca şi înaintea lui Daniil în groapă şi înaintea Teclei în privelişte, pentru slavă numelui Său cel sfânt. Însă n-a făcut aceasta, voind mai bine a împlini dorinţa şi cererea robului Său, decât a preamări puterea Sa cea mare.
În acest chip a fost sfârşitul Sfântului Ignatie, în acest fel nevoinţa lui, căci aşa a fost dragostea lui către Dumnezeu. Risipindu-se adunarea aceea, credincioşii care erau în Roma, către care el scrisese din Smirna şi cei ce veniseră cu dânsul, care se tânguiau nemângâiaţi după dânsul, au adunat oasele lui cele rămase şi le-au pus cu cinste în loc însemnat, afară din cetate, în douăzeci de zile ale lunii decembrie. Apoi, multe zile plângând credincioşii pentru despărţirea lui, şezând lângă mormânt, lăudându-l cu psalmi şi cu cântări, Sfântul Ignatie li s-a arătat lor noaptea şi pe fiecare dintre ei, cuprinzînd-i, îi mângâia în mâhnirea sufletului lor. Altora iarăşi li s-a arătat, rugându-se pentru cetate şi asudând, ca şi cum ar fi fost întru multe nevoinţe şi osteneli.
Înştiinţându-se împăratul Traian de sfârşitul Sfântului Ignatie şi de tăria sufletului său cea cu bărbăţie, cum fără temere şi cu bucurie a mers la moarte pentru Dumnezeul său, i-a părut rău de dânsul. Şi, auzind de creştini că sunt oameni buni şi blânzi, vieţuind cu înfrânare, iubind curăţenia, ferindu-se de toate lucrurile cele rele şi având viaţă fără de prihană, iar împărăţiei lui cu nimic nu se împotrivesc - numai cu aceasta că nu voiesc să aibă mulţi dumnezei, ci numai singur pe Hristos cinstesc, a poruncit să nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să vieţuiască în pace. După aceasta, au fost aduse cinstitele moaşte ale Sfântului Ignatie în Antiohia, cu mare cinste, spre apărarea cetăţii şi tămăduirea celor bolnavi, spre bucuria turmei sale şi întru slava lui Dumnezeu în Treime, Celui lăudat de toţi, în veci. Amin.
*
Povestesc oarecare despre acest Sfânt Ignatie, purtătorul de Dumnezeu şi acestea: Când era adus spre mâncarea fiarelor şi avea neîncetat în gura lui numele lui Iisus Hristos, l-au întrebat păgânii pentru ce pomeneşte neîncetat cu gura sa acel nume? Sfântul a răspuns că are în inima sa scris acel nume al lui Iisus Hristos, iar cu buzele mărturiseşte pe Acela, pe Care de-a pururea Îl poartă în inimă. După aceasta, sfântul fiind mâncat de fiare, lângă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă, nemâncata de fiare. Aflîndu-o necredincioşii şi aducându-şi aminte de cuvintele Sfântului Ignatie, au despicat-o în două, vrând să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea Ignatie. Şi au aflat înăuntru pe amândouă părţile scris cu litere de aur: Iisus Hristos.
Astfel Sfântul Ignatie, cu numele şi cu fapta a fost purtător de Dumnezeu, având în inima sa de-a pururea pe Hristos Dumnezeu, cu mintea cea de Dumnezeu gânditoare, scris ca şi cu un condei.
Acatistul Sfantului Ignatie Teoforul
Dupa obisnuitul inceput, se zice:
Troparul Sfantului Ignatie Teoforul:
Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, prin suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta cuvantul adevarului drept invatand si prin credinta rabdand pana la sange, Sfintite Mucenice Ignatie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.
Condacul 1:
Sosit-a astazi bucurie si mangaiere tuturor drept-credinciosilor crestini la praznuirea dumnezeiescului Ierarh si Mucenic Ignatie, pe care din copilarie Mantuitorul in prea sfintele Sale brate l-a luat si l-a purtat si a carui fericita inima salas Cuvantului s-a aratat. Pe acesta toti, cu evlavie cinstindu-l, asa sa strigam: Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorul care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Icosul 1:
Ingereasca viata pe pamant ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu vapaia dragostei lui Hristos inima ta aprinzand, cu gura si cu limba, in toata vremea si locul, slavoslovind; pentru care si noi te laudam, zicand:
Bucura-te, al ierarhilor si mucenicilor mare soare;
Bucura-te, adevaratule lucrator al rugaciunilor celor gandite;
Bucura-te, salasule cuvantator, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat;
Bucura-te, biserica vie a Marelui imparat;
Bucura-te, ca si pe a ta inima jertfa lui Dumnezeu o ai sfintit;
Bucura-te, caci cu inima crezand, cu gura pe Hristos la aratare luminat L-ai propovaduit;
Bucura-te, ca din copilarie ai fost ales si chemat de Hristos;
Bucura-te, stalp al Bisericii mult luminos;
Bucura-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemanat;
Bucura-te, ca numele lui Hristos inaintea paganilor l-ai purtat;
Bucura-te, ca de la "fiul tunetului", dreapta credinta ai invatat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care Pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 2-lea:
Ales ai fost spre pastorire, cu sfatul tuturor Sfintilor Apostoli, unde cu ravna apostoleasca foarte te-ai ostenit si talantul cel dat tie l-ai inmultit. Faclie mult luminoasa in sfesnicul bisericii ai fost si pe multi i-ai invatat a canta lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Asezat-ai preafrumoasa randuiala de slavoslovie Biserica lui Hristos, asemenea cetelor ingeresti pe care singur le-ai vazut in a ta descoperire, cu buna cuviinta pe Dumnezeu slavoslovind; auzi-ne si pe noi care te laudam pe tine asa:
Bucura-te, al Siriei si al Antiohiei luminatorule;
Bucura-te, al asezamintelor apostolesti cu sfintenie pastratorule;
Bucura-te, desavarsitule slujitor al tinerilor lui Hristos;
Bucura-te, al Bisericii celei dreptmaritoare, sfesnic mult luminos;
Bucura-te, ca in Antiohia, ucenicii lui Hristos crestini s-au numit;
Bucura-te, ca pe poporul cel nou cu cuvantul si cu fapta l-ai povatuit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos pe tine te-ai jertfit;
Bucura-te, ca prin lumina vietii tale multe suflete ai luminat;
Bucura-te, ca prin usa adevarului in staulul lui Hristos ai intrat;
Bucura-te, ca prin tine turma lui Hristos pasune buna a aflat;
Bucura-te, ca pe tine cuvantatoarea turma foarte te-a ascultat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 3-lea:
Statut-ai, preafericite, ca o nicovala a Duhului, cu multa rabdare in fata tuturor necazurilor, a prigonitorilor care neincetat te loveau si pentru toate multumeai lui Dumnezeu, Care te intarea pe tine, spre a-I canta Lui: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Auzind imparatul Traian ca tu esti numit purtator de Dumnezeu, te-a intrebat pe tine: "Ce inseamna aceasta numire?". La care intrebare cu mare indrazneala i-ai raspuns si nedumeririi lui cu intelepciune i-ai descoperit taina; pentru care primeste, te rugam, si de la noi aceste smerite cantari:
Bucura-te, ca prin scurte cuvinte lui i-ai aratat;
Bucura-te, ca ce inseamna "purtator de Dumnezeu" pe el l-ai invatat;
Bucura-te, ca la intrebarea imparatului Traian ai raspuns luminat;
Bucura-te, ca pe imparatul Traian pentru a lui nedumerire l-ai mustrat;
Bucura-te, ca pe zeii lui cei mincinosi desertaciune i-ai aratat;
Bucura-te, ca Traian imparatul de a ta barbatie s-a minunat;
Bucura-te, ca Taina intruparii Cuvantului, lui Traian i-ai propovaduit;
Bucura-te, ca de mantuitoarele Patimi ale lui Hristos tu i-ai vorbit;
Bucura-te, ca si Preaslavita inviere a lui Hristos lui o ai vestit;
Bucura-te, ca minunile lui Dumnezeu inaintea imparatilor le-ai aratat;
Bucura-te, ca de furia lui Traian nu te-ai infricosat-
Bucura-te, ca in dreapta credinta ai ramas nemiscat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 4-lea:
Vazand imparatul Traian marea ta indrazneala si neclintirea de adevar, foarte s-a maniat pe tine, Marturisitorule al numelui lui Hristos, si spre inchisoarea temnitei te-a dat. Iar tu, fericite, cu mare bucurie ai primit hotararea lui si lui Hristos lauda I-ai dat, cantand: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Dupa a ta aruncare in temnita, Traian imparatul toata noaptea nu a putut dormi, socotind intru sine cu ce fel de moarte te va pierde; iar tu, patimitorule, iti gateai a ta inima spre a primi cu bucurie moartea pentru doritul tau Iisus. Deci, cu cuviinta si noi catre tine zicem asa:
Bucura-te, ca numele lui Iisus Hristos inaintea lui Traian cu mare indrazneala L-ai marturisit;
Bucura-te, ca de a ta barbatie si indrazneala a ramas uimit;
Bucura-te, caci cu ai sai sfetnici s-a sfatuit spre a ta pierzare;
Bucura-te, ca si tu cu mare sete asteptai moartea fara inspaimantare;
Bucura-te, ca auzind tu aceasta hotarare foarte te-ai bucurat;
Bucura-te, ca spre mancarea fiarelor pe tine te-au osandit;
Bucura-te, ca cei pastoriti de tine, auzind a ta osandire spre moarte, foarte s-au intristat;
Bucura-te, ca tu pe toti cu cuvinte de imbarbatare foarte i-ai mangaiat;
Bucura-te, ca de la Antiohia la Roma ai fost trimis fiarelor spre mancare;
Bucura-te, ca pe a ta cuvantatoare turma o ai binecuvantat la plecare;
Bucura-te, caci cu mare fierbinteala la a ta plecare, pentru Biserica te-ai rugat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 5-lea:
Tanguitu-s-a cu amar la a ta plecare din Antiohia, toata multimea binecredinciosilor, si pe tine, iubitul ei pastor, cu lacrimi te-a petrecut. Iar tu, preaintelepte, pe toti i-ai invatat sa nu slabeasca in dreapta credinta Si pentru toate sa dea slava lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Venit-au, dupa porunca imparateasca, zece ostasi aspri si nemilostivi, care cu mare manie legandu-te in Unturi, te-au dus la corabie; si asa, spre chinuri ai Jnceput a calatori. Iar crestinii cei binecredinciosi, cu Silinta inimii, te laudau, zicand asa:
Bucura-te, pastorul nostru cel bun si iubit;
Bucura-te, ca a ta calatorie spre cer acum a sosit;
Bucura-te, ca aceasta sfanta calatorie tu foarte o ai dorit;
Bucura-te, ca din Seleucia plecand, la Smirna ai sosit;
Bucura-te, ca tu acolo cu Sfantul Policarp te-ai intalnit;
Bucura-te, ca de vorbirea cu el tu foarte te-ai mangaiat;
Bucura-te, ca Fericitul Policarp ale tale lanturi le-a sarutat;
Bucura-te, ca preotii si clericii cu lacrimi au udat lanturile tale;
Bucura-te, ca multimea crestinilor, vazandu-te legat, se tanguia cu jale;
Bucura-te, ca multi, vazand lanturile tale, spre marturisire s-au imbarbatat;
Bucura-te, ca toti cu umilinta si cu dragoste te priveau cand de la ei ai plecat;
Bucura-te, ca a nu te uita in ale lor sfinte rugaciuni, pe toti i-ai rugat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 6-lea:
Arzand cu dorirea de a patimi pentru numele lui Hristos, foarte ai rugat prin scrisoare pe crestinii cei din Roma a nu pune piedica la a ta sfanta alergare si/ cu mare bucurie asteptand ziua chinuirii tale, cantai lui Dumnezeu lauda din inima: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Sfatuit-ai pe bunii crestini sa nu arate catre tine dragoste desarta, spre a te cruta si a te vedea viu cu trupul c* ma* vartos cu totii sa se roage spre a-ti darui tie Dumnezeu rabdare pana la sfarsit; iar noi, pacatosii, cinstind a ta sfanta dorire, zicem catre tine asa:
Bucura-te, patimitorule al bunei credinte, cel cu dor infocat;
Bucura-te, caci cu fierbinteala credintei tale lui Petru te-ai asemanat;
Bucura-te, ca asemenea lui Pavel, la Roma plecand, cu lanturi ai fost legat;
Bucura-te, ca pe feciorelnicul Evangheliei cu dragoste l-ai urmat;
Bucura-te, ca dulcetile acestui veac pe tine nu te-au biruit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Iisus Hristos intru feciorie ai vietuit;
Bucura-te, ca slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;
Bucura-te, ca slava vesnicelor bucurii ti-au fost tie mangaierea;
Bucura-te, ca pentru adevarata fericire, pururea te intareai cu darul;
Bucura-te, pastorule cel adevarat al turmei tale;
Bucura-te, ca in suferintele tale pe Duhul cel Sfant il aveai mangaietor;
Bucura-te, ca lui Iisus, Pastorul cel Mare, ai fost Urmator;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 7-lea:
Zis-ai, fericite, ca "de la Siria pana la Roma pe pamant si pe apa cu fiarele ma lupt", aratand prin aceasta cruzimea si salbaticia ostasilor celor pagani de a spori chinurile tale. Dar tu, rabdatorule de chinuri, multumeai lui Dumnezeu, Care te intarea in rabdare, si cantai: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Aratat-ai, omule al lui Dumnezeu, ca crestinatatea nu este numai un lucru al sfatuirii, ci mai ales al maririi de suflet si al suferintei pentru adevar; caci prin suferinta ai dovedit taria credintei. Te rugam, auzi-ne si pe noi, cei neputinciosi, care te laudam asa:
Bucura-te, ca tu ca cerbul spre izvoarele apelor, spre chinuire alergai;
Bucura-te, ca pe crestinii cei din Roma prin scrisori foarte ii rugai;
Bucura-te, caci asa le ziceai: Nimeni din voi sa nu indrazneasca!
Bucura-te, caci o dorire aveai, de la mancarea fiarelor sa nu te opreasca;
Bucura-te, caci pe toate cele de aici le-ai socotit desertaciune;
Bucura-te, ca moartea cea pentru Hristos ai socotit-o intelepciune;
Bucura-te, ca te-ai silit pe cat a fost cu putinta;
Bucura-te, ca de o mie de ori doreai sa mori dragostea credintei si pentru dreapta credinta;
Bucura-te; ca pe stapanitorul veacului de acum prin suferinta l-ai biruit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos rabdare ai avut pana la sfarsit;
Bucura-te, ca prin dragoste dumnezeiasca faptele credintei le-ai aratat;
Bucura-te, caci cu sete arzatoare in calea durrn nezeiestilor porunci ai alergat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 8-lea:
Purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, purtat-ai neincetat pe a ta limba numele lui Iisus Hristos; avut-ai de-a pururea in minte prezenta Lui iar in inima sete de dragostea Lui, prin care ganditor si simtitor il laudai pe El, strigand: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Calatorit-ai, Sfinte Mucenice, cu mare osteneala si necazuri prin Troada si Neapoli, apoi prin Filipopoli si Macedonia, sfatuind si intarind pe crestinii cei de acolo; iar noi nevrednicii, cinstind mucenicia ta si calatoria cea spre moarte, zicem asa:
Bucura-te, caci cu mare indrazneala, in legaturi fiind, cuvantul lui Dumnezeu l-ai marturisit;
Bucura-te, ca prin scrisoare, pe crestinii cei de acolo foarte i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe tine legat in lanturi te-au vazut, Pentru dragostea lui Hristos;
Bucura-te, caci crestinii cei din Macedonia cu inima indurerata te priveau;
Bucura-te, ca urmele sfintelor tale picioare cu lacrimi le sarutau;
Bucura-te, ca prin cuvintele tale ei tare s-au imbarbatat;
Bucura-te, ca pentru ei si pentru Hristos sufletul ti-ai pus;
Bucura-trtfa vie si cuvantatoare a lui Hristos Iisus;
Bucura-te, aparatorule al dreptei credinte prea infocat;
Bucura-te, patimitorule al lui Hristos cel mult incercat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 9-lea:
Trecut-ai, patimitorule, in a ta calatorie, pe marea Adriatica si a Tirului, sosind in Puteoli, unde cu mare dragoste ai fost intampinat de bunii crestini cei de acolo, pe care mult i-ai sfatuit sa fie tari si statornici in credinta lui Iisus Hristos si sa-I cante: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Ajuns-ai, purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, la Roma, unde, impreuna cu scrisorile imparatului te-au predat ostasii eparhului cetatii; iar dupa ce au citit scrisorile cu poruncile ce le dadea imparatul, atI pregatit fiarele spre a ta mancare. Noi, de aceasta aducandu-ne aminte, zicem asa:
Bucura-te, ca in toata Roma, vestea sosirii tale crestinii o au auzit;
Bucura-te, ca toti ziceau: Episcopul Siriei la noi a venit;
Bucura-te, caci crestinii in taina se adunau;
Bucura-te, caci cu bucurie si cu intristare de a ta venire vorbeau;
Bucura-te, ca in locul unde erai, cu totii s-au adunat;
Bucura-te, ca pe tine in lanturi, pentru Hristos, te-au vazut legat;
Bucura-te, caci ei au inteles ca spre mancarea fiarelor esti pregatit;
Bucura-te, ca aceasta intelegand cu inima lor, toti au patimit;
Bucura-te, caci cu a ta mancare de fiare, eparhul pe crestinii cei din Roma voia sa-i infricoseze;
Bucura-te, ca in temnita pentru Iisus Hristos erai tinut legat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 10-lea:
Adunatu-s-a mare multime de popor din toata cetatea Romei, auzind ca Episcopul Siriei va fi dat spre mancarea fiarelor. Iar tu, purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, avand in a ta inima pe Iisus Hristos, asteptai cu liniste si cu bucurie mult doritul tau ceas si prin neincetata rugaciune a inimii, ganditor strigai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Adusu-te-au ostasii in priveliste pe tine, preafericite, spre a te da fiarelor mancare. Implinitu-s-a a ta sfanta dorire, pentru care mai inainte ziceai- "Grau sunt si voiesc sa ma macin de dintii fiarelor spre a ma face paine dulce Preasfintei Treimi!", iar noi, smeritii, insotind ganditor a ta sfanta dorire, zicem asa:
Bucura-te, ca in priveliste spre mancarea fiarelor acum te-au adus;
Bucura-te, ca in acest ceas, in camara inimii tale vorbeai cu Iisus;
Bucura-te, ca leii flamanzi spre a ta mancare pregatiti erau;
Bucura-te, ca acum cu spaima si cu mirare privitorii asteptau;
Bucura-te, ca in acel moment tu cu sete dumnezeiasca i-ai asteptat;
Bucura-te, ca intrand in arena, catre popor cu mare glas ai strigat;
Bucura-te, ca in fata a toata multimea, adevarul l-ai aratat;
Bucura-te, ca pe Iisus Hristos L-ai marturisit luminat;
Bucura-te, ca pe El L-ai aratat ca este Dumnezeu adevarat;
Bucura-te, ca inca sfanta marturisire pe buze o aveai cand leii veneau spre tine urland;
Bucura-te, ca in acel minut leii pe tine te-au sfasiat;
Bucura-te, ca acum sfantul tau suflet spre cer a zburat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 11-lea:
Facutu-s-a mormant, sfantului tau trup, pantecele leilor, iar cerul camara preacurata s-a pregatit pentru fericitul tau suflet, unde ajungand, pururea pe Dulcele tau Iisus II vezi si acolo impreuna cu toate cetele Ingerilor si ale sfintilor II lauzi pe El, cantand: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Minune mare si preadorita s-a vazut la sfarsitul tau, Sfinte Mucenice Ignatie, caci leii mancand sfantul tau trup, dupa cum singur mult ai dorit, inima ta intreaga si neatinsa a ramas spre a se arata tuturor adevarul cel de tine marturisit; pentru care, noi, slavind dumnezeiasca Pronie, catre tine zicem asa:
Bucura-te, ca acum dorirea ta a luat sfarsit;
Bucura-te, ca acum, graule al lui Dumnezeu, dintii fiarelor te-au macinat;
Bucura-te, ca inima ta cea de Dumnezeu iubitoare, leii nu o au mancat;
Bucura-te, ca spre mustrarea necredinciosilor Dumnezeu pe ea o a pastrat;
Bucura-te, ca pe a ta inima paganii cu sabia in doua o au despicat;
Bucura-te, ca la despicarea inimii tale mare minune s-a aratat;
Bucura-te, ca pe amandoua partile inimii tale scris era preafrumos;
Bucura-te, caci cu slove de aur scria: Iisus Hristos;
Bucura-te, Ignatie, graul cel de Hristos semanat;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos de dintii fiarelor te-ai macinat;
Bucura-te, painea Marelui imparat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 12-lea:
Dar au ramas Bisericii lui Hristos unele din oasele tale pe care leii nu le-au mancat si, pe acestea ca pe o vistierie de mult pret adunandu-le, cu mare bucurie binecredinciosii le sarutau si pe Dumnezeu, Cel ce te-a intarit pe tine pana la sfarsit, II laudau, zicand: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Serafim pururea infierbantat de dragostea lui Dumnezeu ai fost tu pe pamant, dumnezeiescule Ignatie, marele nostru ierarh, cu duhul arzand de bucurie si cu cutremur Domnului slujind; pentru care si noi, nepriceputii, indraznim a te lauda pe tine, zicand:
Bucura-te, caci tu pe Dumnezeu din toata inima, cugetul si puterea ta L-ai iubit;
Bucura-te, caci tu cea dintai porunca prin a ta vietuire cu lucrul o ai implinit;
Bucura-te, ca inima, mintea si limba de-a pururea in rugaciune le aveai;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale cele de ioc, pururea cu duhul ardeai;
Bucura-te, ca prin ganditoarea rugaciune a inimu tale, dorul lui Dumnezeu pururea il aprindeai;
Bucura-te, ca prin uimire si robia mintii, in cer cu inima te suiai;
Bucura-te, ca prin limba ta, pururea numele lui Hristos ai purtat
Bucura-te, ca in inima ta pururea prezenta lui pumnezeu ai Pastrat;
Bucura-te, ca inima ta pururea dupa Dumnezeu a insetat;
Bucura-te, ca prin chinuri si moarte, pilda desavarsita turmei ai dat;
Bucura-te, ca spre moarte cu bucurie ai plecat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Coniacul al 13-lea:
O, preafericite arhiereule al lui Hristos, Ignatie, pe care, in bratele cele preasfinte, din copilarie Hristos te-a luat si care toata viata ta pe El in a ta inima L-ai purtat; te rugam sa mijlocesti pentru noi, pacatosii, catre Preainaltul Dumnezeu, ca sa dobandim mila si ajutorul Lui in toate zilele vietii, si in veacul cel viitor sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori).
Apoi se zice din nou Icosul intai si Condacul intai.
Viata Sfantului Ignatie
Traian, luând sceptrul împărăţiei romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfântul Ignatie, cel cu numele şi cu lucrul purtător de Dumnezeu, care a primit scaunul după Sfântul Evod şi care a fost după Sfântul Clit sau Climent, cel dintâi episcop al Romei.
Se povesteşte despre acest sfânt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea când era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia într-acea vreme cu oamenii pe pământ şi învăţa pe popoare despre împărăţia lui Dumnezeu, atunci şi părinţii acestui prunc, stând acolo aproape în popor şi ascultând cuvintele cele dumnezeieşti din gura Mântuitorului şi având cu dânşii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dânşii şi, chemând la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzându-l, l-a luat pe mâini zicând: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi că pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte.
Pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu şi pentru aceasta că şi el purta pe Dumnezeu în inima şi în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor şi împăraţilor.
Sfântul Ignatie_a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. După aceasta cu sfatul tuturor Sfinţilor Apostoli s-a aşezat episcop al Antiohiei, unde a început a se spune mai întâi numele de creştin. Luând el ocârmuirea Bisericii, cu multe osteneli şi sudori semăna propovăduirea bunei-credinţe, arătând întru totul râvna apostolească.
Acest sfânt ierarh a aşezat în biserică să se cânte dumnezeieştile cântări în două cete, asemănându-le cetelor îngereşti. Fiind el întru vedenie şi învrednicindu-se de vederea dumnezeieştii descoperiri, a văzut cetele îngereşti cântând astfel. Adică atunci când cântă o ceată, cealaltă tăcea, iar când cântă cealaltă, cea dintâi ascultă. După ce săvârşea aceea cântarea sa, începea cealaltă şi aşa neîncetat preamăreau pe Preasfânta Treime. Văzând aceasta Sfântul Ignatie întru descoperire, a pus orânduiala aceasta, mai întâi în Biserica Antiohiei şi de acolo au luat toate Bisericile acea orânduială frumoasă. Acest arhiereu era purtător de Dumnezeu, bun îndreptător al orânduielilor bisericeşti şi desăvârşit slujitor al Tainelor lui Hristos; iar mai pe urmă s-a sfârşit ca mucenic, fiind dat spre mâncarea fiarelor, despre care ne va arăta cuvântul ce ne stă înainte.
Împăratul Traian având mare război cu sciţii, a dobândit biruinţă asupra lor şi a voit pentru aceea să mulţumească necuraţilor idoli cu jertfe, prin toată împărăţia sa, părându-i-se că a biruit cu ajutorul lor şi-i rugă pe dânşii ca să chivernisească oştile sale şi împărăţia. Atunci s-a ridicat cu multă prigoană asupra creştinilor, pentru că a fost înştiinţat că aceştia nu mai aduc jertfă zeilor şi-i hulesc, arătând înşelăciunea lor. Pentru aceea a poruncit ca pretutindeni să omoare pe creştinii care nu se supun poruncii lui.
Mergând Traian la alt război împotriva perşilor, s-a întâmplat a trece prin Antiohia şi a fost pârât către dânsul şi Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, că cinsteşte ca pe un Dumnezeu, pe Hristos cel osândit de Pilat spre moarte şi răstignit pe Cruce şi că aşează legi pentru păzirea fecioriei, pentru trecerea cu vederea a bogăţiilor şi a tuturor celor ce sunt spre dulceaţa vieţii.
Acestea auzindu-le Traian, a chemat pe Sfântul Ignatie şi în faţa suitei sale i-a zis: "Tu eşti cel ce te numeşti purtător de Dumnezeu, care te împotriveşti poruncilor noastre şi răzvrăteşti toată Antiohia, ducând-o pe urma Hristosului tău?" Dumnezeiescul Ignatie a zis: "Eu sunt". Iar împăratul l-a întrebat: "Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?". Sfântul i-a răspuns: "Cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu". Dar împăratul a zis: "Oare tu porţi în tine însuţi pe Hristosul tău?". Sfântul a răspuns: "Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălăşui întru dânşii şi voi umbla". Împăratul a zis: "Dar de noi ce crezi? Nu ţi se pare că purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noştri şi-i avem pe aceia ajutători asupra vrăjmaşilor?" Purtătorul de Dumnezeu a răspuns: "Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei! Căci unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfiră, coroana şi scaunul împărăţiei tale".
Împăratul a zis: "Lasă acestea ce grăieşti Ignatie şi ia seama la cuvintele mele de voieşti a te face plăcut mie şi a fi ridicat în cinstea prietenilor mei. Apoi să aduci împreună cu noi jertfă zeilor noştri şi îndată vei fi la noi arhiereu al marelui Die şi te vei chema părinte al suitei noastre". Răspuns-a sfântul: "Ce trebuinţă am eu a fi arhiereu al lui Die, când sunt arhiereul lui Hristos, Căruia în toată ziua îi aduc jertfă de laudă şi mă sârguiesc să mă jertfesc cu totul Aceluia şi să mă asemăn morţii Lui celei de bună voie". Zis-a împăratul: "Cui voieşti a te jertfi pe tine? Aceluia care a fost pironit pe cruce de Pilat din Pont?"
Sfântul a răspuns: "Aceluia să-I fiu jertfă, Care a pironit păcatul pe cruce, a sfărâmat pe diavol, aflătorul păcatului şi a zdrobit cu crucea toată puterea lui". Zis-a împăratul: "Mi se pare, o! Ignatie, că nu ai minte sănătoasă şi judecată dreaptă. Căci nu te-ai fi înşelat aşa cu scripturile cele creştineşti dacă ai fi priceput bine cât de bun lucru este a te supune poruncilor împărăteşti şi, împreună cu toţii, a aduce jertfă zeilor". Purtătorul de Dumnezeu, luând mai multă îndrăzneală, a zis: "Chiar de mă vei da fiarelor spre mâncare, chiar pe cruce de mă vei răstigni şi sabiei şi focului de mă vei da, niciodată nu voi jertfi diavolilor, nici nu mă tem de moarte, nici nu caut bunătăţile cele vremelnice ale vieţii acesteia de acum, ci numai pe cele veşnice le doresc şi în tot chipul mă îngrijesc ca să trec către Hristos, Dumnezeul meu, Care a voit a muri pentru mine".
Atunci suita, vrând să mustre pe Sfântul Ignatie pentru rătăcire, a zis: "Iată, tu zici că Hristos a murit; deci cum poate cel mort a ajuta cuiva şi încă Acela care a murit cu moarte defăimată? Zeii noştri sunt fără moarte şi grăiesc". Iar purtătorul de Dumnezeu a zis: "Domnul şi Dumnezeul meu Iisus Hristos S-a făcut om pentru noi şi pentru mântuirea noastră. El a voit a pătimi pe cruce, moarte şi îngropare, apoi a înviat a treia zi, surpând şi stricând puterea vrăjmaşului şi S-a înălţat la cer, de unde S-a pogorât; iar pe noi din cădere sculându-ne şi iarăşi ducându-ne în rai, din care am fost scoşi, ne-a dăruit mai multe bunătăţi, decât cele ce am avut întâi. Însă dintre zeii cei cinstiţi de voi, niciunul n-a făcut ceva asemenea, fiind răi şi nelegiuiţi, făcând multe fapte de pierzare şi lăsând puţină credinţă oamenilor celor fără de minte. După aceea, luându-se acoperământul înşelăciunii, s-au cunoscut ce au fost, cum s-au dus rău din viaţa aceasta şi s-au dat morţii celei veşnice, pentru pierderea multora. Die, cel dintâi zeu al vostru, s-a îngropat în Creta, iar Asclipie, a pierit fiind lovit de fulger. Mormântul Venerei se spune că este în Pafa, iar Eraclie a fost ars cu foc. Căci, fiind răi, au dobândit acel sfârşit de care au fost vrednici".
Acestea fiind grăite de Sfântul Ignatie şi împăratul cu suita temându-se ca să nu se dea de ruşine zeii lor cu mai multe cuvinte de ale lui, a poruncit să-l ducă în temniţă. Iar împăratul toată noaptea aceea n-a dormit, cugetând cu ce fel de munci să-l pedepsească pe Sfântul Ignatie. Şi a socotit să-l osândească spre mâncarea fiarelor, căci i se părea acea moarte că este cea mai cumplită. Deci, dimineaţa a spus aceasta suitei şi toţi l-au sfătuit aşa, însă au zis să nu-l dea fiarelor în Antiohia, ca să nu se facă mai slăvit între cetăţenii săi, primind sfârşit mucenicesc pentru credinţa sa, că nu cumva şi alţii, privind la dânsul, să se întărească în credinţă. Pentru aceea ziceau că i se cade să fie dus la Roma legat şi acolo să se dea spre mâncarea fiarelor, ca astfel, ostenindu-se de lungimea drumului, mai grea pedeapsă să primească. Romanii să nu ştie cine este, ci, ca un tâlhar pierind, să nu rămână după dânsul nici o pomenire.
Acest sfat a plăcut împăratului şi a dat asupra Sfântului Ignatie hotărâre de moarte, ca să fie dat spre mâncarea fiarelor în Roma, în vreme de praznic, înaintea adunării poporului. Astfel s-a osândit sfântul de păgâni, ca să fie privelişte a îngerilor şi a oamenilor.
Luând asupra sa acest răspuns, purtătorul de Dumnezeu Ignatie, cu glas mare a mulţumit lui Dumnezeu şi cu mulţumire primea lanţurile cu care îl legau. Împăratul a mers cu oştile sale la război, iar dumnezeiescul pătimitor, cu lanţuri grele fiind legat şi fiind dat la zece ostaşi aspri şi nemilostivi, era dus la Roma. Ieşind din Antiohia mult s-a rugat pentru Biserică şi şi-a încredinţat lui Dumnezeu turma să. Plângeau pentru dânsul credincioşii şi se tânguiau cu amar, iar alţii, care cu multă dragoste fiind legaţi de dânsul, mergeau cu el în cale.
Venind ostaşii cu sfântul în Seleucia, s-au suit în corabie şi de acolo plutind au sosit în Smirna. Acolo a sărutat pe dumnezeiescul apostol, Sfântul Policarp, episcopul Smirnei şi s-a mângâiat împreună cu dânsul în vorbe de Dumnezeu insuflate, bucurându-se de legăturile sale şi înfrumuseţându-se cu lanţurile. Pentru că ce împodobire mai bună putea să-i fie lui, decât acele lanţuri, cu care era înfăşurat pentru Domnul său? Apoi s-a sărutat şi cu ceilalţi episcopi, preoţi şi diaconi, căci s-au adunat la dânsul mulţi de pe la bisericile Asiei şi de prin alte cetăţi, vrând să-l vadă şi dorind să audă dumnezeieştile cuvinte care ieşeau din gura lui. Sfântul le zise să se roage pentru dânsul, ca mai curînd să fie dezlegat prin dinţii fiarelor din legătura cea trupească şi să se arate Domnului său cel dorit.
Apoi, văzându-i pe dânşii foarte tulburaţi şi nerăbdînd despărţirea lui, s-a temut că nu cumva şi credincioşii ce sunt în Roma să se tulbure şi să nu sufere a fi dat spre mâncarea fiarelor. Căci atunci îi vor face lui împiedicare, dacă cumva şi-ar pune mâinile asupra acelora cărora era poruncit ca să-l dea spre mâncarea fiarelor şi astfel îi vor închide lui uşa cea deschisă a muceniciei şi a morţii celei preadorite.
Deci a socotit să trimită la dânşii scrisoare, poftindu-i ca şi aceia să se roage pentru dânsul şi să nu i se facă împiedicare de la alegerea lui cea mucenicească, ci prin fiare să fie dezlegat şi să treacă la preaiubitul său Stăpân. Şi a scris aşa: "Ignatie, care este şi purtător de Dumnezeu, scrie Bisericii celei miluite cu mărirea Tatălui celui Preaînalt şi a lui Iisus Hristos, a Unuia Născut Fiului Său, Bisericii iubite şi luminate cu voia Celui ce a voit toate după dragostea lui Iisus Hristos, Dumnezeului nostru; biserică ce este întâi în ţara romanilor şi care este vrednică de Dumnezeu, vrednică de cuviinţă, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de dobândire, vrednică de curăţenie, care mai întâi este în dragoste, numită cu numele lui Hristos, numită cu nume de Părinte, pe care o şi sărut întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Părintelui ceresc, fiilor celor uniţi după trup şi după duh cu porunca Lui, celor plini de darul lui Dumnezeu fără îndoială şi păziţi de orice credinţă străină, fără de prihană întru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să se bucure:
1) Fiindcă m-am rugat lui Dumnezeu, am dobândit a vedea feţele voastre cele vrednice de vedere. Legat fiind întru Iisus Hristos, nădăjduiesc a vă săruta, dacă va fi voia lui Dumnezeu, ca să mă învrednicesc aşa până în sfârşit. Începutul este bine economisit, dacă voi dobândi darul ca să-mi câştig moştenirea fără împiedicare. Căci mă tem de dragostea voastră, să nu mă împiedice de la aceasta. Că vouă este lesnicios lucru a face ceea ce voiţi voi, iar mie greu îmi este a dobândi pe Dumnezeu, dacă voi mă veţi cruţa.
2) Nu voiesc ca voi să plăceţi oamenilor, ci lui Dumnezeu, precum îi şi plăceţi. Eu niciodată nu voi avea o vreme bună ca aceasta pentru a câştiga pe Dumnezeu, nici voi nu puteţi a arăta un lucru mai bun decât dacă veţi tăcea. Că dacă veţi tăcea şi nu veţi vorbi despre mine, eu mă voi face al lui Dumnezeu, iar dacă veţi iubi trupul meu, iarăşi voi fi alergând. Mai mult nu puteţi a-mi da, decât a mă jertfi lui Dumnezeu, până încă jertfelnicul este gata. Cu dragoste să cântaţi Tatălui întru Iisus Hristos, căci pe episcopul Siriei l-a învrednicit Dumnezeu a se afla la apus, fiind trimis de la răsărit. Bine este a apune eu din lume, că întru Dumnezeu să răsar.
3) Niciodată n-aţi pizmuit pe nimeni, ci pe alţii aţi învăţat. Şi eu voiesc ca cele ce învăţaţi, să le şi faceţi. Deci mie să-mi cereţi putere şi dinlăuntru şi dinafară, că nu numai să zic, ci să şi voiesc; că nu numai să mă numesc creştin, ci să fiu şi în faptă. Că dacă mă voi afla aşa, voi putea fi credincios. Nimic din cele ce se arată este veşnic. Cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veşnice, pentru că Dumnezeul nostru Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veşnic. Creştinătatea este lucru nu numai al sfătuirii, ci şi al mărimei de suflet. Când creştinul cu adevărat se urăşte de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea. Petreceţi întru dragostea Mea.
4) Eu scriu Bisericilor şi poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi opri. Rogu-vă să nu aveţi către mine dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putinţă a câştiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine aţiţaţi pe fiare ca să mi se facă mormânt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, când nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine că, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru şi Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sunt apostoli, iar eu osândit; aceia slobozi, iar eu până acum sunt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos şi voi învia întru El. Acum învăţ când sunt legat, ca nimic lumesc sau deşert să poftesc.
5) De la Siria până la Roma cu fiare mă lupt pe pământ şi pe mare, noaptea şi ziua, legat fiind cu zece leoparzi, care este o ceată de ostaşi şi care din ce în ce mai răi se fac. Însă în neîndreptăţirile lor mai mult mă învăţ, dar nu dintr-acestea mă îndreptez. O! de-aş dobândi fiarele cele pregătite mie, pe care le voi zădărî, ca degrabă să mă mănânce, nu precum s-a întâmplat altora, de care, temându-se, nu s-au atins. Şi, deşi ele nu vor voi, eu le voi sili. Iertaţi-mă, eu cunosc ce-mi este de folos. Acum încep a mă face ucenic. Nimic din cele văzute şi din cele nevăzute să nu-mi pizmuiască, ca pe Iisus Hristos să-L dobândească. Foc şi cruce adunării de fiare, tăieturi, despărţiri, risipiri ale oaselor, tăieri ale mădularelor, măcinături a tot trupul, munci rele ale diavolului să vină asupra mea, numai pe Iisus Hristos să-L dobândesc.
6) Nimic nu-mi vor folosi cele înveselitoare ale lumii, nici împărăţiile acestui veac. Mai bine îmi este a muri pentru Iisus Hristos, decât a împărăţi peste toate marginile pământului. Căci ce va folosi omul, de ar câştiga toată lumea, iar sufletul său îl va pierde? Pe Acela îl caut, care pentru noi a murit. Pe Acela îl voiesc, Care pentru noi a înviat. El dobânda îmi este. Iertaţi-mă, fraţilor, să nu mă împiedicaţi de a trăi, căci viaţa este a fi cu Hristos. Să nu-mi doriţi a muri; căci moarte este viaţa cea fără de Hristos. Pe cel ce voieşte să fie al lui Dumnezeu, să nu-l despărţiţi. Lăsaţi-mă să iau lumină curată; acolo ducându-mă, voi fi om al lui Dumnezeu. Daţi-mi voie ca să mă fac următor al patimei Dumnezeului meu. Dacă cineva pe Dânsul în sine Îl are, să înţeleagă ceea ce voiesc eu şi să-mi fie milostiv, ştiind cele ce mă ţin pe mine.
7) Stăpânitorul acestui veac voieşte să mă răpească şi să-mi strice judecata mea cea pentru Dumnezeu. Deci nimeni din voi să nu-i ajute, ci mai vârtos ai mei să vă faceţi, ca să fiţi fii ai Dumnezeului meu. Nu vă lăudaţi cu numele lui Iisus Hristos, iar lumea să o poftiţi. Zavistia între voi să nu locuiască. Chiar dacă aş fi de faţă, v-aş ruga să nu vă plecaţi mie, ci mai vârtos pentru cele ce vă scriu să vă plecaţi. Viu fiind, vă scriu această, dorind să mor. A mea dorinţă s-a răstignit şi nu este întru mine foc iubitor de materie, ci apă vie şi care grăieşte în mine, zicându-mi: Vino la Tatăl. Nu mă îndulcesc cu hrană stricăcioasă, nici cu dezmierdările acestei vieţi. Pâinea lui Dumnezeu voiesc, pâine cerească doresc, pâinea vieţii, care este trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, al Celui ce a fost mai pe urmă din seminţia lui Avraam şi a lui David. Băutura lui Dumnezeu voiesc, adică sângele Lui, care este dragoste nestricăcioasă şi viaţă de-a pururea vie.
8) Nu voiesc a trăi după om şi aceasta va fi dacă voi veţi voi. Voiţi ca şi voi să fiţi primiţi? Puţine cer de la voi: credeţi-mi mie. Iar Iisus Hristos vă va arăta aceasta, cu adevărat zis, căci El este gura cea nemincinoasă, prin care Tatăl a grăit cu adevărat. Cereţi pentru mine ca să dobândesc acestea. Nu după trup am scris vouă, ci după voia lui Dumnezeu. Dacă voi pătimi, dovedeşte că aţi voit voi; dacă voi fi lepădat, apoi voi m-aţi urât.
9) Pomeniţi în rugăciunea voastră biserica cea din Siria, care în locul meu are ca păstor pe Dumnezeu. Singur Iisus Hristos şi dragostea voastră să o cerceteze pe dânsa. Iar eu mă şi ruşinez a mă numi dintre cei de acolo. Căci nu sunt vrednic, fiind cel mai de pe urmă al lor şi lepădătură, însă voi fi miluit, dacă pe Dumnezeu voi dobândi. Vă sărută pe voi duhul meu şi dragostea bisericilor, care m-au primit în numele lui Iisus Hristos, căci toţi fraţii, în calea mea cea trupească, m-au petrecut din cetate în cetate.
10) Scriu vouă acestea din Smirna, prin efesenii cei vrednici de fericire. Şi este împreună cu mine, cu alţi mulţi şi Crocos, numele cel dorit. Pe cei ce au venit mai înainte de mine, de la Siria la Roma, spre slava lui Dumnezeu, cred că i-aţi cunoscut. Să le arătaţi că aproape sunt şi eu, că toţi sunt vrednici lui Dumnezeu şi vouă, pe care se cuvine că întru toate să-i odihniţi. Am scris această, în ziua cea mai înainte de nouă calende ale lui septembrie, care este în douăzeci şi trei ale lunii august. Fiţi sănătoşi până în sfârşit, întru răbdarea lui Iisus Hristos. Amin".
Această scrisoare a trimis-o înaintea sa în Roma şi, după puţină vreme, a ieşit şi el din Smirna, dus fiind de ostaşi. Şi, venind în Troada şi în Neapoli, au trecut pe jos prin Filipopoli şi Macedonia, cercetând bisericile cele din cale, învăţând, sfătuind şi întărind pe fraţii cei neputincioşi şi poruncind tuturor să fie deştepţi şi treji. După ce a trecut Epirul şi a plutit pe Marea Adriatică şi a Tirului, a sosit în Putioli, unde a fost primit cu dragoste de ostaşii şi de credincioşii ce erau acolo. De acolo a venit în Roma şi s-a dat în grija eparhului cetăţii, împreună cu scrisorile cele împărăteşti. Iar acela, văzând pe purtătorul de Dumnezeu şi citind scrisoarea împărătească, îndată a poruncit să pregătească fiarele şi, sosind o zi de praznic, a adus pe sfântul în privelişte, unde s-a adunat toată cetatea. Căci a străbătut vestea despre dânsul, cum că episcopul Siriei se va da să fie mâncat de fiare.
Sfântul Ignatie adus în mijlocul priveliştii s-a întors către popor cu suflet bărbătesc şi cu faţa luminată şi binevoind acea moarte de ocară primită pentru Hristos, cu mare glas a strigat: "Bărbaţi romani, care priviţi la această nevoinţă a mea, să ştiţi că nu pentru oarecare facere de rău primesc această muncă, nici pentru oarecare nelegiuire sunt osândit la moarte. Ci numai pentru singur Dumnezeul meu, de a cărui dragoste sunt cuprins şi pe Care fără de saţ Îl doresc, căci sunt grâu al Lui şi voiesc să mă macin prin dinţii fiarelor, ca să mă fac Lui pâine curată". Acestea zicând sfântul, au venit asupra lui leii, care îndată l-au sfâşiat şi l-au mâncat rămânând numai oasele.
Deci s-a împlinit dorinţa sfântului care a voit că fiarele să fie mormânt al trupului său, Dumnezeu voind aşa, după dorinţa plăcutului Său. Pentru că putea să astupe gurile fiarelor înaintea lui, ca şi înaintea lui Daniil în groapă şi înaintea Teclei în privelişte, pentru slavă numelui Său cel sfânt. Însă n-a făcut aceasta, voind mai bine a împlini dorinţa şi cererea robului Său, decât a preamări puterea Sa cea mare.
În acest chip a fost sfârşitul Sfântului Ignatie, în acest fel nevoinţa lui, căci aşa a fost dragostea lui către Dumnezeu. Risipindu-se adunarea aceea, credincioşii care erau în Roma, către care el scrisese din Smirna şi cei ce veniseră cu dânsul, care se tânguiau nemângâiaţi după dânsul, au adunat oasele lui cele rămase şi le-au pus cu cinste în loc însemnat, afară din cetate, în douăzeci de zile ale lunii decembrie. Apoi, multe zile plângând credincioşii pentru despărţirea lui, şezând lângă mormânt, lăudându-l cu psalmi şi cu cântări, Sfântul Ignatie li s-a arătat lor noaptea şi pe fiecare dintre ei, cuprinzînd-i, îi mângâia în mâhnirea sufletului lor. Altora iarăşi li s-a arătat, rugându-se pentru cetate şi asudând, ca şi cum ar fi fost întru multe nevoinţe şi osteneli.
Înştiinţându-se împăratul Traian de sfârşitul Sfântului Ignatie şi de tăria sufletului său cea cu bărbăţie, cum fără temere şi cu bucurie a mers la moarte pentru Dumnezeul său, i-a părut rău de dânsul. Şi, auzind de creştini că sunt oameni buni şi blânzi, vieţuind cu înfrânare, iubind curăţenia, ferindu-se de toate lucrurile cele rele şi având viaţă fără de prihană, iar împărăţiei lui cu nimic nu se împotrivesc - numai cu aceasta că nu voiesc să aibă mulţi dumnezei, ci numai singur pe Hristos cinstesc, a poruncit să nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să vieţuiască în pace. După aceasta, au fost aduse cinstitele moaşte ale Sfântului Ignatie în Antiohia, cu mare cinste, spre apărarea cetăţii şi tămăduirea celor bolnavi, spre bucuria turmei sale şi întru slava lui Dumnezeu în Treime, Celui lăudat de toţi, în veci. Amin.
*
Povestesc oarecare despre acest Sfânt Ignatie, purtătorul de Dumnezeu şi acestea: Când era adus spre mâncarea fiarelor şi avea neîncetat în gura lui numele lui Iisus Hristos, l-au întrebat păgânii pentru ce pomeneşte neîncetat cu gura sa acel nume? Sfântul a răspuns că are în inima sa scris acel nume al lui Iisus Hristos, iar cu buzele mărturiseşte pe Acela, pe Care de-a pururea Îl poartă în inimă. După aceasta, sfântul fiind mâncat de fiare, lângă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă, nemâncata de fiare. Aflîndu-o necredincioşii şi aducându-şi aminte de cuvintele Sfântului Ignatie, au despicat-o în două, vrând să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea Ignatie. Şi au aflat înăuntru pe amândouă părţile scris cu litere de aur: Iisus Hristos.
Astfel Sfântul Ignatie, cu numele şi cu fapta a fost purtător de Dumnezeu, având în inima sa de-a pururea pe Hristos Dumnezeu, cu mintea cea de Dumnezeu gânditoare, scris ca şi cu un condei.
Acatistul Sfantului Ignatie Teoforul
Dupa obisnuitul inceput, se zice:
Troparul Sfantului Ignatie Teoforul:
Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, prin suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta cuvantul adevarului drept invatand si prin credinta rabdand pana la sange, Sfintite Mucenice Ignatie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.
Condacul 1:
Sosit-a astazi bucurie si mangaiere tuturor drept-credinciosilor crestini la praznuirea dumnezeiescului Ierarh si Mucenic Ignatie, pe care din copilarie Mantuitorul in prea sfintele Sale brate l-a luat si l-a purtat si a carui fericita inima salas Cuvantului s-a aratat. Pe acesta toti, cu evlavie cinstindu-l, asa sa strigam: Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorul care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Icosul 1:
Ingereasca viata pe pamant ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu vapaia dragostei lui Hristos inima ta aprinzand, cu gura si cu limba, in toata vremea si locul, slavoslovind; pentru care si noi te laudam, zicand:
Bucura-te, al ierarhilor si mucenicilor mare soare;
Bucura-te, adevaratule lucrator al rugaciunilor celor gandite;
Bucura-te, salasule cuvantator, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat;
Bucura-te, biserica vie a Marelui imparat;
Bucura-te, ca si pe a ta inima jertfa lui Dumnezeu o ai sfintit;
Bucura-te, caci cu inima crezand, cu gura pe Hristos la aratare luminat L-ai propovaduit;
Bucura-te, ca din copilarie ai fost ales si chemat de Hristos;
Bucura-te, stalp al Bisericii mult luminos;
Bucura-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemanat;
Bucura-te, ca numele lui Hristos inaintea paganilor l-ai purtat;
Bucura-te, ca de la "fiul tunetului", dreapta credinta ai invatat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care Pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 2-lea:
Ales ai fost spre pastorire, cu sfatul tuturor Sfintilor Apostoli, unde cu ravna apostoleasca foarte te-ai ostenit si talantul cel dat tie l-ai inmultit. Faclie mult luminoasa in sfesnicul bisericii ai fost si pe multi i-ai invatat a canta lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Asezat-ai preafrumoasa randuiala de slavoslovie Biserica lui Hristos, asemenea cetelor ingeresti pe care singur le-ai vazut in a ta descoperire, cu buna cuviinta pe Dumnezeu slavoslovind; auzi-ne si pe noi care te laudam pe tine asa:
Bucura-te, al Siriei si al Antiohiei luminatorule;
Bucura-te, al asezamintelor apostolesti cu sfintenie pastratorule;
Bucura-te, desavarsitule slujitor al tinerilor lui Hristos;
Bucura-te, al Bisericii celei dreptmaritoare, sfesnic mult luminos;
Bucura-te, ca in Antiohia, ucenicii lui Hristos crestini s-au numit;
Bucura-te, ca pe poporul cel nou cu cuvantul si cu fapta l-ai povatuit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos pe tine te-ai jertfit;
Bucura-te, ca prin lumina vietii tale multe suflete ai luminat;
Bucura-te, ca prin usa adevarului in staulul lui Hristos ai intrat;
Bucura-te, ca prin tine turma lui Hristos pasune buna a aflat;
Bucura-te, ca pe tine cuvantatoarea turma foarte te-a ascultat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 3-lea:
Statut-ai, preafericite, ca o nicovala a Duhului, cu multa rabdare in fata tuturor necazurilor, a prigonitorilor care neincetat te loveau si pentru toate multumeai lui Dumnezeu, Care te intarea pe tine, spre a-I canta Lui: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Auzind imparatul Traian ca tu esti numit purtator de Dumnezeu, te-a intrebat pe tine: "Ce inseamna aceasta numire?". La care intrebare cu mare indrazneala i-ai raspuns si nedumeririi lui cu intelepciune i-ai descoperit taina; pentru care primeste, te rugam, si de la noi aceste smerite cantari:
Bucura-te, ca prin scurte cuvinte lui i-ai aratat;
Bucura-te, ca ce inseamna "purtator de Dumnezeu" pe el l-ai invatat;
Bucura-te, ca la intrebarea imparatului Traian ai raspuns luminat;
Bucura-te, ca pe imparatul Traian pentru a lui nedumerire l-ai mustrat;
Bucura-te, ca pe zeii lui cei mincinosi desertaciune i-ai aratat;
Bucura-te, ca Traian imparatul de a ta barbatie s-a minunat;
Bucura-te, ca Taina intruparii Cuvantului, lui Traian i-ai propovaduit;
Bucura-te, ca de mantuitoarele Patimi ale lui Hristos tu i-ai vorbit;
Bucura-te, ca si Preaslavita inviere a lui Hristos lui o ai vestit;
Bucura-te, ca minunile lui Dumnezeu inaintea imparatilor le-ai aratat;
Bucura-te, ca de furia lui Traian nu te-ai infricosat-
Bucura-te, ca in dreapta credinta ai ramas nemiscat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 4-lea:
Vazand imparatul Traian marea ta indrazneala si neclintirea de adevar, foarte s-a maniat pe tine, Marturisitorule al numelui lui Hristos, si spre inchisoarea temnitei te-a dat. Iar tu, fericite, cu mare bucurie ai primit hotararea lui si lui Hristos lauda I-ai dat, cantand: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Dupa a ta aruncare in temnita, Traian imparatul toata noaptea nu a putut dormi, socotind intru sine cu ce fel de moarte te va pierde; iar tu, patimitorule, iti gateai a ta inima spre a primi cu bucurie moartea pentru doritul tau Iisus. Deci, cu cuviinta si noi catre tine zicem asa:
Bucura-te, ca numele lui Iisus Hristos inaintea lui Traian cu mare indrazneala L-ai marturisit;
Bucura-te, ca de a ta barbatie si indrazneala a ramas uimit;
Bucura-te, caci cu ai sai sfetnici s-a sfatuit spre a ta pierzare;
Bucura-te, ca si tu cu mare sete asteptai moartea fara inspaimantare;
Bucura-te, ca auzind tu aceasta hotarare foarte te-ai bucurat;
Bucura-te, ca spre mancarea fiarelor pe tine te-au osandit;
Bucura-te, ca cei pastoriti de tine, auzind a ta osandire spre moarte, foarte s-au intristat;
Bucura-te, ca tu pe toti cu cuvinte de imbarbatare foarte i-ai mangaiat;
Bucura-te, ca de la Antiohia la Roma ai fost trimis fiarelor spre mancare;
Bucura-te, ca pe a ta cuvantatoare turma o ai binecuvantat la plecare;
Bucura-te, caci cu mare fierbinteala la a ta plecare, pentru Biserica te-ai rugat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 5-lea:
Tanguitu-s-a cu amar la a ta plecare din Antiohia, toata multimea binecredinciosilor, si pe tine, iubitul ei pastor, cu lacrimi te-a petrecut. Iar tu, preaintelepte, pe toti i-ai invatat sa nu slabeasca in dreapta credinta Si pentru toate sa dea slava lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Venit-au, dupa porunca imparateasca, zece ostasi aspri si nemilostivi, care cu mare manie legandu-te in Unturi, te-au dus la corabie; si asa, spre chinuri ai Jnceput a calatori. Iar crestinii cei binecredinciosi, cu Silinta inimii, te laudau, zicand asa:
Bucura-te, pastorul nostru cel bun si iubit;
Bucura-te, ca a ta calatorie spre cer acum a sosit;
Bucura-te, ca aceasta sfanta calatorie tu foarte o ai dorit;
Bucura-te, ca din Seleucia plecand, la Smirna ai sosit;
Bucura-te, ca tu acolo cu Sfantul Policarp te-ai intalnit;
Bucura-te, ca de vorbirea cu el tu foarte te-ai mangaiat;
Bucura-te, ca Fericitul Policarp ale tale lanturi le-a sarutat;
Bucura-te, ca preotii si clericii cu lacrimi au udat lanturile tale;
Bucura-te, ca multimea crestinilor, vazandu-te legat, se tanguia cu jale;
Bucura-te, ca multi, vazand lanturile tale, spre marturisire s-au imbarbatat;
Bucura-te, ca toti cu umilinta si cu dragoste te priveau cand de la ei ai plecat;
Bucura-te, ca a nu te uita in ale lor sfinte rugaciuni, pe toti i-ai rugat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 6-lea:
Arzand cu dorirea de a patimi pentru numele lui Hristos, foarte ai rugat prin scrisoare pe crestinii cei din Roma a nu pune piedica la a ta sfanta alergare si/ cu mare bucurie asteptand ziua chinuirii tale, cantai lui Dumnezeu lauda din inima: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Sfatuit-ai pe bunii crestini sa nu arate catre tine dragoste desarta, spre a te cruta si a te vedea viu cu trupul c* ma* vartos cu totii sa se roage spre a-ti darui tie Dumnezeu rabdare pana la sfarsit; iar noi, pacatosii, cinstind a ta sfanta dorire, zicem catre tine asa:
Bucura-te, patimitorule al bunei credinte, cel cu dor infocat;
Bucura-te, caci cu fierbinteala credintei tale lui Petru te-ai asemanat;
Bucura-te, ca asemenea lui Pavel, la Roma plecand, cu lanturi ai fost legat;
Bucura-te, ca pe feciorelnicul Evangheliei cu dragoste l-ai urmat;
Bucura-te, ca dulcetile acestui veac pe tine nu te-au biruit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Iisus Hristos intru feciorie ai vietuit;
Bucura-te, ca slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;
Bucura-te, ca slava vesnicelor bucurii ti-au fost tie mangaierea;
Bucura-te, ca pentru adevarata fericire, pururea te intareai cu darul;
Bucura-te, pastorule cel adevarat al turmei tale;
Bucura-te, ca in suferintele tale pe Duhul cel Sfant il aveai mangaietor;
Bucura-te, ca lui Iisus, Pastorul cel Mare, ai fost Urmator;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 7-lea:
Zis-ai, fericite, ca "de la Siria pana la Roma pe pamant si pe apa cu fiarele ma lupt", aratand prin aceasta cruzimea si salbaticia ostasilor celor pagani de a spori chinurile tale. Dar tu, rabdatorule de chinuri, multumeai lui Dumnezeu, Care te intarea in rabdare, si cantai: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Aratat-ai, omule al lui Dumnezeu, ca crestinatatea nu este numai un lucru al sfatuirii, ci mai ales al maririi de suflet si al suferintei pentru adevar; caci prin suferinta ai dovedit taria credintei. Te rugam, auzi-ne si pe noi, cei neputinciosi, care te laudam asa:
Bucura-te, ca tu ca cerbul spre izvoarele apelor, spre chinuire alergai;
Bucura-te, ca pe crestinii cei din Roma prin scrisori foarte ii rugai;
Bucura-te, caci asa le ziceai: Nimeni din voi sa nu indrazneasca!
Bucura-te, caci o dorire aveai, de la mancarea fiarelor sa nu te opreasca;
Bucura-te, caci pe toate cele de aici le-ai socotit desertaciune;
Bucura-te, ca moartea cea pentru Hristos ai socotit-o intelepciune;
Bucura-te, ca te-ai silit pe cat a fost cu putinta;
Bucura-te, ca de o mie de ori doreai sa mori dragostea credintei si pentru dreapta credinta;
Bucura-te; ca pe stapanitorul veacului de acum prin suferinta l-ai biruit;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos rabdare ai avut pana la sfarsit;
Bucura-te, ca prin dragoste dumnezeiasca faptele credintei le-ai aratat;
Bucura-te, caci cu sete arzatoare in calea durrn nezeiestilor porunci ai alergat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 8-lea:
Purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, purtat-ai neincetat pe a ta limba numele lui Iisus Hristos; avut-ai de-a pururea in minte prezenta Lui iar in inima sete de dragostea Lui, prin care ganditor si simtitor il laudai pe El, strigand: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Calatorit-ai, Sfinte Mucenice, cu mare osteneala si necazuri prin Troada si Neapoli, apoi prin Filipopoli si Macedonia, sfatuind si intarind pe crestinii cei de acolo; iar noi nevrednicii, cinstind mucenicia ta si calatoria cea spre moarte, zicem asa:
Bucura-te, caci cu mare indrazneala, in legaturi fiind, cuvantul lui Dumnezeu l-ai marturisit;
Bucura-te, ca prin scrisoare, pe crestinii cei de acolo foarte i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe tine legat in lanturi te-au vazut, Pentru dragostea lui Hristos;
Bucura-te, caci crestinii cei din Macedonia cu inima indurerata te priveau;
Bucura-te, ca urmele sfintelor tale picioare cu lacrimi le sarutau;
Bucura-te, ca prin cuvintele tale ei tare s-au imbarbatat;
Bucura-te, ca pentru ei si pentru Hristos sufletul ti-ai pus;
Bucura-trtfa vie si cuvantatoare a lui Hristos Iisus;
Bucura-te, aparatorule al dreptei credinte prea infocat;
Bucura-te, patimitorule al lui Hristos cel mult incercat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 9-lea:
Trecut-ai, patimitorule, in a ta calatorie, pe marea Adriatica si a Tirului, sosind in Puteoli, unde cu mare dragoste ai fost intampinat de bunii crestini cei de acolo, pe care mult i-ai sfatuit sa fie tari si statornici in credinta lui Iisus Hristos si sa-I cante: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Ajuns-ai, purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, la Roma, unde, impreuna cu scrisorile imparatului te-au predat ostasii eparhului cetatii; iar dupa ce au citit scrisorile cu poruncile ce le dadea imparatul, atI pregatit fiarele spre a ta mancare. Noi, de aceasta aducandu-ne aminte, zicem asa:
Bucura-te, ca in toata Roma, vestea sosirii tale crestinii o au auzit;
Bucura-te, ca toti ziceau: Episcopul Siriei la noi a venit;
Bucura-te, caci crestinii in taina se adunau;
Bucura-te, caci cu bucurie si cu intristare de a ta venire vorbeau;
Bucura-te, ca in locul unde erai, cu totii s-au adunat;
Bucura-te, ca pe tine in lanturi, pentru Hristos, te-au vazut legat;
Bucura-te, caci ei au inteles ca spre mancarea fiarelor esti pregatit;
Bucura-te, ca aceasta intelegand cu inima lor, toti au patimit;
Bucura-te, caci cu a ta mancare de fiare, eparhul pe crestinii cei din Roma voia sa-i infricoseze;
Bucura-te, ca in temnita pentru Iisus Hristos erai tinut legat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 10-lea:
Adunatu-s-a mare multime de popor din toata cetatea Romei, auzind ca Episcopul Siriei va fi dat spre mancarea fiarelor. Iar tu, purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, avand in a ta inima pe Iisus Hristos, asteptai cu liniste si cu bucurie mult doritul tau ceas si prin neincetata rugaciune a inimii, ganditor strigai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Adusu-te-au ostasii in priveliste pe tine, preafericite, spre a te da fiarelor mancare. Implinitu-s-a a ta sfanta dorire, pentru care mai inainte ziceai- "Grau sunt si voiesc sa ma macin de dintii fiarelor spre a ma face paine dulce Preasfintei Treimi!", iar noi, smeritii, insotind ganditor a ta sfanta dorire, zicem asa:
Bucura-te, ca in priveliste spre mancarea fiarelor acum te-au adus;
Bucura-te, ca in acest ceas, in camara inimii tale vorbeai cu Iisus;
Bucura-te, ca leii flamanzi spre a ta mancare pregatiti erau;
Bucura-te, ca acum cu spaima si cu mirare privitorii asteptau;
Bucura-te, ca in acel moment tu cu sete dumnezeiasca i-ai asteptat;
Bucura-te, ca intrand in arena, catre popor cu mare glas ai strigat;
Bucura-te, ca in fata a toata multimea, adevarul l-ai aratat;
Bucura-te, ca pe Iisus Hristos L-ai marturisit luminat;
Bucura-te, ca pe El L-ai aratat ca este Dumnezeu adevarat;
Bucura-te, ca inca sfanta marturisire pe buze o aveai cand leii veneau spre tine urland;
Bucura-te, ca in acel minut leii pe tine te-au sfasiat;
Bucura-te, ca acum sfantul tau suflet spre cer a zburat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 11-lea:
Facutu-s-a mormant, sfantului tau trup, pantecele leilor, iar cerul camara preacurata s-a pregatit pentru fericitul tau suflet, unde ajungand, pururea pe Dulcele tau Iisus II vezi si acolo impreuna cu toate cetele Ingerilor si ale sfintilor II lauzi pe El, cantand: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Minune mare si preadorita s-a vazut la sfarsitul tau, Sfinte Mucenice Ignatie, caci leii mancand sfantul tau trup, dupa cum singur mult ai dorit, inima ta intreaga si neatinsa a ramas spre a se arata tuturor adevarul cel de tine marturisit; pentru care, noi, slavind dumnezeiasca Pronie, catre tine zicem asa:
Bucura-te, ca acum dorirea ta a luat sfarsit;
Bucura-te, ca acum, graule al lui Dumnezeu, dintii fiarelor te-au macinat;
Bucura-te, ca inima ta cea de Dumnezeu iubitoare, leii nu o au mancat;
Bucura-te, ca spre mustrarea necredinciosilor Dumnezeu pe ea o a pastrat;
Bucura-te, ca pe a ta inima paganii cu sabia in doua o au despicat;
Bucura-te, ca la despicarea inimii tale mare minune s-a aratat;
Bucura-te, ca pe amandoua partile inimii tale scris era preafrumos;
Bucura-te, caci cu slove de aur scria: Iisus Hristos;
Bucura-te, Ignatie, graul cel de Hristos semanat;
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos de dintii fiarelor te-ai macinat;
Bucura-te, painea Marelui imparat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Condacul al 12-lea:
Dar au ramas Bisericii lui Hristos unele din oasele tale pe care leii nu le-au mancat si, pe acestea ca pe o vistierie de mult pret adunandu-le, cu mare bucurie binecredinciosii le sarutau si pe Dumnezeu, Cel ce te-a intarit pe tine pana la sfarsit, II laudau, zicand: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Serafim pururea infierbantat de dragostea lui Dumnezeu ai fost tu pe pamant, dumnezeiescule Ignatie, marele nostru ierarh, cu duhul arzand de bucurie si cu cutremur Domnului slujind; pentru care si noi, nepriceputii, indraznim a te lauda pe tine, zicand:
Bucura-te, caci tu pe Dumnezeu din toata inima, cugetul si puterea ta L-ai iubit;
Bucura-te, caci tu cea dintai porunca prin a ta vietuire cu lucrul o ai implinit;
Bucura-te, ca inima, mintea si limba de-a pururea in rugaciune le aveai;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale cele de ioc, pururea cu duhul ardeai;
Bucura-te, ca prin ganditoarea rugaciune a inimu tale, dorul lui Dumnezeu pururea il aprindeai;
Bucura-te, ca prin uimire si robia mintii, in cer cu inima te suiai;
Bucura-te, ca prin limba ta, pururea numele lui Hristos ai purtat
Bucura-te, ca in inima ta pururea prezenta lui pumnezeu ai Pastrat;
Bucura-te, ca inima ta pururea dupa Dumnezeu a insetat;
Bucura-te, ca prin chinuri si moarte, pilda desavarsita turmei ai dat;
Bucura-te, ca spre moarte cu bucurie ai plecat;
Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat!
Coniacul al 13-lea:
O, preafericite arhiereule al lui Hristos, Ignatie, pe care, in bratele cele preasfinte, din copilarie Hristos te-a luat si care toata viata ta pe El in a ta inima L-ai purtat; te rugam sa mijlocesti pentru noi, pacatosii, catre Preainaltul Dumnezeu, ca sa dobandim mila si ajutorul Lui in toate zilele vietii, si in veacul cel viitor sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori).
Apoi se zice din nou Icosul intai si Condacul intai.
miercuri, 18 decembrie 2013
Sfantul Bonifatie
Pătimirea Sfîntului Mucenic Bonifatie (19 decembrie)
Era în Roma o femeie oarecare cu numele Aglaida, fata unui tată slăvit, anume Acachie, care fusese mai înainte antipat al aceleiaşi cetăţi a Romei. Aceasta fiind tînără şi frumoasă la faţă, avînd multe averi ce-i rămăseseră de la părinţii ei şi ducînd o viaţă liberă, fără bărbat legiuit, îşi petrecea zilele sale în desfrîu şi în păcate, fiind biruită de patima cea firească a neputinţei trupeşti. Ea avea la dînsa un om, ca slugă credincioasă a casei şi a toată avuţia ei, cu numele de Bonifatie, tînăr şi frumos la chip. Cu acesta vieţuia în necurăţie. Nu spre ruşinare se vorbeşte aceasta, căci degrabă se va spune fericita şi minunata schimbare a acestora. Pentru că, fiind lăudaţi sfinţii lui Dumnezeu, nici păcatele lor cele mai dinainte nu se tac. Ca să se arate aceasta cum că nu toţi din tinereţe au fost buni şi drepţi, ci avîndu-şi firea stricată, asemenea multora, s-au săvîrşit cu pocăinţa cea adevărată şi cu schimbarea cea bună, făcîndu-se mari prin faptele cele bune şi slăviţi cu sfinţenia, precum vom vedea. Că şi noi, păcătoşi fiind, să nu deznădăjduim de mîntuire, ci să ne deşteptăm către ridicarea cea grabnică, ştiind, că după pocăinţa păcatelor, putem a fi sfinţi, Dumnezeu ajutîndu-ne, numai noi de vom vrea. Cu adevărat este frumoasă această povestire, prin care se veseleşte inima şi cu urechea care aude, că mai presus de nădejde, păcătosul se face sfînt, ba încă şi mucenic al lui Hristos. Aşa şi acest Bonifatie, care mai înainte se tăvălea în necurăţie, ba era şi beţiv, s-a arătat apoi mărturisitor al lui Dumnezeu, viteaz nevoitor şi slăvit răbdător de chinuri. Dar în vremea vieţuirii sale, cel cu iubire de patimă, deşi slujea păcatului, avea şi oarecare fapte bune vrednice de laudă: către cei săraci, era milostiv, către cei străini avea dragoste şi către cei ce pătimeau în nevoi, avea durere de inimă. Pe unii cu milostivire miluindu-i, pe alţii cu dragoste odihnindu-i şi altora cu durere de inimă ajutîndu-le; totdeauna avea în mintea sa dorinţa ca să-şi îndrepteze cîndva viaţa sa. De aceea adeseori suspina către Dumnezeu, că doar o scăpa de cursele diavolului, ca să se facă domn peste poftele şi patimile sale. Domnul însă n-a trecut cu vederea zidirea sa şi n-a lăsat pe un om ca acesta, care în parte avea şi fapte bune, să se cufunde mai mult în pofta cea rea. N-a lăsat mai mult a-şi întina cu păcatele cele necurate faptele lui cele de milostenie. Ci a binevoit şi i-a rînduit lui ca să-şi spele faptele sale cele rele, prin vărsarea chiar a sîngelui său, iar cu a lui roşeală să împodobească sufletul său ca şi cu o porfiră împărătească şi cu cununa muceniciei să se încununeze. Iată cum s-a făcut aceasta: În acea vreme era încă prigoană asupra creştinilor şi adîncul întunericului celui idolesc cuprinsese tot răsăritul, încît mulţime de credincioşi erau munciţi pentru Hristos. Atunci stăpînei sale Aglaida, i-a venit gînd de mîntuire şi o dorinţă foarte mare şi nebiruită a pătruns în inima ei, ca să aibă în casa sa sfinte moaşte muceniceşti. Şi întrucît socotea că din slugile sale nu este mai credincios şi mai cu sîrguinţă spre a împlini acea slujbă decît Bonifatie, l-a chemat şi i-a arătat dorinţa sa. Deci, luîndu-l la o parte, i-a zis: "Ştii, frate, cu cîte păcate ne-am îngreunat şi nicidecum nu ne îngrijim de cele ce vor să fie! Cum vom sta înaintea înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu, unde avem să primim munci grele după faptele noastre? Eu am auzit de la un oarecare bărbat binecredincios că, dacă cineva are sfinte moaşte ale celor ce au pătimit pentru Hristos şi le cinsteşte pe cît se poate, acela mult ajutor află către mîntuire şi în casa aceluia nu se mai înmulţeşte păcatul. Apoi, încă şi de răsplătire veşnică se învredniceşte, pentru că în aceeaşi fericire veşnică se va îndulci, de care se satură şi sfinţii mucenici. Şi mulţi chiar acum, după cum se spune, intră pentru Hristos în nevoinţele cele frumoase, dîndu-şi trupurile spre răni şi primesc cunună mucenicească. Deci, slujeşte-mi, tu, la aceasta, căci a venit vremea ca să arăţi cîtă dragoste ai către mine. Mergi cu sîrguinţă în părţile acelea unde se aude de prigoană şi de muncirea creştinilor şi te sîrguieşte a aduce moaştele oricăror sfinţi mucenici, ca să le ţinem la noi cu cinste şi să-i zidim acelui sfînt biserică. Căci îl vom avea pe acela totdeauna nouă păzitor, ajutor şi de-a pururea mijlocitor către Dumnezeu". Zicînd acestea, Bonifatie cu bucurie voia să săvîrşească lucrul ce i se poruncea şi s-a arătat gata spre o cale ca aceea. Deci, i-a dat stăpînă sa mulţime de aur, pentru că în alt chip nu se puteau lua sfintele moaşte ale unui mucenic, dacă n-ar fi dat daruri şi mulţime de aur. Căci păgînii muncitori, văzînd dragostea şi osîrdia cea mare a credincioşilor către moaştele mucenicilor, nu le dădeau în dar, ci le vindeau cu mare preţ şi multă avere cîştigau ei cu acestea. Luînd Bonifatie de la stăpînă sa mulţime de aur, pe de o parte pentru răscumpărarea moaştelor muceniceşti, iar pe de alta spre a da milostenie săracilor, a pregătit şi diferite feluri de aromate, pînză curată şi toate cele ce se cuvin pentru cinstita înfăşurare a trupurilor sfinţilor. Apoi, a luat caii şi robii stăpînei sale ca tovarăşi şi a plecat la drum. Ieşind din casă, a zis către stăpînă sa, rîzînd: "Ce va fi, doamnă, de nu voi găsi vreun mucenic acolo unde mă duc şi de vor aduce la tine trupul meu muncit pentru Hristos? Oare îl vei primi cu cinste?" Iar ea, rîzînd şi numindu-l beţiv şi păcătos, a început a-l dojeni zicînd: "Acum nu este vreme de glumit, frate, ci de bună cucernicie. Căci trebuie în calea aceasta a te păzi cu mare grijă, de toată neorînduiala şi gluma; şi cu cinste şi cu bună credinţă să săvîrşeşti toate, apoi cu blîndeţe şi cu înfrînare să călătoreşti, că vezi că slujeşti moaştelor sfinţilor, de care nu sîntem vrednici nu numai a ne atinge, ci nici măcar a căuta spre dînsele. Deci, mergi în pace, iar Domnul Care a primit chipul robului şi Şi-a vărsat sîngele pentru noi, să trimită cu tine pe îngerul Său, neaducîndu-Şi aminte de păcatele noastre, ci să îndrepteze mergerea şi întoarcerea ta bine şi cu sporire bună". Bonifatie, punînd mustrarea stăpînei sale în inima sa, a mers la drum şi cugeta în mintea sa cum se va atinge de sfintele moaşte, avînd mîini necurate. Deci se căia de necurăţia sa cea mai dinainte şi a început a posti, a nu mînca deloc carne şi a nu bea vin, a se ruga cu sîrguinţă şi des. Astfel, încet, încet a venit întru frica lui Dumnezeu, căci frica era tatăl luării-aminte, iar luarea-aminte era maică a odihnei celei dinăuntru, care naşte ştiinţa, şi face ca sufletul să-şi vadă grozăvia sa, ca într-o oarecare apă curată şi netulburată. Aşa se nasc începuturile şi rădăcinile pocăinţei, începînd de la frica lui Dumnezeu, de la luarea-aminte de sine şi de la socotirea conştiinţei sale. Apoi s-a arătat întru dînsul dorinţa vieţii celei desăvîrşite, din post, din înfrînare şi din rugăciunile cele neîncetate. După ce a ajuns în părţile Asiei şi a intrat în Tars, preaslăvita cetate a Ciliciei, în care atunci erau munciţi sfinţii, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, a lăsat pe ceilalţi robi la gazdă, cu caii, poruncindu-le să se odihnească de osteneală. Iar el singur îndată, nici praful scuturîndu-şi, s-a dus să vadă pe cei despre care a auzit că se muncesc; şi, venind în privelişte, a văzut mulţime de popor adunat, care privea la muncile ce se făceau sfinţilor. Deci a văzut pe sfinţi în multe feluri de chinuri schingiuiţi, cărora, tuturor deopotrivă, o vină le era pusă înainte: credinţa cea creştinească şi viaţa cea cu dreapă credinţă. Iar muncile cu care erau chinuiţi, nu erau deopotrivă. Unul era spînzurat cu capul în jos şi dedesubtul lui era foc aprins; altul era întins în patru părţi şi legat de patru stîlpi; altul zăcea fiind tăiat cu fierăstrăul; altul de mîinile muncitorilor, cu unelte ascuţite se zdrobea; unuia i se scoteau ochii, altuia i se tăiau mădularele; altul era înfipt în ţeapă şi ridicat de la pămînt şi intra ţeapa pînă la grumazi, altuia i se frîngeau şi i se zdrobeau oasele, iar altul era cu mîinile şi picioarele tăiate, tăvălindu-se pe pămînt ca un ghem. Şi toţi aveau atîta răbdare şi atîta bărbăţie, încît pe feţele lor se arăta o veselie creştinească, duhovnicească, pentru că, fiind întăriţi cu darul lui Dumnezeu, răbdau cele nesuferite firii omeneşti. Văzînd acestea fericitul Bonifatie şi socotindu-le toate cu sîrguinţă, pe de o parte minunîndu-se de bărbăţia mucenicilor, iar pe de alta poftind şi el cunună, s-a aprins cu totul de rîvnă dumnezeiască. Deci, stînd în mijlocul priveliştii şi făcîndu-se tuturor arătat, pe mucenicii care erau douăzeci la număr îi îmbrăţişă pe cîte unul, apoi a zis cu glas mare, în auzul tuturor: "Mare este Dumnezeul creştinilor, mare este Cel ce ajută robilor Săi şi îi întăreşte întru atîtea munci". Zicînd acestea, se apropia de mucenici şi le săruta picioarele cu multă dragoste, iar care nu aveau picioare, le cuprindea mădularele rămase din trupurile lor şi le punea la pieptul său, numindu-i fericiţi, că în puţină vreme, răbdînd acele munci cu bărbăţie, îndată vor dobîndi veşnica uşurare, odihna şi bucuria cea fără de sfîrşit. Iar pentru dînsul se ruga să le fie tovarăş în acea nevoinţă şi părtaş al cununilor pe care vor să le dobîndească de la Hristos, punătorul de nevoinţe. Atunci şi-a întors tot poporul ochii spre dînsul, dar mai ales judecătorul, care şedea la judecată şi chinuia pe sfinţii răbdători. Acela, văzînd un om străin şi necunoscut, întrebă: "Cine şi de unde este acesta?" Apoi, îndată porunci să-l prindă şi să-l aducă la el, întrebîndu-l cine este? Iar sfîntul a răspuns: "Sînt creştin". Judecătorul a vrut să ştie numele lui şi de unde este, iar el a răspuns: "Numele cel dintîi cu care iubesc foarte mult a mă numi, este creştin şi acum am venit aici din Roma. Iar de voieşti a-mi şti şi numele cu care m-au numit părinţii, iată: Bonifatie mă numesc". Iar judecătorul a zis: "Apropie-te, Bonifatie, mai înainte pînă nu-ţi rup trupul şi oasele şi jertfeşte zeilor, ca să-ţi mijloceşti multe bunătăţi; căci şi pe zei vei milostivi şi de muncile ce au să-ţi fie te vei izbăvi, iar de la noi cu multe daruri te vei îmbogăţi". La acestea Bonifatie răspunse: "Nu se cuvine nici măcar a răspunde la aceste cuvinte ale tale; însă, zic ceea ce am zis de multe ori: sînt creştin şi numai aceasta vei auzi de la mine, iar dacă nici aceasta nu suferi a auzi, atunci fă cu mine ceea ce-ţi place". Judecătorul atunci a poruncit să-l dezbrace şi să-l spînzure cu capul în jos şi să-l bată tare. A fost bătut cumplit, încît carnea a căzut de pe el, de i se vedeau oasele goale. Iar el ca şi cum n-ar fi simţit dureri, nu băga în seamă rănile ce i se făcuseră, ci îşi întorcea ochii către sfinţii mucenici şi, avînd pătimirea acelora pildă, se mîngîia că în tovărăşia acelora s-a învrednicit a pătimi pentru Hristos. După aceasta, poruncind muncitorului a-l slăbi puţin, îl ispitea din nou, poate îl va îndupleca: "O! Bonifatie, începuturile muncilor să-ţi fie în destul pentru sfătuirea ta, ca să-ţi alegi ce este mai bun. Ai gustat acum dureri cumplite, deci miluieşte-te acum, ticăloase şi apropiindu-te, jertfeşte zeilor, iar de nu, îndată să începi a pătimi mai mari şi mai cumplite munci". Iar sfîntul a răspuns: "Pentru ce îmi porunceşti a face cele necuviincioase, o! nebunule. Eu nici cu auzul nu pot răbda de pomenirea zeilor tăi şi tu îmi porunceşti să le jertfesc lor?" Mîniindu-se iarăşi, judecătorul a poruncit să-i bage trestii ascuţite pe sub unghiile mîinilor şi picioarelor; iar sfîntul, ridicîndu-şi ochii şi mintea către cer, tăcea răbdînd. Apoi a poruncit să topească plumb şi să-l toarne în gura lui şi, fiind topit plumbul, sfîntul, ridicîndu-şi mîinile în sus, se ruga, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai făcut mai tare decît muncile, fii şi acum împreună cu mine, uşurîndu-mi durerile, Cela ce Însuţi eşti mîngîierea mea şi cu dinadinsul arată că-mi ajuţi a birui pe satana, cum şi pe acest judecător nedrept, că pentru Tine pătimesc acestea, precum Însuţi ştii". Zicînd acestea, a rugat pe sfinţi să-i ajute, cu rugăciunile lor, ca să poată răbda acea muncă înfricoşată. Şi apropiindu-se muncitorii, i-au deschis gura cu o unealtă de fier şi i-au turnat plumbul, dar nu l-au vătămat pe sfînt. Poporul, văzînd o muncire atît de cumplită, s-a cutremurat şi, făcînd zgomot, striga: "Mare eşti Dumnezeule al creştinilor! Mare eşti, Împărate Hristoase şi toţi credem în Tine, Doamne!" Strigînd toţi aşa, s-au întors către o capişte idolească ce era aproape, vrînd s-o risipească. Apoi strigau asupra judecătorului şi aruncau cu pietre asupra lui, vrînd să-l omoare. Judecătorul, sculîndu-se de la locul de judecată, a fugit ruşinat la casa sa, iar pe Bonifatie a poruncit să-l ţină sub strajă. A doua zi, încetînd tulburarea poporului, judecătorul a venit din nou la judecată şi, aducînd pe Sfîntul Bonifatie, hulea numele lui Hristos şi batjocorea numele Lui, ca unul ce a fost răstignit. Iar sfîntul, nerăbdînd a auzi hulă asupra lui Dumnezeu, a răspuns cu batjocură judecătorului, bătîndu-şi joc de zeii săi cei fără de suflet şi ocărînd orbirea lor şi nebunia celor ce se închină lor. Şi, mîniind iarăşi judecătorul, a poruncit de a fiert un cazan cu smoală şi a aruncat pe sfîntul mucenic într-însul. Însă, Domnul n-a lăsat pe robul Său, căci, pogorîndu-se îndată îngerul, a rourat pe mucenic în acel cazan, iar smoala, vărsîndu-se, s-a aprins şi a ars pe mulţi din păgînii care stăteau împrejur. Sfîntul a ieşit sănătos, neavînd nici o vătămare de la foc şi de la smoală. Atunci muncitorul văzînd puterea lui Hristos şi temîndu-se ca să nu pătimească ceva rău, a poruncit să taie îndată cu sabia pe Bonifatie. Deci, luîndu-l pe el ostaşii, l-au scos spre ucidere. Iar sfîntul, cerînd vreme de rugăciune, s-a întors către răsărit şi a zis: "Doamne, Doamne, Dumnezeule, să mă întîmpine pe mine milele Tale şi acum fii mie ajutor ca vrăjmaşul meu să nu-mi împiedice calea văzduhului, pentru păcatele mele cele făcute întru nebunie. Primeşte sufletul meu în pace şi mă rînduieşte împreună cu cei ce şi-au vărsat sîngele pentru Tine şi şi-au păzit credinţa pînă la sfîrşit. Iar pe turma cea cîştigată cu cinstitul Tău sînge, adică pe poporul Tău, Hristoase, cel de o fire cu mine, izbăveşte-l de toată necurăţia şi rătăcirea păgînească, căci bine eşti cuvîntat în veci, Amin". Astfel rugîndu-se, şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, dar a curs din rană sînge şi lapte. Văzînd acest lucru, necredincioşii şi-au întors privirile la Hristos în număr de cinci sute cincizeci şi scuipînd pe idolii cei urîcioşi, s-au creştinat. Astfel a fost sfîrşitul Sfîntului Bonifatie. Şi ceea ce a zis mai înainte stăpînei sale în glumă, atunci cînd pornea de acasă, s-a adeverit. Iar tovarăşii, robii Aglaidei, cei ce veniseră cu dînsul spre căutarea sfintelor moaşte, şedeau la gazdă, neştiind nimic din cele ce făcuse Bonifatie şi îl aşteptau. Şi văzînd că nu se mai întoarce nici seara, nici toată noaptea, la fel şi a doua zi nevăzîndu-l, au început a cugeta despre dînsul lucruri rele (precum singuri au mărturisit mai pe urmă), căci socoteau că el s-a îmbătat undeva şi zăboveşte cu femeile desfrînate. Apoi ziceau, rîzînd: "Iată, Bonifatie al nostru a venit spre căutarea sfintelor moaşte". Dar văzînd că nici în cealaltă noapte nu se mai întoarce la dînşii, au rămas întru nepricepere şi au început a-l căuta, umblînd prin toată cetatea şi întrebînd. Din întîmplare sau mai bine zis prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au întîlnit un om, ce era fratele logofătului, care scrisese la judecată întrebările mucenicilor, cum şi răspunsurile cele de moarte asupra lor. Şi l-au întrebat pe acela: "N-aţi văzut un om străin, care a venit pe aici?" Iar el a zis: "Ieri a venit un străin, pătimind pentru Hristos în privelişte şi s-a osîndit la moarte, tăiat fiind cu sabia. Nu ştiu de este acela pe care îl căutaţi voi, însă spuneţi, cum arăta la chip?". Iar ei i-au dat toate cîte cerea, că nu era mare de stat, cu părul galben, arătîndu-i şi asemănarea chipului. Acela a zis lor: "Cu adevărat acela este pe care îl căutaţi". Dar ei nu credeau, zicînd: "Nu ştii, omule, pe care căutăm noi". Şi vorbind între dînşii, pomeneau năravurile lui Bonifatie şi rîzînd ziceau: "Au doară beţivul şi desfrînatul va pătimi pentru Hristos?" Iar fratele logofătului întărea zicînd: "Cu acel chip precum spuneţi voi, un om alaltăieri s-a întrebat la judecată. Dar ce vă opreşte pe voi ca să mergeţi şi să-i vedeţi trupul zăcînd la locul unde este tăiat?". Deci au mers după acel om şi ajungînd la locul de ucidere, unde era strajă de ostaşi pentru ca să nu fure creştinii trupurile mucenicilor, le-a arătat pe mucenic, zicînd: "Au nu este acesta pe care îl căutaţi?" Ei, văzînd trupul, l-au cunoscut şi luînd capul lui care zăcea deoparte, l-au lipit de trup. Atunci l-au cunoscut că este Bonifatie, s-au mirat foarte şi s-au ruşinat de gîndurile lor de rău grăite pentru dînsul şi se temeau să nu pătimească vreun rău pentru osîndirea sfîntului cu gîndurile lor urîte şi pentru că au rîs de viaţa lui, neştiind inima lui cea bună şi nici voia lui. Apoi, căutînd ei la faţa sfîntului cu spaimă au văzut că sfîntul cîte puţin şi-a deschis ochii săi şi, privindu-i cu dragoste, le-a zîmbit şi, cu faţa luminîndu-se, le-a arătat că le iartă lor greşelile. Iar ei, spăimîntîndu-se şi mai mult, lăcrimau zicînd: "Nu pomeni, robule al lui Hristos, fărădelegile noastre, căci cu nedreptate osîndeam viaţa ta şi nebuneşte rîdeam de tine". Apoi, dînd păgînilor cinci sute de galbeni, au luat trupul şi capul Sfîntului Bonifatie şi, ungîndu-l cu aromate, l-au înfăşurat în pînză curată care era pregătită pentru aceea şi, punîndu-l în raclă, s-au întors ducînd pe mucenicul doamnei sale. Cînd s-au apropiat de Roma, îngerul Domnului s-a arătat în vis Aglaidei, zicînd: "Primeşte pe acela care odinioară ţi-a fost slugă, iar acum este frate al nostru şi împreună slujitor. Primeşte pe acela care ţi-era rob, iar acum este stăpîn al tău şi de acum cu bună cinstire să îl cinsteşti, căci este păzitor al sufletului tău şi apărător al vieţii tale". Iar ea, deşteptîndu-se înspăimîntată, a luat pe unii din clericii bisericii, bărbaţi cinstiţi şi au ieşit întru întîmpinarea Sfîntului Mucenic Bonifatie. Deci acela, pe care îl trimisese în cale ca un rob, l-a primit în casa sa, ca pe un domn al său, cu cinste şi cu multe lacrimi de bucurie. Apoi şi-a adus aminte de proorocia sfîntului cînd a plecat la drum. Şi mulţumea lui Dumnezeu care a rînduit aşa. Căci Sfîntul Bonifatie s-a făcut jertfă bine primită lui Dumnezeu, pentru păcatele sale şi ale ei. Apoi a zidit o biserică prealuminată, în numele Sfîntului Bonifatie, într-un sat al său, care era la o depărtare de cincizeci de stadii de Roma. Acolo a dus cinstitele lui moaşte cu mare cinste, unde se săvîrşeau multe minuni cu rugăciunile mucenicului, căci izvorau tămăduiri celor bolnavi, diavolii se izgoneau din oameni şi îşi cîştigau cererile mulţi din cei ce se rugau la mormîntul acestui sfînt. După aceasta, fericita Aglaida, împărţindu-şi averile sale la săraci şi scăpătaţi, s-a lepădat de lume şi a vieţuit cincisprezece ani în mare pocăinţă, a adormit întru Domnul şi s-a adăugat către Sfîntul Mucenic Bonifatie, fiind pusă lîngă mormîntul lui. Astfel, această doime, schimbîndu-şi viaţa cea mai dinainte, cu schimbare minunată, şi-a dobîndit sfîrşit bun; unul, spălîndu-şi păcatele cu sîngele s-a învrednicit cununii muceniceşti, iar cealaltă, cu lacrimile şi cu viaţa cea aspră şi-a curăţit viaţa şi aşa s-au arătat îndreptaţi şi fără prihană înaintea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.